Imaginaţi-vă că eu, care ajunsesem să mă declar atee, acolo am început să strig: „Suflete din Purgator! Vă rog, trageţi-mă afară de aici! Vă implor, ajutaţi-mă!!”
În timp ce strigam, am auzit plângând mii şi mii de persoane, mai ales tinere... Da, mai ales tinere, care suferă foarte, foarte mult. Am înţeles că acolo, în acel loc îngrozitor, plin de ură şi de suferinţă, cu plânsete şi urlete care ar umple pe oricine de compasiune şi pe care nu le voi putea uita niciodată...(iată, au trecut 10 ani de atunci şi încă plâng şi sufăr când îmi amintesc suferinţa acelor persoane)... Spuneam că am înţeles că acolo se găseau acele persoane care, într-un act de disperare, se sinuciseseră... Acum stau în acel loc oribil, cu acele fiinţe îngrozitoare alături de ele, înconjurate de demonii care le chinuiesc. Dar cel mai crud dintre aceste chinuri este absenţa Lui Dumnezeu, căci acolo nu se simte Dumnezeu. Am înţeles că aceia care şi-au luat singuri viaţa, trebuie să rămână acolo, în acele chinuri, până când pe Pământ se vor scurge toţi acei ani pe care ar fi trebuit să-i trăiască; pentru că toţi aceia care se sinucid ies din Ordinea Divină.
Acele sărmane persoane, mai ales mulţi, mulţi tineri, plâng şi suferă foarte mult... Dacă omul ar cunoaşte suferinţele care îl aşteaptă, niciodată nu ar lua hotărârea să-şi ia viaţa!
Şi mai este un chin foarte mare acolo: acela de a vedea părinţii şi rudele, sau pe cei apropiaţi, care sunt vii, plângând şi suferind învinovăţindu-se: mai bine l-aş fi pedepsit; sau dacă nu l-aş fi pedepsit..., dacă i-aş fi spus..., dacă nu i-aş fi spus..., dacă l-aş fi certat, etc. Aceste remuşcări sunt un adevărat infern pentru cei rămaşi în viaţă şi diavolii se folosesc de ele pentru a mări chinurile celor din Purgator, arătându-le aceste scene: „Priveşte cum plânge mama ta, cum suferă, cum plânge tatăl tău, cît sunt de disperaţi, cum se învinuiesc unul pe altul, priveşte la toată suferinţa pe care ai produs-o. Priveşte cum se revoltă împotriva Lui Dumnezeu... Toate acestea din vina ta!” Ceea ce este mai necesar pentru aceste suflete, este ca cei rămaşi aici să înceapă un drum de convertire, să-şi schimbe viaţa, să facă opere de caritate, să viziteze bolnavi... Şi mai ales să ofere Liturghii pentru acel suflet decedat. Acele suflete beneficiază enorm de toate acestea, căci sufletele care se află în Purgator nu pot face nimic pentru ele însele. Nimic! Dar Dumnezeu poate, prin Liturghie. Şi noi putem să le ajutăm în acest fel.
Am înţeles deci, că acele sărmane suflete nu puteau să mă ajute şi în acea suferinţă, în acel chin, am început din nou să strig: Dar aici e o greşeală! Eu sunt o sfântă! N-am furat! N-am ucis! N-am făcut rău nimănui! Ba chiar înainte de a da faliment, importam materiale scumpe din Elveţia şi reparam dinţii chiar şi acelora care nu erau în stare să plătească costul lor... Făceam daruri săracilor... Ce să caut eu aici?
Îmi revendicam drepturile! Eu care fusesem atât de bună, care ar fi trebuit să merg direct în Cer, ce căutam aici? Mă duceam în fiecare duminică la Liturghie, cu toate că mă consideram atee şi nu dădeam atenţie la cele spuse de preot, dar nu lipseam... Dacă lipsisem în toată viaţa mea 5 duminici, era mult. Deci, ce să caut eu acolo? „Scoateţi-mă afară de aici! Trageţi-mă afară!” continuam să strig îngrozită, cu acele fiinţe lipite de mine. „Eu sunt catolică! Sunt catolică! Vă rog, scoateţi-mă afară de aici!”
În timp ce strigam, am auzit plângând mii şi mii de persoane, mai ales tinere... Da, mai ales tinere, care suferă foarte, foarte mult. Am înţeles că acolo, în acel loc îngrozitor, plin de ură şi de suferinţă, cu plânsete şi urlete care ar umple pe oricine de compasiune şi pe care nu le voi putea uita niciodată...(iată, au trecut 10 ani de atunci şi încă plâng şi sufăr când îmi amintesc suferinţa acelor persoane)... Spuneam că am înţeles că acolo se găseau acele persoane care, într-un act de disperare, se sinuciseseră... Acum stau în acel loc oribil, cu acele fiinţe îngrozitoare alături de ele, înconjurate de demonii care le chinuiesc. Dar cel mai crud dintre aceste chinuri este absenţa Lui Dumnezeu, căci acolo nu se simte Dumnezeu. Am înţeles că aceia care şi-au luat singuri viaţa, trebuie să rămână acolo, în acele chinuri, până când pe Pământ se vor scurge toţi acei ani pe care ar fi trebuit să-i trăiască; pentru că toţi aceia care se sinucid ies din Ordinea Divină.
Acele sărmane persoane, mai ales mulţi, mulţi tineri, plâng şi suferă foarte mult... Dacă omul ar cunoaşte suferinţele care îl aşteaptă, niciodată nu ar lua hotărârea să-şi ia viaţa!
Şi mai este un chin foarte mare acolo: acela de a vedea părinţii şi rudele, sau pe cei apropiaţi, care sunt vii, plângând şi suferind învinovăţindu-se: mai bine l-aş fi pedepsit; sau dacă nu l-aş fi pedepsit..., dacă i-aş fi spus..., dacă nu i-aş fi spus..., dacă l-aş fi certat, etc. Aceste remuşcări sunt un adevărat infern pentru cei rămaşi în viaţă şi diavolii se folosesc de ele pentru a mări chinurile celor din Purgator, arătându-le aceste scene: „Priveşte cum plânge mama ta, cum suferă, cum plânge tatăl tău, cît sunt de disperaţi, cum se învinuiesc unul pe altul, priveşte la toată suferinţa pe care ai produs-o. Priveşte cum se revoltă împotriva Lui Dumnezeu... Toate acestea din vina ta!” Ceea ce este mai necesar pentru aceste suflete, este ca cei rămaşi aici să înceapă un drum de convertire, să-şi schimbe viaţa, să facă opere de caritate, să viziteze bolnavi... Şi mai ales să ofere Liturghii pentru acel suflet decedat. Acele suflete beneficiază enorm de toate acestea, căci sufletele care se află în Purgator nu pot face nimic pentru ele însele. Nimic! Dar Dumnezeu poate, prin Liturghie. Şi noi putem să le ajutăm în acest fel.
Am înţeles deci, că acele sărmane suflete nu puteau să mă ajute şi în acea suferinţă, în acel chin, am început din nou să strig: Dar aici e o greşeală! Eu sunt o sfântă! N-am furat! N-am ucis! N-am făcut rău nimănui! Ba chiar înainte de a da faliment, importam materiale scumpe din Elveţia şi reparam dinţii chiar şi acelora care nu erau în stare să plătească costul lor... Făceam daruri săracilor... Ce să caut eu aici?
Îmi revendicam drepturile! Eu care fusesem atât de bună, care ar fi trebuit să merg direct în Cer, ce căutam aici? Mă duceam în fiecare duminică la Liturghie, cu toate că mă consideram atee şi nu dădeam atenţie la cele spuse de preot, dar nu lipseam... Dacă lipsisem în toată viaţa mea 5 duminici, era mult. Deci, ce să caut eu acolo? „Scoateţi-mă afară de aici! Trageţi-mă afară!” continuam să strig îngrozită, cu acele fiinţe lipite de mine. „Eu sunt catolică! Sunt catolică! Vă rog, scoateţi-mă afară de aici!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Părerea ta: