marți, 23 martie 2010

Repararea păcatelor noastre

Cum v-am spus deja, avortul este păcatul cel mai grav în ochii Lui Dumnezeu. Acum multe persoane mă întreabă cum putem repara avortul. De fapt nu putem restitui viaţa copilului; dar în Biserica noastră avem o binecuvântare atât de mare! Sacramentul Reîmpăcării. În spovada bine făcută Dumnezeu ne iartă, iar ceea ce preotul dezleagă pe pământ, este dezlegat şi în Cer. Slavă Lui Dumnezeu pentru aceasta! Slăvit să fie Domnul pentru Bunătatea Sa! Domnul ne iartă, dar aduceţi-vă aminte de cele spuse de Domnul femeii adultere: „Mergi în pace şi nu mai păcătui!”
Un alt act de reparare este „ Botezul de intenţie”. Să botezăm copiii avortaţi, aşa cum preotul a făcut astăzi, în această celebrare, pentru ca ei să poată ieşi din Limb. Vedeţi înţelepciunea Bisericii! Aceşti copii nevinovaţi intră în Slava Lui Dumnezeu. Acum sunt Îngeraşi care se roagă şi intervin pentru salvarea noastră. Vedeţi frumuseţea „economiei” Lui Dumnezeu! Vedeţi cum Dumnezeu scoate binele şi din cel mai mare rău! Nimic nu se pierde - decât cel care vrea să se piardă şi refuză milostivirea Lui Dumnezeu. Şi când o persoană evanghelizează asupra avortului şi un bebeluş este salvat, şi aceasta este reparare. Când o femeie a avortat, dar apoi se căieşte şi cere iertare Lui Dumnezeu în spovadă, apoi nu mai păcătuieşte, ea poate contribui la evitarea avortului de către alte femei. Făcând aceasta, ea îşi repară păcatul. Aceasta este repararea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta: