Am trecut de 14, 15 ani. La 16 ani am cunoscut pe primul meu logodnic şi am început să umblu cu el. Iar au început presiunile colegelor mele. Eram considerată oaia cea neagră pentru că eram încă fecioară. Acum că eram logodită nu mai aveam nici o scuză în faţa lor şi le-am promis că... Deci s-a întâmplat... Mi-am dat seama că mama mea avea dreptate când spunea că o fată care îşi pierde virginitatea înainte de căsătorie se stinge. Am simţit chiar aşa, că ceva se stingea în mine. Pierdusem ceva ce nu se mai putea recupera. Aceasta era senzaţia pe care o încercam, împreună cu o mare tristeţe. Nu ştiu de ce se spune că e frumos să faci sex! Eu nu cred că e aşa. În ţara mea, Columbia, se face mare publicitate la Tv, se vorbeşte despre sex sigur cu prezervativul, şi se încurajează aceasta... Dacă ar şti... Dacă ar putea vedea cum se bucură diavolii...
În cazul meu, îmi era foarte greu să mă întorc acasă, neştiind cum o să dau ochii cu mama mea. Acum eram furioasă pe prietenele mele şi pe mine, fiindcă fusesem slabă şi ascultasem sfaturile lor făcând ceva ce nu doream să fac, numai ca să le fac lor pe plac... Apoi, cu toate precauţiile - îmi dăduseră 5 pilule în aceeaşi zi - am rămas însărcinată! (Plânge)
Am început să observ multe schimbări în trupul meu... Şi cu toată frica din cauza situaţiei în care mă aflam, am început să simt o duioşie pentru acea fiinţă micuţă care creştea în sânul meu. Am vorbit cu logodnicul meu. Speram că va spune să ne căsătorim. Eu aveam 16 ani, iar el 17 ani. Mi-a spus că nu ne puteam începe viaţa acum şi că trebuia să avortez. Preocupată, extrem de tristă, m-am dus la Estela. Ea m-a încurajat: „Nu-ţi fie teamă! Copilaşul e încă mic, stai liniştită! Nu e nimic... Mama ta nici nu va observa!”
Oh, fraţilor, ce tristeţe! Ce mare durere! Cum ne face satana să vedem lucrurile! Ca şi cum n-ar fi nimic! Ca şi cum ar fi un lucru fără importanţă! Ca şi cum un avort provocat ar fi cel mai simplu lucru din lume! Ba chiar că e stupid să te simţi prost... Că sexul de asta e făcut ca să fie consumat, fără să te sinţi vinovat! Dar ştiţi de ce face asta cel rău? Pentru ce îndeamnă oamenii la asta? Pentru că, în afară de alte motive, are nevoie de sacrificii umane. La fiecare avort provocat, satana capătă mai multă putere.
Nu vă puteţi imagina frica şi vinovăţia pe care o simţeam când am ajuns în acel spital (cât mai departe de casa mea) ca să avortez. Medicul mi-a făcut anestezia. Când m-am trezit, nu mai eram aceeaşi. Îmi smulseseră acea mică creatură şi eu murisem cu ea. (pe faţă i se preling lacrimi mari...)
Ştiţi, Domnul mi-a arătat Cartea Vieţii ceea ce nu se vede cu ochii trupului, dar se întâmplă când medicul face avortul. Am văzut medicul luând un fel de cleşte cu care mi-a prins copilul şi l-a făcut bucăţi. Acest copil striga cu multă putere. Să ştiţi că imediat după fecundare el primeşte un suflet adult. Putem folosi pilula, sau orice alt mijloc, e vorba tot de a ucide un copil cu un suflet adult, complet format: pentru că sufletul nu creşte odată cu trupul, ci e creat de Dumnezeu în aceeaşi clipă în care ovulul se întâlneşte cu spermatozoidul, în acel moment precis! Am văzut în Cartea Vieţii cum, în momentul când cele două celule se ating, se formează o scânteie minunată ce seamănă cu un soare ce provine de la Soarele Care este Dumnezeu Tatăl. Într-o clipă, sufletul creat de Dumnezeu e adult, matur, după Chipul şi Asemănarea Lui. Acel bebeluş e cufundat în Spiritul Sfânt ce vine din Inima Lui Dumnezeu.
Imediat după fecundare, pântecele mamei se luminează de splendoarea acelui suflet şi de comuniunea lui cu Dumnezeu. Când i se smulge acest bebeluş, această viaţă... am văzut cum suspină Dumnezeu, când I se smulge acest suflet... Şi când îl ucid, copilul ţipă atât de tare încât tremură tot Cerul. În cazul meu, am auzit cât de tare a ţipat copilaşul şi L-am văzut pe Iisus pe cruce suferind pentru acest suflet şi pentru toate sufletele care sunt avortate. Domnul strigă pe Cruce cu multă, foarte multă durere!!! Dacă voi aţi vedea asta, nimeni n-ar mai avea curajul... să provoace un avort... (Plânge)
Acum vă întreb câte avorturi se fac în lume? Câte într-o zi, într-o lună?... Înţelegeţi dimensiunea păcatului nostru?? Durerea, suferinţa pe care o provocăm Dumnezeului nostru?... Şi cât este El de Milostiv dacă ne iubeşte cu toată monstruozitatea păcatelor noastre?? Dar oare înţelegeţi şi suferinţa pe care ne-o provocăm nouă înşine, şi cum răul pune stăpânire pe viaţa nostră?
Avortul e păcatul cel mai grav, cel mai îngrozitor dintre toate păcatele,
De fiecare dată când e vărsat sângele unui copil, este un holocaust adus satanei care capătă mai multă putere. Şi acest suflet strigă. Vă repet, este vorba despre un suflet matur şi adult, deşi trupuşorul nu e încă format, nu are ochi, gură... Sufletul este însă complet adult şi strigătul său în timp ce-i ucid trupul, cutremură tot Cerul. În schimb, se aude un strigăt de bucurie şi de triumf în iad. Singura asemănare care îmi vine în minte este finala unei mondiale de fotbal: imaginaţi-vă toată euforia aceea, într-un stadion enorm, căruia nu i se vede capătul, plin de diavoli care strigă ca nebunii victoria.
Ei, diavolii, îmi aruncau în spate sângele copiilor pe care îi avortasem, sau al acelora care fuseseră avortaţi la sfaturile mele, şi sufletul meu a devenit negru, complet negru.
Când m-am căsătorit şi n-am mai avortat, credeam că nu mai fac păcate. Dar Iisus mi-a arătat că şi cu spirala pe care o foloseam ca mijloc anticoncepţional ucisesem! Vreau să spun tuturor femeilor care folosesc asemenea mijloace, că de fapt ele îşi provoacă un mini avort! Da, un mic avort! Acele dispozitive nu lasă să se implanteze în uter ovulul fecundat, care moare. Deci el este expulzat. Şi odată cu el, acel suflet adult, după cum v-am spus, căruia nu i se permite să trăiască! A fost extrem de dureros să văd câţi bebeluşi sunt fecundaţi, apoi daţi afară cu acele sisteme!! Acei mici sori proveniţi din Soarele Lui Dumnezeu Tatăl, acele scântei Divine, nu se puteau implanta şi strigau disperate... Era un spectacol înfiorător! Iar cel mai rău era că nu puteam spune că nu ştiusem...
Când mergeam la Liturghie, nu dădeam atenţie celor spuse de preot. Dacă cineva m-ar fi întrebat ce fragment din Evanghelie se citise în ziua respectivă, n-aş fi ştiut ce să-i răspund... Trebuie să ştiţi că demonii sunt prezenţi până şi la Liturghie pentru a ne distrage atenţia, pentru a ne face să aţipim, pentru a ne împiedica să ascultăm. Ei bine, la una dintre aceste Liturghii, în care nu eram deloc atentă, Îngerul meu păzitor, mi-a dat un ghiont şi mi-a destupat urechile ca să aud tocmai ce spunea preotul despre aceste dispozitive intrauterine. El spunea răspicat că ele provoacă avortul, că Biserica apără viaţa şi că cine nu apără viaţa nu poate să primească Sfânta Împărtăşanie. Deci, toate femeile care practicau această metodă, nu se puteau împărtăşi!
Când am auzit acele cuvinte, m-am înfuriat pe preot: cu ce drept vorbea el astfel?! De aia Biserica nu mergea înainte! De aia bisericile deveniseră goale! Pentru că nu merg în pas cu ştiinţa! Ce crede el, că am putea da de mâncare la toţi copiii pe care i-am naşte??...Şi am ieşit furioasă din biserică...
Aşadar, când am fost judecată, nu puteam spune că nu ştiusem!! Dar nu ţinusem cont de spusele preotului şi folosisem în continuare spirala. Câţi copii ucisesem?...Iată motivul pentru care trăiam chinuită de depresie...Pântecul meu, din izvor de viaţă devenise un cimitir pentru copii!!
Cu strategia sa malefică, satana i-a făcut pe oameni să-şi ucidă proprii fii. Acum înţelegeam de ce trăiam cu amărăciune, fără chef de viaţă, cu o faţă posomorâtă, gata mereu să bombăn, frustrată de orice: pentru că mă transformasem într-o maşină de ucis copii! Şi asta mă trăgea tot mai mult spre abis...Avortul este cel mai groaznic dintre toate păcatele (cel provocat), pentru că ucide pruncii încă din sânul mamelor, ucide o creatură incocentă şi fără apărare, şi dă putere satanei. Diavolul ne porunceşte din fundul iadului să vărsăm sânge nevinovat! Un bebeluş e ca un miel nevinovat şi fără pată...Şi Cine este Mielul fără pată? În acel moment, bebeluşul e chipul şi asemănarea Lui Iisus. Iar faptul că mama însăşi îşi ucide propriul copil determină o profundă legătură cu infernul, permiţând să iasă cât mai mulţi diavoli de acolo pentru a distruge şi a ştrangula omenirea. E ca şi cum s-ar deschide nişte bariere, bariere pe care Dumnezeu le-a pus ca să împiedice ieşirea răului, dar care se deschid la fiecare avort. Atunci ies acele larve oribile, acei demoni care persecută omenirea, demonii prostituţiei, ai aberaţiilor sexuale, ai satanismului, ai ateismului, ai sinuciderilor, ai indiferenţei...Ai tuturor relelelor pe care le vedem în jurul nostru. Şi lumea merge din ce în ce mai rău în fiecare zi...Gândiţi-vă la câţi copii sunt ucişi în fiecare zi: e o mare victorie a celui rău! Iar viaţa noastră se transformă într-un infern, cu probleme de orice fel, cu boli, cu atâtea rele ce ne chinuie: toate acestea nu sunt decât consecinţa acţiunii libere a diavolilor în mijlocul nostru! Dar noi singuri suntem cei care deschidem poarta răului prin păcatele noastre şi îl lăsăm să circule liber în viaţa noastră. Nu păcătuim numai cu avortul; dar este dintre păcatele cele mai grave. Şi apoi avem tupeul să dăm vina pe Dumnezeu pentru toată mizeria, toate bolile şi suferinţa de care avem parte!
Iar Dumnezeu, în bunătatea Sa nemărginită, ne pune la dispoziţie Sacramentul Reîmpăcării prin care avem oportunitatea să ne căim şi să ne spălăm de păcatele noastre în spovadă, rupând astfel lanţurile cu care ne leagă satana şi scăpând de influenţa lui în viaţa noastră. Aşa putem spăla sufletul nostru...Dar, eu personal n-o făcusem...
În cazul meu, îmi era foarte greu să mă întorc acasă, neştiind cum o să dau ochii cu mama mea. Acum eram furioasă pe prietenele mele şi pe mine, fiindcă fusesem slabă şi ascultasem sfaturile lor făcând ceva ce nu doream să fac, numai ca să le fac lor pe plac... Apoi, cu toate precauţiile - îmi dăduseră 5 pilule în aceeaşi zi - am rămas însărcinată! (Plânge)
Am început să observ multe schimbări în trupul meu... Şi cu toată frica din cauza situaţiei în care mă aflam, am început să simt o duioşie pentru acea fiinţă micuţă care creştea în sânul meu. Am vorbit cu logodnicul meu. Speram că va spune să ne căsătorim. Eu aveam 16 ani, iar el 17 ani. Mi-a spus că nu ne puteam începe viaţa acum şi că trebuia să avortez. Preocupată, extrem de tristă, m-am dus la Estela. Ea m-a încurajat: „Nu-ţi fie teamă! Copilaşul e încă mic, stai liniştită! Nu e nimic... Mama ta nici nu va observa!”
Oh, fraţilor, ce tristeţe! Ce mare durere! Cum ne face satana să vedem lucrurile! Ca şi cum n-ar fi nimic! Ca şi cum ar fi un lucru fără importanţă! Ca şi cum un avort provocat ar fi cel mai simplu lucru din lume! Ba chiar că e stupid să te simţi prost... Că sexul de asta e făcut ca să fie consumat, fără să te sinţi vinovat! Dar ştiţi de ce face asta cel rău? Pentru ce îndeamnă oamenii la asta? Pentru că, în afară de alte motive, are nevoie de sacrificii umane. La fiecare avort provocat, satana capătă mai multă putere.
Nu vă puteţi imagina frica şi vinovăţia pe care o simţeam când am ajuns în acel spital (cât mai departe de casa mea) ca să avortez. Medicul mi-a făcut anestezia. Când m-am trezit, nu mai eram aceeaşi. Îmi smulseseră acea mică creatură şi eu murisem cu ea. (pe faţă i se preling lacrimi mari...)
Ştiţi, Domnul mi-a arătat Cartea Vieţii ceea ce nu se vede cu ochii trupului, dar se întâmplă când medicul face avortul. Am văzut medicul luând un fel de cleşte cu care mi-a prins copilul şi l-a făcut bucăţi. Acest copil striga cu multă putere. Să ştiţi că imediat după fecundare el primeşte un suflet adult. Putem folosi pilula, sau orice alt mijloc, e vorba tot de a ucide un copil cu un suflet adult, complet format: pentru că sufletul nu creşte odată cu trupul, ci e creat de Dumnezeu în aceeaşi clipă în care ovulul se întâlneşte cu spermatozoidul, în acel moment precis! Am văzut în Cartea Vieţii cum, în momentul când cele două celule se ating, se formează o scânteie minunată ce seamănă cu un soare ce provine de la Soarele Care este Dumnezeu Tatăl. Într-o clipă, sufletul creat de Dumnezeu e adult, matur, după Chipul şi Asemănarea Lui. Acel bebeluş e cufundat în Spiritul Sfânt ce vine din Inima Lui Dumnezeu.
Imediat după fecundare, pântecele mamei se luminează de splendoarea acelui suflet şi de comuniunea lui cu Dumnezeu. Când i se smulge acest bebeluş, această viaţă... am văzut cum suspină Dumnezeu, când I se smulge acest suflet... Şi când îl ucid, copilul ţipă atât de tare încât tremură tot Cerul. În cazul meu, am auzit cât de tare a ţipat copilaşul şi L-am văzut pe Iisus pe cruce suferind pentru acest suflet şi pentru toate sufletele care sunt avortate. Domnul strigă pe Cruce cu multă, foarte multă durere!!! Dacă voi aţi vedea asta, nimeni n-ar mai avea curajul... să provoace un avort... (Plânge)
Acum vă întreb câte avorturi se fac în lume? Câte într-o zi, într-o lună?... Înţelegeţi dimensiunea păcatului nostru?? Durerea, suferinţa pe care o provocăm Dumnezeului nostru?... Şi cât este El de Milostiv dacă ne iubeşte cu toată monstruozitatea păcatelor noastre?? Dar oare înţelegeţi şi suferinţa pe care ne-o provocăm nouă înşine, şi cum răul pune stăpânire pe viaţa nostră?
Avortul e păcatul cel mai grav, cel mai îngrozitor dintre toate păcatele,
De fiecare dată când e vărsat sângele unui copil, este un holocaust adus satanei care capătă mai multă putere. Şi acest suflet strigă. Vă repet, este vorba despre un suflet matur şi adult, deşi trupuşorul nu e încă format, nu are ochi, gură... Sufletul este însă complet adult şi strigătul său în timp ce-i ucid trupul, cutremură tot Cerul. În schimb, se aude un strigăt de bucurie şi de triumf în iad. Singura asemănare care îmi vine în minte este finala unei mondiale de fotbal: imaginaţi-vă toată euforia aceea, într-un stadion enorm, căruia nu i se vede capătul, plin de diavoli care strigă ca nebunii victoria.
Ei, diavolii, îmi aruncau în spate sângele copiilor pe care îi avortasem, sau al acelora care fuseseră avortaţi la sfaturile mele, şi sufletul meu a devenit negru, complet negru.
Când m-am căsătorit şi n-am mai avortat, credeam că nu mai fac păcate. Dar Iisus mi-a arătat că şi cu spirala pe care o foloseam ca mijloc anticoncepţional ucisesem! Vreau să spun tuturor femeilor care folosesc asemenea mijloace, că de fapt ele îşi provoacă un mini avort! Da, un mic avort! Acele dispozitive nu lasă să se implanteze în uter ovulul fecundat, care moare. Deci el este expulzat. Şi odată cu el, acel suflet adult, după cum v-am spus, căruia nu i se permite să trăiască! A fost extrem de dureros să văd câţi bebeluşi sunt fecundaţi, apoi daţi afară cu acele sisteme!! Acei mici sori proveniţi din Soarele Lui Dumnezeu Tatăl, acele scântei Divine, nu se puteau implanta şi strigau disperate... Era un spectacol înfiorător! Iar cel mai rău era că nu puteam spune că nu ştiusem...
Când mergeam la Liturghie, nu dădeam atenţie celor spuse de preot. Dacă cineva m-ar fi întrebat ce fragment din Evanghelie se citise în ziua respectivă, n-aş fi ştiut ce să-i răspund... Trebuie să ştiţi că demonii sunt prezenţi până şi la Liturghie pentru a ne distrage atenţia, pentru a ne face să aţipim, pentru a ne împiedica să ascultăm. Ei bine, la una dintre aceste Liturghii, în care nu eram deloc atentă, Îngerul meu păzitor, mi-a dat un ghiont şi mi-a destupat urechile ca să aud tocmai ce spunea preotul despre aceste dispozitive intrauterine. El spunea răspicat că ele provoacă avortul, că Biserica apără viaţa şi că cine nu apără viaţa nu poate să primească Sfânta Împărtăşanie. Deci, toate femeile care practicau această metodă, nu se puteau împărtăşi!
Când am auzit acele cuvinte, m-am înfuriat pe preot: cu ce drept vorbea el astfel?! De aia Biserica nu mergea înainte! De aia bisericile deveniseră goale! Pentru că nu merg în pas cu ştiinţa! Ce crede el, că am putea da de mâncare la toţi copiii pe care i-am naşte??...Şi am ieşit furioasă din biserică...
Aşadar, când am fost judecată, nu puteam spune că nu ştiusem!! Dar nu ţinusem cont de spusele preotului şi folosisem în continuare spirala. Câţi copii ucisesem?...Iată motivul pentru care trăiam chinuită de depresie...Pântecul meu, din izvor de viaţă devenise un cimitir pentru copii!!
Cu strategia sa malefică, satana i-a făcut pe oameni să-şi ucidă proprii fii. Acum înţelegeam de ce trăiam cu amărăciune, fără chef de viaţă, cu o faţă posomorâtă, gata mereu să bombăn, frustrată de orice: pentru că mă transformasem într-o maşină de ucis copii! Şi asta mă trăgea tot mai mult spre abis...Avortul este cel mai groaznic dintre toate păcatele (cel provocat), pentru că ucide pruncii încă din sânul mamelor, ucide o creatură incocentă şi fără apărare, şi dă putere satanei. Diavolul ne porunceşte din fundul iadului să vărsăm sânge nevinovat! Un bebeluş e ca un miel nevinovat şi fără pată...Şi Cine este Mielul fără pată? În acel moment, bebeluşul e chipul şi asemănarea Lui Iisus. Iar faptul că mama însăşi îşi ucide propriul copil determină o profundă legătură cu infernul, permiţând să iasă cât mai mulţi diavoli de acolo pentru a distruge şi a ştrangula omenirea. E ca şi cum s-ar deschide nişte bariere, bariere pe care Dumnezeu le-a pus ca să împiedice ieşirea răului, dar care se deschid la fiecare avort. Atunci ies acele larve oribile, acei demoni care persecută omenirea, demonii prostituţiei, ai aberaţiilor sexuale, ai satanismului, ai ateismului, ai sinuciderilor, ai indiferenţei...Ai tuturor relelelor pe care le vedem în jurul nostru. Şi lumea merge din ce în ce mai rău în fiecare zi...Gândiţi-vă la câţi copii sunt ucişi în fiecare zi: e o mare victorie a celui rău! Iar viaţa noastră se transformă într-un infern, cu probleme de orice fel, cu boli, cu atâtea rele ce ne chinuie: toate acestea nu sunt decât consecinţa acţiunii libere a diavolilor în mijlocul nostru! Dar noi singuri suntem cei care deschidem poarta răului prin păcatele noastre şi îl lăsăm să circule liber în viaţa noastră. Nu păcătuim numai cu avortul; dar este dintre păcatele cele mai grave. Şi apoi avem tupeul să dăm vina pe Dumnezeu pentru toată mizeria, toate bolile şi suferinţa de care avem parte!
Iar Dumnezeu, în bunătatea Sa nemărginită, ne pune la dispoziţie Sacramentul Reîmpăcării prin care avem oportunitatea să ne căim şi să ne spălăm de păcatele noastre în spovadă, rupând astfel lanţurile cu care ne leagă satana şi scăpând de influenţa lui în viaţa noastră. Aşa putem spăla sufletul nostru...Dar, eu personal n-o făcusem...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Părerea ta: