Se afișează postările cu eticheta Imitaţiunea lui Cristos. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Imitaţiunea lui Cristos. Afișați toate postările

marți, 13 aprilie 2010

Cel ce iubeşte, se bucură de Dumnezeu mai presus de toate bunătăţile pământului

Cartea a III-a, Despre mângâierea lăuntrică, Capitolul XXXIV
 1. Dumnezeul meu, adică tot ceea ce am mai scump pe lume! Ce mi-aş putea dori mai mult? Ce fericire mai mare aş putea râvni? O, ce vorbă dulce şi plină de desfătare, nu însă pentru cel ce îndrăgeşte lumea şi cele ce se cuprind în ea, ci doar pentru iubitorul Cuvântului. Dumnezeul meu, adică totul. Celui care ştie să-l înţeleagă, Cuvântul acesta îi este de ajuns; celui care iubeşte, îngânarea lui e o desfătare. Într-adevăr, ajunge să fii lângă mine, că toate se prefac în plăcere; dacă, dimpotrivă, Tu lipseşti, totul devine searbăd. Tu dai pace inimii, Tu împărtăşeşti odihnă şi tihnă fără margini, Tu eşti sărbătoarea inimii. Tu faci ca, mulţumindu-ne de toate, să te binecuvântăm întru toate. În afară de tine, nimic nu poate să ne mulţumească multă vreme; ca ceva să fie plăcut şi desfătător e nevoie de darul şi sarea înţelepciunii tale.
 2. Poate oare ceva să nu placă celui care te iubeşte? Cât despre cel care nu te-ar iubi pe tine, ar putea oare ceva să-l desfete şi să-l mulţumească cu adevărat? Căci cei ce nu află plăcere decât în înţelepciunea lumească, ori în poftele trupului, sunt lipsiţi, în fapt, de cuminţenie, de vreme ce sunt aşteptaţi la tot pasul de nenumărate amăgiri şi de zădărnicie, încheiate în cele din urmă prin moarte. Dimpotrivă, cei ce păşesc pe urmele paşilor tăi - dispreţuind cele pământeşti, răstignind poftele trupurilor lor -, cu adevărat înţelepţi se arată, căci de la năluciri deşarte se înalţă la adevăr şi de la carne la spirit. Unora ca aceştia le este dat să prindă cu adevărat gust pentru Dumnezeu şi toată bunătatea făpturilor lui Dumnezeu s-o întoarcă în laudă şi mulţumire Ziditorului a toate. Într-adevăr, alt gust şi altă plăcere descoperă inima omului în Ziditorul tuturor făpturilor; alt gust cu totul în fiinţa făpturilor: uriaşă, într-adevăr, e deosebirea dintre veşnicie şi timp, dintre lumina însăşi, necreată, şi lumina primită prin oglindire.
3. O, lumină veşnică, înălţată mai presus de toate luminile create, trimite aurul razei tale să pătrundă ca un fulger adâncul cel mai ascuns al inimii mele. Spală-mă, umple-mă de voioşie, lămureşte-mă, însufleţeşte cugetul meu cu tăria darului tău, să pot rămâne nedespărţit de tine, în culmea fericirii. Când, Doamne, va suna ceasul mult dorit al desfătării, când, cu nesaţ, fiinţa ta va fi cu adevărat totul pentru mine? Cât timp nu se va întâmpla aceasta, nu voi cunoaşte nici bucurie deplină. Dar, din păcate, iată, ce durere: omul vechi îşi duce mai departe zilele în mine: nu-i cu desăvârşire răstignit, nu-i cu desăvârşire mort; încă se răzvrăteşte şi cârteşte împotriva spiritului, se războieşte mocnit, încercând să scuture stăpânirea curată şi paşnică a sufletului.
 4. Tu însă, Domnul meu, cel ce stăpâneşti asupra puterilor mării şi potoleşti răzvrătirea talazurilor, vino în ajutorul meu! Spulberă-i pe cei ce mă împresoară cu luptă; zdrobeşte-i cu puterea braţului tău, pururi neînfrânt. Arată-ţi, rogu-te, mărinimia şi slava: căci în afara ta, Domnul şi Dumnezeul meu, nu este pentru mine nici oblăduire, nici scăpare.

Imitaţiunea lui Cristos

Cuvântul Domnului vorbeşte în şoaptă sufletului credincios
Cartea a III-a, Despre mângâierea lăuntrică, Capitolul I

1. Auzi-voi ce va grăi întru mine Domnul Dumnezeu (Ps 84, 8). Ferice de sufletul care aude glasul Domnului răsunând într-însul, şi care soarbe cuvintele mângâierii de pe buzele Domnului. Ferice de urechile pururi deschise şoaptelor lui Dumnezeu, ferice de cei ce ştiu să nu se sinchisească de şuşotelile lumii. Fericiţi, de asemenea, cei care nu-şi apleacă urechea la rostirile ce răsună în afară şi care, dimpotrivă, iau aminte la glasul ce povăţuieşte sufletul. Ferice de ochii care-şi închid pleoapele pentru cele din afară, ca să-şi aţintească mai bine privirile asupra celor din lăuntru. Ferice de cei care pătrund lucrurile dinăuntru şi care se străduiesc zi de zi, prin îndelungă pregătire, să înţeleagă tot mai bine tainele cereşti. Ferice de cei ce-şi consfinţesc faptele şi gândurile Domnului, lepădându-se de toate lucrurile şi piedicile lumii. Ia seama la toate acestea, suflete al meu, şi pune zăvor simţurilor din afară, ca să poţi auzi cuvântul Domnului şi Dumnezeului tău răsunând întru tine.
2. Iată ce zice Acela care te iubeşte: Eu sunt mântuirea ta (Ps 34, 3), Eu sunt liniştea şi viaţa ta. Fii alături de mine mereu şi ai să te bucuri de pace. Leapădă-te de tot ceea ce este trecător şi caută lucrurile care nu pier. Ce altceva sunt toate lucrurile şi făpturile lumii acesteia, dacă nu o nălucire amăgitoare? Şi la ce ţi-ar putea folosi toate făpturile lumii, dacă tu, suflete al meu, ai ajunge să fii părăsit de Părintele şi Creatorul tău? Prin urmare, leapădă-te de toate, ca să te faci plăcut, în credinţă, Domnului şi Ziditorului tău, şi astfel să poţi ajunge la o fericire neînşelătoare.