miercuri, 22 martie 2017

Marți - Rugăciuni în cinstea Sfântului Anton de Pavova



Fraţilor, lui Dumnezeu îi face deosebită cinste şi plăcere să-l rugăm prin mijlocirea sfinţilor săi. Să implorăm aşadar mila Sa prin marele făcător de minuni, Sfântul Anton de Padova.
Doamne Isuse Cristoase, mântuirea noastră in cele trupeşti şi sufleteşti:
Ø ajută Biserica Ta în opera de răscumpărare şi îndrumare a popoarelor.
Ø dăruieşte-ne spor în gospodărie şi linişte la serviciu.
Ø fă ca cei înstrăinaţi de familie să se întoarcă la căminul lor.
Ø fereşte familiile noastre de orice pagubă sau nenorocire.
Ø mântuieşte pe cei beţivi de patima care-i stăpâneşte.
Ø dăruieşte celor tineri succes în căsătorie şi binecuvântare în viaţă.
Ø dă-ne roadele pământului şi fă să ne folosim cu bine de ele.
Ø revarsă îndurarea ta peste cei bolnavi şi redă-le sănătatea.
Ø dăruieşte înţelegere în familie şi dragoste între soţi.
Ø ajută şi pe cei pe care nu-i mai amintim în rugăciunile noastre.
Ø îndepărtează de la noi răutatea duşmanilor.
Ø fă-ne recunoscători pentru binefacerile primite.

Meritele mari ale Sfântului Anton să suplinească Doamne, slăbiciunea noastră şi să ne obţină îndurare şi ajutorul tău. Prin Cristos Domnul nostru. Amin. 


Fraţilor, Dumnezeu a ales pe Sântul Anton pentru ca să arate mila sa faţă de oameni. Să-l alegem şi noi de mijlocitor la Tatăl ceresc şi vom obţine ajutor din ceruri.
Doamne Isuse Cristoase, fericirea tuturor sfinţilor:
Ø primeşte cinstea şi lauda pe care ţi-o adresează cinstitorii Sfântului Anton.
Ø dăruieşte copiilor pricepere şi succes la examene.
Ø ai grijă de toţi cei plecaţi la şcoli sau în armată.
Ø fereşte de răutatea lumii pe tinerii lipsiţi de apărare.
Ø păstrează pe copii în frica de Dumnezeu şi ascultare faţă de părinţi.
Ø împarte celor săraci darurile tale sufleteşti şi trupeşti.
Ø întăreşte-i pe cei bătrâni la timp de restrişte cu mângâierea ta.
Ø învaţă-ne să preţuim bunurile veşnice şi să ţi le cerem.
Ø nu ne pedepsi pentru păcatele noastre.
Ø îndepărtează de la noi furtuna, grindina, seceta sau altă calamitate.

Dumnezeule atotputernic şi milostiv, Tu te înduri de noi pentru rugăciunile sfinţilor; fă ca mijlocirea Sfântului Anton să ne obțină ceea ce neştiinţa şi neputinţa noastră, nu poate să îţi ceară.
Prin Cristos Domnul nostru. Amin.


LECTIO DIVINA Schimbarea la față - Matei 17,1-9

1 După şase zile, Isus l-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt 2 şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor: faţa lui strălucea ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina. 3 Şi iată că le-au apărut Moise şi Ilie, care vorbeau cu Isus.
4 Petru, intervenind, i-a spus lui Isus: «Doamne, e bine că suntem aici! Dacă vrei, voi face aici trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie».
5 Pe când mai vorbea încă, iată că i-a învăluit un nor luminos şi iată că un glas din nor spunea: «Acesta este Fiul meu cel iubit în care este mulţumirea mea; ascultaţi de el!».
6 Auzind, discipolii au căzut cu faţa la pământ şi au fost cuprinşi de o mare spaimă. 7 Isus a venit, i-a atins şi le-a zis: «Ridicaţi-vă, nu vă temeţi!».
8 Ridicându-şi ochii, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur. 9 Pe când coborau de pe munte, Isus le-a poruncit: - Să nu spuneţi nimănui ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului nu va fi înviat din morţi.

Transfigurarea este pusă după primul anunț al morții lui Isus (Mt 16,21). Acest anunț îi zguduie pe discipoli, în special pe Petru (Mt 16,22-23) Ei se așteptau la un rege glorios. Crucea era o piedică pentru a crede în Isus. Schimbarea la Față, unde Isus apare glorios pe vârful muntelui, i-a ajutat pentru ca ei să poată depăși trauma Crucii și să descopere în Isus adevăratul Mesia. Moise şi Ilie reprezintă Legea şi toţi profeţii care au fost înainte de Cristos. Ei sunt martori că El este cel aşteptat, cel care va realiza toate profețiile și desigur Crucea era drumul spre Glorie. Nu există alt drum.

·      Matei 17, 1-3: Schimbarea lui Isus
MUNTELE: evanghelistul Matei expune viaţa publică a lui Isus între doi munţi. La început, cu ispitirile în deşert (a fost dus pe un munte...) şi la sfârşitul ministeriului său, adunându-i pe discipolii săi cu toată puterea sa şi trimiţându-i să vestească evanghelia la toate popoarele. După ispitiri, la începutul vieţii sale publice, Isus urcă pe munte şi sintetizează învăţăturile sale (în ceea ce numim predica de pe munte). La mijlocul ministeriului său găsim acest text cu un munte, unde Isus îi duce pe discipolii săi mai apropiaţi pentru a le da o "anticipare" a gloriei sale ultime şi definitive. În tradiţie acest munte este identificat cu muntele Tabor.

Muntele, în Vechiul Testament,
este locul prin excelenţă al revelaţiilor divine.

TRANSFIGURAREA: este schimbarea aparenţei şi formei şi asumarea unui aspect diferit. În originalul grec se spune literalmente că a fost o metamorfoză, conjugat la pasiv, ceea ce dă de înţeles că Dumnezeu e cel care a realizat această schimbare. Drept consecinţă, faţa lui Isus devine strălucitoare şi hainele lui devin albe. Este strălucirea proprie a lui Dumnezeu, care revelează fiinţa intimă a lui Dumnezeu.

·      Matei 17, 4: Lui Petru îi place, dar nu înțelege
Petru se oferă să construiască trei colibe. Marcu spune că lui Petru îi era frică, fără să știe ceea ce spunea (Mc 9,6), și Luca adaugă că discipolii erau toropiți de somn (Lc 9,32). Ei sunt ca noi: le este greu să înțeleagă Crucea. 

Corturile, colibele sau adăposturile fac aluzie la sărbătoarea Corturilor care este un memorial israelit al timpului mântuitor.

·      Matei 17,5-8: Vocea din Cer a clarificat faptele
Glasul Tatălui: "Acesta este Fiul meu cel iubit în care este mulţumirea mea; ascultaţi-l". Repetă ceea ce Matei şi ceilalţi sinoptici prezintă la Botezul lui Isus. Cu această ocazie, Matei adaugă "ascultaţi-l". A asculta înseamnă a se supune pentru iudei. A asculta înseamnă şi "a pune din nou în inimă". Este un imperativ care ne aminteşte textul principal din Deuteronom "Ascultă, Israele". Glasul ceresc porunceşte ascultarea faţă de Isus şi discipolii cad cu faţa la pământ pentru a simboliza atitudinea reverenţioasă faţă de Învăţător. Isus este cu adevărat Mesia glorios și drumul pentru a ajunge la glorie trece prin Cruce, după cum a fost anunțat de profetul Isaia: Mesia Slujitor (Is 53,3-9).

·      Matei 17,9: Să știi să păstrezi secretul
SĂ NU SPUNEŢI NIMĂNUI: trebuie continuat drumul. Și nimeni nu trebuie să știe despre această revelație până când nu va fi glorificat Fiul lui Dumnezeu. Situație pe care în acest moment discipolii nu reușesc s-o înțeleagă. Crucea lui Isus este dovada că viața este mai puternică decât moartea. Înțelegerea totală în urmarea lui Isus nu se obține prin intermediul instruirii teoretice, ci printr-o angajare practică, mergând cu El pe drumul slujirii de la Galileea la Ierusalim.

Pentru meditația personală:
·         Care este vocea, în interiorul nostru, pe care o ascultăm mai mult? Ce ne spune nouă imperativul: Ascultați-L?
·         Cum să schimbăm (transfigurăm) astăzi atât viața personală, familiară cât și cea comunitară?



Rugăciunea de abandonare împreună:
Tatăl meu, Mă abandonez ţie, Fă din mine ceea ce-ţi va plăcea. Orice ai face din mine îţi mulţumesc. Sunt gata pentru orice, accept totul, pentru ca voia Ta să se facă în mine, în toate făpturile.

Nu doresc nimic altceva Dumnezeul meu. Îmi încredinţez sufletul în mâinile tale Ţi-l dăruiesc, o Dumnezeul meu, cu toată iubirea inimii mele, pentru că Te iubesc, şi pentru că aceasta îmi este o nevoie a iubirii de a mă dărui, de a mă încredinţa mâinilor Tale, fără măsură, cu o încredere infinită, căci Tu eşti Tatăl meu.. Amin.