Comorile spirituale

Fusesem chemată la existenţă ca să ajut la construirea unei lumi mai bune folosind talentele pe care mi le dăduse Dumnezeu, dar n-o făcusem!
În schimb, cu sfaturile răutăcioase pe care le dădusem, cu exemplul rău trăsesem mulţi oameni spre pierzare! Domnul îmi mai spuse: „N-ai ştiut să foloseşti talentele pe care ţi le-am dat... Dar acum ce comori spirituale Îmi aduci?”
Comori spirituale?!! Mâinile mele erau goale. Atunci îmi spuse: „La ce îţi folosesc cele două apartamente pe care le aveai, cabinetele, că te considerai o profesionistă, cu mari satisfacţii? Poate că ai putut aduce aici măcar o cărămidă? La ce ţi-a servit cultul tău pentru trup, timpul şi banii pierduţi cu orele de gimnastică, cu dietele, cu manichiura, cu machiajul? Ai făcut din trupul tău un idol cu care ai dus pe alţii la păcat... Erai generoasă, ce e drept, dar o făceai ca să ţi se mulţumească, să fii lăudată, considerată bună. Îi manipulai pe oameni cu bani ca să-ţi facă servicii, favoruri. Spune-mi ce-ai adus aici? Când te-am vizitat cu falimentul, n-a fost o pedeapsă, cum gândeai tu, ci o binecuvântare, ca să te despart de acel idol pe care îl slujeai. Era pentru a te face să te întorci la Mine. Dar tu te-ai revoltat, refuzând să cobori la nievelul social la care ajunseseşi, şi blestemai - sclavă al acelui idol ban! Gândeai că ai obţinut totul singură, cu puterile tale, cu studiul tău, pentru că erai muncitoare, luptătoare...Ei bine, nu! Priveşte la alţi profesionişti mai buni ca tine şi care muncesc mai mult, priveşte la condiţiile în care trăiesc...Ţie ţi s-a dat mult şi pentru aceea mult ţi se va cere; pentru mult trebuie să răspunzi!”
Gândiţi-vă pentru fiecare bob de orez pe care l-am aruncat, a trebuit să dau socoteală Lui Dumnezeu! Pentru toate dăţile când am aruncat mâncare la gunoi!
În Cartea Vieţii mele m-am revăzut când eram mică şi familia era săracă. Mama gătea adesea fasole, iar eu spuneam: „Iar fasolea asta blestemată? Într-o zi voi fi atât de bogată încât n-o să mai mănânc fasole”. Odată, am aruncat fasolea din farfurie fără ca mama să observe, iar ea, crezând că o mâncasem în grabă, mi-a pus şi porţia ei. Aşa a rămas fără să mănânce. De multe ori se întâmpla aşa pentru că noi eram foarte săraci. Dar mama nu se plângea niciodată, din contră era mereu cu surâsul pe buze şi cu o vorbă bună pentru fiecare. Uneori rămânea fără să mănânce şi pentru că bătea cineva la uşă ca să ne ceară ajutor şi atunci ea îşi dădea porţia ei...Iar eu am fost o fiică atât de nerecunoscătoare şi mizerabilă încât am putut să o mint, să mă ascund de ea, s-o consider învechită şi mai târziu chiar să-mi fie ruşine cu ea...
Ei bine, nu vă imaginaţi Harurile, Binecuvântările care se revărsau asupra mea, asupra familiei şi a lumii întregi prin meritele acestei mame care se ducea în biserică şi îşi oferea suferinţele şi durerea Lui Iisus şi mai ales, avea încredere în El!
Iisus mi-a spus: „Nimeni nu te-a iubit ca mama ta!”
Apoi mi-a arătat festivităţile pe care le organizam, după ce ajunsesem cineva, şi cum o mare parte din mâncare pregătită ajungea la gunoi...
Domnul a continuat: „Priveşte la fraţii tăi, cum suferă de foame. Mie Îmi era foame!” - mi-a spus aproape strigând. Dacă aţi ştii cum Îl îndurerează pe Domnul foamea, nevoile, suferinţa fiilor Săi! Cum Îl întristează egoismul nostru şi lipsa noastră de caritate faţă de aproapele!
Şi a continuat să mă facă să văd cum în casa mea erau atâtea lucruri rafinate şi costisitoare, de multe ori inutile. Domnul îmi spunea: „ Eu eram gol, iar tu aveai dulapurile pline de lucruri scumpe pe care nu le îmbrăcai...” Vedeam cum atunci când una dintre prietenele mele îşi cumpăra vreo haină de firmă, eu trebuia să cumpăr imediat ceva şi mai grozav... Dacă una îşi schimba maşina, îmi doream şi eu imediat alta pentru că eram invidioasă.
„Erai mereu arogantă, te comparai cu persoanele mai bogate decât tine şi nu priveai niciodată spre cei mai săraci. Când erai săracă, mergeai pe calea sfinţeniei – îmi dădusem o dată încălţămintea nouă unui copil al străzii spre disperarea tatălui meu - dar idolul ban te-a făcut să mergi pe căi greşite...” Domnul continuă arătându-mi că, dacă nu m-aş fi închis la Har şi la Duhul Sfânt, aş fi putut ajuta mulţi oameni cu talanţii pe care mi-i dăduse. Mi-a arătat întreaga omenire şi cum răspundem noi în faţa Lui Dumnezeu pentru felul în care am trăit ţinând inima închisă Lui şi Duhului Sfânt şi inspiraţiilor Lor Divine. Îmi spusese: „Eu te-am inspirat să te rogi pentru aceste persoane: dacă ai fi făcut-o, răul n-ar fi intrat în ele cauzând atâtea distrugeri.” De exemplu, o fetiţă a fost lovită rău de tatăl său...sau un bărbat şi-a ucis soţia: dacă eu n-aş fi fost închisă Duhului Sfânt şi aş fi ascultat inspiraţiile Sale Divine, m-aş fi rugat pentru acele persoane, diavolul n-ar fi putut intra în ele şi n-ar fi produs atâta suferinţă. Sau acel tânăr nu s-ar fi sinucis...Domnul continua: „Dacă te-ai fi rugat, acea tânără n-ar fi avortat, acea bolnavă n-ar fi muri singură crezându-se părăsită de Mine pe un pat de spital...Dacă te-ai fi rugat, Eu te-aş fi putut sfătui cum poţi să-i ajuţi pe aceşti fraţi, te-aş fi condus la ei. Atâta durere în lume şi tu ai fi putut ajuta...Dar tu, erai de piatră! Incapabilă de iubire!”

În încheiere, vreau să vă mai spun cum se vede în Cartea Vieţii.
Eu eram foarte ipocrită, falsă. Eram dintre acelea care în faţa persoanei o elogiază, iar pe la spate o vorbesc de rău. De exemplu spuneam cuiva: „Eşti frumoasă, ce îmbrăcăminte drăguţă ai, îţi vine de minune!” Iar în gând îmi spuneam: „Eşti urâtă, mă dezguşti, şi mai faci şi pe regina!”...
În Cartea Vieţii se vede totul, cu diferenţa că se văd şi toate gândurile. Toate minciunile mele erau descoperite, încât oricine le putea vedea. De câte ori nu plecasem de acasă ascunzându-mă de mama, minţind că am de lucru la şcoală sau la bibliotecă, iar eu mergeam cu grupul la un film pornografic sau la bar ca să luăm o bere...Mama mă credea, iar acum vedea totul în Cartea Vieţii. Ce ruşine! Ce durere simţeam!...Când eram săraci, mama îmi dădea la şcoală puţin lapte şi o banană. Mâncam banana şi aruncam coaja pe unde nimeream, pe coridor sau pe stradă, fără să-mi pese că cineva ar fi putut aluneca pe ea şi cu atât mai puţin de cei ce trebuiau să facă curăţenie...Ei bine, până şi acest amănunt, această neglijenţă era consemnată acolo şi Domnul îmi arăta cine a căzut făcându-şi rău din cauza mea.
Odată, la o casă dintr-un supermarket, am primit ca rest 4500 de pesos în plus. Nu mi-am dat seama decât acasă. Ar fi trebuit să mă întorc şi să-i restitui, dar cum traficul era aglomerat, am renunţat bombănind: „Ce idioată! Să-i fie de bine dacă a fost aşa căscată!” Dar am avut remuşcări pentru acei bani, căci părinţii mei mă învăţaseră să nu mă ating nici măcat de o centimă a altcuiva. De aceea m-am dus la spovadă în duminica următoare spunând: „Mă acuz că am furat 4500 de pesos pentru că nu i-am restituit şi i-am ţinut pentru mine!” Nu fusesem atentă la ce-mi spusese preotul, dar măcar nu aveam pe conştiinţă acei bani, iar Domnul mi-a arătat că aceea fusese singura spovadă bună făcută când eram adultă... „Dar a fost o lipsă de caritate să nu restitui acei bani: pentru tine 4500 de pesos nu erau mare lucru, dar pentru acea femeie reprezentau hrana pentru trei zile” Şi am văzut cum femeia a suferit de foame împreună cu cei doi copilaşi ai ei...Domnul îmi arăta şi consecinţele faptelor mele. Tot ce facem, ba chiar şi ceea ce nu facem pentru că nu vrem să facem, totul are consecinţe pentru noi şi pentru alţii! Toţi vom vedea aceste consecinţe în Cartea Vieţii. Când va sosi momentul de a apărea în faţa Lui Dumnezeu pentru judecată, toţi veţi vedea, aşa cum am văzut eu.
Imaginaţi-vă ruşinea şi durerea mea imensă când s-a închis Cartea Vieţii mele...
Şi cu toată comportarea mea, cu toate păcatele şi neruşinarea mea, cu indiferenţa şi sentimentele mele oribile, Domnul m-a căutat până în ultima clipă: îmi trimitea instrumente (persoane) prin care îmi vorbea, îmi striga, îmi lua lucrurile ca să mă întorc la El, ca să-L caut, să-I cer ajutorul. M-a urmărit mereu până în ultima clipă. Ştiţi cine este Dumnezeu, Tatăl nostru? Un Dumnezeu puternic, plin de Iubire, care cerşeşte pe lângă fiecare dintre noi să ne convertim, să ne întoarcem la El...Când îmi mergea rău, eu spuneam: „Dumnezeu m-a pedepsit, m-a condamnat!” Dar nu e aşa! Niciodată nu ne condamnă El: eu alesesem de bună voie cum să-mi duc viaţa şi cine să fie tatăl meu; îl alesesem pe satana.
Ei bine, imaginaţi-vă că după ce am fost lovită de fulger şi mi-am revenit prima oară, după ce m-au dus la Spitalul Social, în timp ce aşteptam să fiu operată, L-am văzut de Domnul nostru Iisus Hristos stând aplecat asupra mea. Cum era posibil?! Am crezut că am halucinaţii şi am închis ochii. Dar când i-am redeschis, El era tot acolo şi mi-a spus cu duioşie: „Vezi, micuţo, eşti pe moarte: ai nevoie de Milostivirea Mea. Cere-Mi-o!”
Aşa a spus: Milostivire. Dar eu gândeam: „Milostivire, pentru ce? Ce rău am făcut?!” Nu eram conştientă de păcatele mele, căci conştiinţa mea fusese întunecată de tot de cel rău...Eram mai preocupată de inelele mele, cum să fac să le dau soţului meu...
Dumnezeu Tatăl ne iubeşte pe toţi şi pe fiecare, independent de faptul dacă suntem buni sau răi; El ne iubeşte cu o asemenea intensitate încât până în ultima clipă vine la noi cu mare duioşie, ne îmbrăţişează cu toată Iubirea Sa...El vrea să ne salveze, dar dacă noi nu-L primim, nu-I cerem Iertare şi Milostivire recunoscând greşelile noastre, ne lasă liberi să urmăm ceea ce am ales. Dacă viaţa noastră a fost o viaţă fără Dumnezeu, este foarte probabil ca noi să-L refuzăm, şi El ne respectă alegerea. Nu ne obligă să-L acceptăm. Aşa a fost şi cu mine...