Întoarcerea

Când Cartea Vieţii mele s-a închis, eram cu adevărat terorizată. M-am revăzut cu capul în jos, gata să cad în prăpastie şi în timp ce se deschidea gura aceea care era gata să mă înghită, am început să strig îngrozită la toţi Sfinţii să mă salveze. N-o să vă vină să credeţi ca cantitate de Sfinţi am reuşit să numesc: „Sfântul Francisc, Sfânta Clara, Sfântul Ambrozie, Sfântul Isidor, Sfântul Augustin” etc... Nu ştiu cum de mi i-am amintit, aşa rea catolică cum eram... Dar când am terminat lista, am rămas în tăcere, într-un gol imens: mi-am dat seama că nimeni nu putea să facă nimic pentru mine şi mi-am spus: „Pe pământ, toţi cred că sunt o sfântă, iar acum, unde mă duc???!”... Am ridicat ochii şi am văzut privirea mamei, plină de o durere profundă. Am strigat: „Mamă, ce ruşine! Sunt condamnată, unde merg n-o să te mai văd niciodată!”
În acel moment, Iisus i-a acordat un Har minunat: mama mea stătea nemişcată, dar Iisus i-a îngăduit să ridice degetul în sus, invitându-mă astfel să privesc într-acolo. Am privit şi de pe ochi mi-au căzut un fel de cruste foarte dureroase: era orbirea spirituală de care scăpam şi în acea clipă am revăzut un moment minunat de care uitasem. Într-o zi o pacientă de-a mea îmi spusese: „Doamnă doctor, eu sunt foarte tristă pentru dumneavoastră, pentru că sunteţi prea materialistă. Dar dacă intr-o zi o să vă găsiţi într-un necaz sau într-un mare pericol, oricare ar fi el, cereţi Lui Iisus Hristos să vă îngrijească cu Sângele Său şi cereţi-I iertare, pentru că niciodată, niciodată El nu vă va părăsi, din moment ce a plătit cu propriul sânge pentru dumneavoastră...”
Atunci, cu o mare ruşine şi durere am început să strig: „Doamne! Iisuse Hristoase, ai milă de mine! Iartă-mă, Doamne, iartă-mă!... Mai dă-mi o a doua şansă!...” În clipa următore, Iisus se apleacă şi mă trase afară din gura aceea! M-a ridicat şi m-a purtat pe un loc plan spunându-mi cu multă iubire: „Da, te vei întoarce şi vei avea o nouă şansă... Nu pentru rugăciunile familiei tale, care e normal să plângă şi să strige pentru tine, ci pentru intervenţia persoanelor străine de carnea şi sângele tău care au plâns, s-au rugat şi şi-au înălţat propria inimă cu iubire pentru tine”.
Ştiţi ce am văzut? Am văzut marea putere a rugăciunii de mijlocire, fraţilor! Ştiţi cum puteţi să staţi mereu în prezenţa Domnului? Rugaţi-vă zilnic pentru fiii voştri, dar rugaţi-vă şi pentru fiii din lumea întreagă! Rugaţi-vă pentru alţii. În acest mod veţi sta în prezenţa Lui Dumnezeu toată ziua, toate zilele. Vedeam cum se înalţă spre Domnul mii şi mii de flăcărui albe, minunate, pline de iubire; erau rugăciunile multor persoane care se rugau pentru mine după ce văzuseră la TV ce mi se întâmplase. Se rugau şi ofereau Liturghii. Cel mai mare dar pe care îl poate oferi cineva cuiva este Sfânta Liturghie. Nu există nimic mai eficace care să poată ajuta pe cineva decât Sfânta Liturghie. E ceea ce Îi place mai mult Lui Dumnezeu: să-i vadă pe fiii Săi intervenind pentru aproapele, în ajutorul lui. Iar Sfânta Liturghie nu e opera omului, ci a Lui Dumnezeu.
Între acele mici luminiţe era şi una enormă, mult mai mare decât celelalte. Am privit cu curiozitate vrând să ştiu cine era acea persoană care mă iubea atât de mult şi Domnul mi-a spus: „Acel om pe care îl vezi acolo, e o persoană care te iubeşte mult şi care nici măcat nu te cunoaşte”. Şi mi-a arătat un sărman concetăţean care trăia în munţi, în Sierra Nevada din Santa Maria. Acest om era cu adevărat sărac: toată recolta îi fusesese arsă. Până şi găinile pe care le avea îi fuseseră furate de „guerilla”. Acei luptători voiau să-l ia chiar şi pe fiul mai mare ca să lupte cu ei...Acest om s-a coborât până în sat să meargă la Liturghie. Domnul m-a făcut să fiu atentă la cuvintele cu care se ruga: „Doamne, Te iubesc! Îţi mulţumesc pentru sănătate, Îţi mulţumesc pentru fii mei...Îţi mulţumesc pentru tot ceea ce îmi dai. Fii lăudat! Slavă Ţie, Doamne!...”
Rugăciunea sa era numai laudă şi mulţumire aduse Domnului. Domnul m-a făcut să văd că în portofel avea o bancnotă de 10 000 de pesos şi una de 5000 şi asta era tot ce avea. Ştiţi ce a făcut? La ofertoriu a dat bancnota de 10 000, nu pe cea de 5000, cum făceam eu de obicei...Şi el nu bombănea pentru sărăcia lui, nici nu cerea nimic pentru el, ci mulţumea şi lăuda pe Dumnezeu. Ce exemplu, fraţilor! La ieşirea din Biserică s-a dus să cumpere o bucată de săpun. Vânzătorul i l-a înfăşurat într-o foaie de ziar în care era ştirea accidentului meu şi fotografia în care apăream toată arsă. Când omul a ajuns acasă şi a citit ştirea, a plâns emoţionat şi, ca şi cum aş fi fost o persoană foarte dragă pentru el, s-a prosternat cu faţa la pământ şi a implorat pe Domnul din toată inima:
„Tată, Domnul meu, ai milă de această sărmană surioară a mea, salveaz-o, Doamne, salveaz-o! Dacă o salvezi, Îţi promit să merg la Sanctuarul din Buga...Te rog, Doamne, salveaz-o!”
Gândiţi-vă, acel om atât de sărac, care nu blestema, nu se plângea pentru că suferea de foame cu familia lui, ci Îi mulţumea şi Îl lăuda pe Dumnezeu...acest om era dispus să traverseze ţara ca să meargă şi să îndeplinească o promisiune pentru o persoană pe care nici măcar nu o cunoştea!...
Domnul îmi spuse: „Aceasta este adevărata iubire de aproapele! Aşa trebuie să-ţi iubeşti aproapele!” Şi mi-a dat această misiune:
„Te vei întoarce pe pământ, ca să dai mărturia ta pe care o vei repeta nu de 1000 de ori, ci de 1000 X 1000 de ori. Vai de cine ascultându-te nu se va schimba, pentru că va fi judecat cu mai multă severitate. Şi aceasta este valabil şi pentru tine la a doua întoarcere, pentru consacraţii care sunt preoţii mei, şi pentru oricine care nu te va asculta: pentru că nu e cineva mai surd decât cel ce nu vrea să audă, nici mai orb decât cel care nu vrea să vadă”.
Aceasta, dragii mei, nu este o ameninţare...Domnul nu are nevoie să ne ameninţe. Aceasta este a doua oportunitate care mi s-a dat mie şi care vi se dă şi vouă. Asta demonstrează cât de mult ne iubeşte Dumnezeu care pune în faţa ochilor voştri această oglindă care sunt eu, Gloria Polo. Căci Dumnezeu nu vrea să ne condamnăm, ci să trăim cu El în Rai. Dar pentru aceasta trebuie să ne lăsăm transformaţi de El.
Când va sosi ora voastră să plecaţi din această lume, fiecăruia dintre voi vi se va deschide Cartea Vieţii; când veţi muri, toţi veţi trece prin aceste momente, aşa cum am trecut eu. Acolo vedem totul cum s-a întâmplat în viaţă, cu diferenţa ca vă vom vedea şi gândurile noastre şi sentimentele, ne vom vedea faptele şi consecinţele lor, omisiunile noastre şi consecinţele lor. Totul în prezenţa Lui Dumnezeu. Dar cel mai frumos e că fiecare va vedea pe Domnul la faţă, care ne cere să ne convertim: până în ultima clipă, ne cere aceasta, pentru ca într-adevăr să începem să fim creaturi noi, cu El, pentru că fără El nu vom putea!