Căsătoria

Mi-ar plăcea să vă vorbesc despre marele Har care este Sacramentul căsătoriei. Când intrăm în Biserică în ziua nunţii noastre, în momentul în care spunem „Da”-ul nostru, promiţând să fim fideli mereu, în bucurie şi în durere, în sănătate şi în boală, etc, ştiţi cui promitem toate acestea? În faţa preotului şi a rudelor, da, dar promitem direct Lui Dumnezeu Tatăl. El e Martorul principal, când spunem aceste cuvinte şi le scrie cu litere de aur în Cartea Vieţii. Fiecare din noi, când vom muri, va vedea acest moment în propria Carte a Vieţii. În momentul în care primim Trupul şi Sângele Lui Iisus. Încheiem un legământ cu Dumnezeu şi cu persoana pe care am ales-o ca să împărţim împreună viaţa. Când pronunţăm acele cuvinte, le spunem Preasfintei Treimi.
Am văzut cum în ziua căsătoriei mele, când soţul meu şi cu mine am primit Sfânta Euharistie, nu mai eram doi, ci trei: noi doi şi Iisus! De fapt cum ne-am împărtăşit cu Iisus, El ne-a unit într-unul. Ne-a pus în Inima Lui şi am devenit Una formând împreună cu Iisus o Trinitate Sfântă. „Omul să nu despartă ceea ce Dumnezeu a unit!”
Acum vă întreb: cine va putea despărţi acest Unu? Nimeni! Nimeni nu-l poate despărţi, fraţilor! Nimeni, după ce căsătoria a fost consumată. Iar dacă cei doi miri au intrat virgini în căsătorie, nu vă imaginaţi ce binecuvântări se revarsă asupra acelei căsătorii.
Am văzut şi căsătoria părinţilor mei. Când tatăl meu a pus inelul în degetul mamei mele, apoi preotul i-a declarat soţ şi soţie, Domnul Nostru a încredinţat tatălui meu un fel de baston din lemn, strălucind de Lumină. E vorba despre un Har pe care Dumnezeu îl dă bărbatului: un dar de autoritate din partea Lui Dumnezeu Tatăl pentru ca acest bărbat să poată conduce mica turmă pe care o reprezintă fiii născuţi în căsătorie şi pentru a apăra familia de multele rele ce o atacă. Mamei mele, Dumnezeu i-a pus în inimă ceva care părea o minunată sferă de foc: ea înseamnă Iubirea Lui Dumnezeu, Duhul Sfânt. Am înţeles că mama mea fusese o femeie foarte pură. Dumnezeu era bucuros, fericit.
Dar nu vă imaginaţi câte spirite necurate au pus stăpânire pe tată meu în acel moment. Aceste spirite semănau cu larvele, cu lipitorile. Să ştiţi că atunci când cineva are relaţii în afara căsătoriei, imediat spiritele rele atacă persoana respectivă în toate părţile; încep de la organele sexuale, pun stăpânire pe carne, pe hormoni; ocupă creierul, prind glanda hipofiză şi toată partea neurologică astfel încât poartă omul spre instinctele cele mai animalice. Transformă un fiu al Lui Dumnezeu într-un sclav al cărnii, al propriilor instincte, al poftelor sexuale, într-o persoană dintre acelea despre care se zice că „se bucură de viaţă”.
Când un cuplu este virgin, dă slavă Lui Dumnezeu, face o alianţă sacră cu El, care sfinţeşte sexualitatea lor. De fapt sexualitatea nu e un păcat. Dumnezeu e Cel care participă la uniunea celor doi punând sufletul în embrionul abia format. Acolo există Sacramentul Căsătoriei (Chiar dacă soţii nu au ajuns virgini), Dumnezeu este prezent prin Spiritul Sfânt. Până şi la prepararea hranei Dumnezeu este prezent şi o binecuvântează. El e fericit să însoţească mirii în noua lor viaţă. Cei doi şi cu Domnul formează un Tot. Dar mulţi miri nu ştiu, nu au această noţiune... Sau nici măcar nu se gândesc la Dumnezeu: se căsătoresc numai din tradiţie şi nu din credinţă... Se gândesc să iasă mai repede din biserică pentru a merge la masa festivă, să mănânce, să bea, să plece în luna de miere... Răul nu constă în aceste lucruri, ci în faptul de a-l lăsa pe Dumnezeu în afara a tot ce facem. Aşa cum am făcut eu, care L-am lăsat pe Domnul pe stradă: nici nu mi-a trecut prin cap să-l invit în noua noastră casă. El, în schimb, doreşte să-L invităm ca să intre şi să stea cu noi mereu, în bucurii şi în momentele mai puţin bune; doreşte să-I simţim Prezenţa...
Desigur, în Sacramentul Căsătoriei Dumnezeu este prezent şi fără să fie invitat. Dar cât de frumos ar fi dacă am fi conştienţi de această Prezenţă!
La căsătoria părinţilor mei, cel mai frumos lucru a fost că Dumnezeu a restituit tatălui meu darurile şi Harul pe care îl pierduse: aceasta pentru că se căsătorea cu mama mea care era virgină, cu sentimente foarte pure. Deci Dumnezeu l-a vindecat pe tatăl meu de sexualitatea sa dezonorantă şi ruşinoasă. Dar după aceea, pentru că era bărbat „foarte bine”, iar prietenii lui au început să toarne venin spunându-i să nu permită soţiei să-l încânte şi să-l domine, ci să-şi continue viaţa de mai înainte, iată-l intrând într-un bordel pentru a demonstra prietenilor că rămăsese acelaşi...
Şi ştiţi ce s-a întâmplat cu bastonul de autoritate şi protecţie primit de la Dumnezeu în ziua nunţii? I l-a luat diavolul. Şi toate acele spirite rele s-au întors la el şi l-au prins. Din păstorul turmei sale, tatăl meu se transformă în lupul propriei familii!
Când cineva este infidel căsătoriei sale, este înfidel Lui Dumnezeu. Îşi calcă cuvântul, jurământul făcut Lui Dumnezeu şi persoanei cu care s-a căsătorit. Nu îndeplineşte ceea ce a promis. Dacă cineva are intenţia să nu fie fidel în căsătorie, e mai bine să nu se căsătorească. Domnul ne spune: „Dacă eşti necredincios, te vei condamna! Dacă nu vei fi fidel, mai bine nu te căsători! Fiule, fiică cereţi-Mi Harul de a fi credincioşi soţiei, sau soţului şi Dumnezeului vostru”.
Câte rele nu vin într-o căsătorie din cauza infidelităţii?! Un soţ, de exemplu, merge într-un bordel sau e infidel cu secretara. Cu toate precauţiile, contractează un virus; şi acel virus nu moare. Mai târziu acel virus poate fi transmis soţiei care nu ştie nimic, dar după ani de zile se trezeşte cu o tumoare. Da, cancer! Şi atunci cine poate spune că adulterul nu ucide? Sau câte avorturi nu se fac din cauza adulterului? Câte femei infidele care au rămas însărcinate nu recurg la avort, ca soţul să nu le descopere? Ucid un nevinovat care nu poate să vorbească şi nici să se apere! Şi astea toate sunt numai câteva exemple; adulterul ucide în multe feluri!... Apoi avem curajul să protestăm împotriva Lui Dumnezeu când lucrurile nu merg bine, când avem probleme, când apar bolile: în timp ce, de fapt suntem noi cei care le procurăm cu păcatele noastre, atrăgând răul asupra vieţii noastre.
În spatele păcatului este întotdeauna cel rău. Îi deschidem uşa lui atunci când păcătuim grav. Şi apoi ne plângem că Dumnezeu nu ne iubeşte. „Unde e Dumnezeu care permite asta şi ailaltă??” Aşa suntem în stare să spunem...
Să ştiţi că Dumnezeu este stânca care ocroteşte căsătoria. Vai de cine încearcă să distrugă o căsătorie! Când cineva încearcă, se loveşte de această stâncă, Care este Iisus. Dumnezeu apără căsătoria, să nu vă îndoiţi de asta.
Doresc să vă mai avertizez pentru a fi atenţi cu acele soacre care intervin în căsătoria fiilor pentru a-i tulbura, cauzând probleme în relaţia lor. Chiar dacă ginerele sau nora, pe drept sau pe nedrept, nu sunt pe placul lor, acum sunt căsătoriţi şi mai e nimic de făcut. Nimic altceva decât să se roage pentru ei. Să se roage pentru căsătoria lor şi să stea deoparte. Multe femei s-au condamnat pentru că au intervenit în căsătoria lor. Acesta este un păcat grav! Dacă vedeţi că ceva nu merge, că unul dintre ei sau amândoi păcătuiesc, imploraţi pe Dumnezeu pentru ei, cereţi ajutorul Lui Dumnezeu. Puteţi chiar să încercaţi să vorbiţi cu amândoi, să-i îndemnaţi să salveze căsătoria, să se gândească la copii, să-şi amintească promisiunea de a se iubi, asta da, dar să interveniţi în alt fel - nu, cu atât mai puţin să luaţi poziţie în favoarea unuia sau a altuia.