Părintelui Dolindo Ruotolo (1882-1970), Padre Pio îi
spunea că „întregul Paradis este în sufletul tău”. A fost un preot diocezan,
franciscan terțiar. Aflăm de pe net că, alături de Padre Pio, el a fost una din
figurile de referință ale secolului 20, din Biserica Catolică. Viața sa, cuvintele sale, toate reflectau
marele său devotament față de Dumnezeu și slujirea Lui din toate puterile sale.
În umilința sa profundă, el a putut să audă Cuvintele lui Dumnezeu. Una dintre
comorile pe care le-a reținut din cuvintele lui Isus a fost această învățătură
despre abandonarea totală lui Dumnezeu.
Ziua 1:
De ce te tulburi, îngrijorându-te? Lăsă-mi Mie grija
problemelor tale și totul se va liniști. Îți
spun adevărul, că orice act de abandonare completă, adevărată, oarbă, produce
efectul pe care îl dorești și rezolvă toate situațiile dificile.
Isuse, mă abandonez Ție, ai Tu grijă de toate! (10
ori)
Ziua 2:
Dacă te lași în grija Mea, nu înseamnă să te
îngrijorezi, să fii supărat sau să îți pierzi speranța și nici să Îmi oferi o
rugăciune plină de îngrijorare, cerându-Mi să Mă conformez ție și să îți
transform îngrijorarea în rugăciune. Este contrar acestei abandonări, profund
contrar, să îți faci griji, să fii nervos și să dorești să te gândești la ce
consecințe vor fi. Este ca și confuzia pe care o simt copiii atunci când îi cer
mamei să aibă grijă de nevoile lor și apoi încearcă să se ocupe ei înșiși de
acele nevoi, astfel încât efortul lor copilăros stă în calea acțiunilor mamei.
A te abandona (a te lăsa în grijă) înseamnă a închide liniștit ochii sufletului
tău, a te întoarce de la gândurile legate de necazuri și a te lăsa în grija
Mea, astfel încât numai Eu să acționez. Spunând: „Ai Tu grijă de asta”.
Isuse, mă abandonez Ție, ai Tu grijă de toate! (10 ori)
Ziua 3:
Cât de multe lucruri pot Eu să fac atunci când
sufletul, care are atât de multe nevoi spirituale și materiale, se întoarce
către Mine, Mă privește și Îmi spune: „Ai Tu grijă de asta”, apoi închide ochii
și se odihnește. În durere, tu te rogi ca Eu să acționez, dar
să acționez așa cum dorești tu. Tu nu te întorci la Mine, ci în schimb vrei ca
Eu să Mă adaptez la ideile tale. Tu nu ești bolnavul care îi cere medicului să
îl vindece, ci mai degrabă ești bolnavul care îi dictează doctorului cum să o
facă. Așadar, să nu faci astfel, ci roagă-te cum te-am învățat în ”Tatăl
nostru”: „Sfințească-se Numele Tău”, adică, Fii slăvit în toate nevoile mele.
„Vie împărăția Ta”, adică, fie ca tot ce este în noi și în lume să fie în acord
cu împărăția Ta. „Facă-se Voia Ta precum în Cer, așa și pe Pământ”, adică, în
nevoia noastră, decide Tu după cum consideri ca este potrivit și pentru viața
noastră temporară, și pentru cea veșnică. Dacă Îmi spui cu adevărat: „Facă-se
Voia Ta”, ceea ce este același lucru cu a spune: „Ai Tu grijă de asta”, Eu voi
interveni cu toată atotputernicia mea și voi rezolva cele mai dificile
situații.
Isuse, mă abandonez Ție, ai Tu grijă de toate! (10 ori)
(Vorbim despre lăsarea în Voia lui Dumnezeu. Însa, ce
lăsăm ? Să ne uităm puțin la noi înșine. Suntem plini de emoții, idealuri,
scopuri, pasiuni, dorințe. Ne temem de boală, moarte, de pierderea veniturilor,
a lucrurilor tangibile și intangibile. Iar lista aceasta continuă mereu. Toate
cele de mai sus pot fi bune, dar obsesia legată de oricare dintre acestea poate
fi foarte dăunătoare bunăstării noastre.
Atunci când pierderea sau teama de a pierde oricare
dintre aceste lucruri ne determină să ne schimbăm comportamentul, ele deja au
devenit un obstacol, nu un scop. Lăsați-mă să vă explic. Așa cum un copil știe
că mama îl iubește și totul este bine atunci când ea este prezentă, în mod
similar, noi suntem acel copil, iar Dumnezeu este acel părinte. Știm că El ne
iubește. Să ne lăsăm în Voia Sa nu este altceva decât să ne încredem în El,
încrezându-ne în iubirea Lui față de noi. Când ne punem încrederea în El,
răspunsul Lui la rugăciunile noastre poate că nu este tocmai ceea ce vrem, însă
El știe ce este mai bine pentru noi. O, Isuse, mă abandonez Ție, ai Tu grijă de
toate!)
Ziua 4:
Vezi răul cum crește în loc să se diminueze? Nu te
îngrijora, închide ochii și spune-mi cu credință: „Fie Voia Ta, Tu să ai grijă
de asta”. Vă spun vouă că Eu voi avea grijă și că Eu voi interveni precum un
doctor și voi face minuni atunci când este nevoie de ele. Constați că starea
bolnavului se înrăutățește? Nu fi necăjit, doar închide ochii și spune: „Tu să
ai grijă de asta”. Îți spun că Eu voi avea grijă și că nu există nici un
medicament mai puternic decât intervenția Mea iubitoare. Prin iubirea Mea, îți
promit asta.
Isuse, mă abandonez Ție, ai Tu grijă de toate! (10 ori)
Ziua 5:
Iar atunci când trebuie să te conduc pe o cale
diferită de cea pe care tu o vezi, Eu te voi pregăti; Eu te voi purta în brațe;
te voi lăsa să te trezești, ca un copil care a adormit în brațele mamei lui, pe
celălalt mal al râului. Ceea ce te tulbură și te doare foarte tare sunt de fapt
motivele, gândurile și îngrijorările tale și dorința ta de a te ocupa cu orice
preț de ceea ce te tulbură.
Isuse, mă abandonez Ție, ai Tu grijă de toate! (10 ori)
Ziua 6:
N-ai somn, tu vrei să judeci totul, să dirijezi totul
și să te preocupi de toate, și te abandonezi puterii umane sau mai rău –
oamenilor înșiși, încrezându-te în intervenția lor – asta împiedică cuvintele
mele și modul meu de a vedea lucrurile. O, cât îmi doresc de la tine această
abandonare, ca să te ajut, și cum sufăr când te văd atât de agitat! Satana
încearcă să facă exact acest lucru: să te agite și să te îndepărteze de
protecția Mea și să te arunce în ghearele inițiativei umane. Deci, încrede-te
numai în Mine, odihnește-te în Mine, abandonează-te Mie, în toate.
Isuse, mă abandonez Ție, ai Tu grijă de toate! (10 ori)
(Cum te-ai descrie pe tine? Ești împăcat cu tine
însuți? Cu împrejurările tale? Cu împrejurimile tale? Cu Dumnezeul tău? Sau te
îngrijorezi pentru toate și de orice? Îți face griji dacă munca ta va fi
terminată? Îți face griji dacă trenul va ajunge la timp? Dacă este casa curată?
Dacă ai uitat ceva? Îți faci griji de felul în care oamenii își trăiesc viața
lor? De ce ne îngrijorăm atât de mult? Ce realizăm cu îngrijorarea noastră?
Dacă ne îngrijorăm un pic sau mai mult, dispare problema din cauză că noi ne
îngrijorăm ? Si dacă ne îngrijorăm mai mult, se rezolvă problema mai repede?
Îngrijorarea este o risipă a energiei noastre. Ea nu rezolvă nimic.
Ne temem de ceva. Prin urmare, ne îngrijorăm. Dar ce
este acel ceva care strange ștreangul în jurul nostru? Cred că putem spune cu
sinceritate că este teama de a nu avea lucrurile cum vrem NOI, în interesul
nostru. Dacă trenul nu vine la timp, eu voi întârzia. Eu vreau ca treaba să se
termine. Dacă casa nu este curată, ce vor crede oamenii despre mine? Nevrând să
ne simțim stânjeniți, ne temem că se va întâmpla ceva rău care ne va afecta
negativ. Câte lucruri rele sunt în această lume, despre care nu ne facem griji?
Și de ce nu ne îngrijorăm? Aceste lucruri rele nu ne afectează pe noi, în mod
direct. Vedeți unde duce asta? Credem că lumea se învârte în jurul nostru. Că
suntem în centrul ei. Însă nu suntem. Isus ne spune pe parcursul acestei
novene: „Abandonați-vă Mie, Eu voi avea grijă de asta.” Dar pentru ca acest
lucru să se întâmple, trebuie să renunțăm să ne controlăm propria independență.
Să ne încredințăm Lui.)
Ziua 7:
Eu fac minuni proporțional cu deplinătatea abandonării
voastre față de Mine și cu măsura în care nu vă gândiți la voi înșivă. Eu împrăștii
o mulțime de comori de haruri când voi sunteți în cea mai adâncă sărăcie. Nici
o persoană rațională, nici un savant, nu a făcut vreodată minuni, nici măcar
dintre sfinți. El face lucrări divine oricui se va abandona lui Dumnezeu. Deci,
nu vă mai gândiți la asta, pentru că mintea voastră este îngustă și pentru voi
este foarte greu să vedeți răul, să aveți încredere în Mine și să nu vă gândiți
la voi. Faceți acest lucru pentru toate nevoile voastre, faceți aceasta cu
toții și veți vedea mari miracole tăcute, continue. Eu voi avea grijă de toate,
îți promit asta.
Isuse, mă abandonez Ție, ai Tu grijă de toate! (10 ori)
Ziua 8:
Închide ochii și lasă-te dus de curentul harului Meu
care curge; închide ochii și nu te gândi la prezent, întoarce-ți gândurile de
la viitor așa cum faci și în fața ispitei. Odihnește-te în Mine, crezând în
bunătatea Mea și Eu îți promit prin iubirea Mea că dacă spui „ai Tu grijă de
asta”, Eu voi avea grijă de toate; te voi consola, te voi elibera și te voi
îndruma.
Isuse, mă abandonez Ție, ai Tu grijă de toate! (10 ori)
Ziua 9:
Roagă-te întotdeauna fiind pregătit să te abandonezi,
și asta iți va aduce multă pace și mari recompense, chiar și când Eu iți dau
harul jertfirii de sine, al pocăinței și al iubirii. Atunci, ce importanță mai
are suferința? Pare imposibil pentru tine? Închide ochii și spune din tot
sufletul tău: „Isuse, ai grijă Tu de asta.” Nu te teme, Eu mă voi ocupa de
lucruri iar tu vei binecuvânta Numele Meu, smerindu-te. O mie de rugăciuni nu
pot egala un singur act de abandonare, amintește-ți asta! Nu există nici o
novenă mai eficientă decât aceasta: ” O, Isuse, mă abandonez Ție, ai Tu grijă
de toate!”
Isuse, mă abandonez Ție, ai Tu grijă de toate! (10 ori)
Rozariul de abandonare lui Isus (de Fr.Ruotolo)
Dumnezeule, vino în ajutorul meu.
Doamne, grăbește-te să mă ajuți.
1 Taăl nostru…,
3 Bucură-te Marie…,
1 Slavă Tatălui…,
Decada 1: Isuse, mă abandonez Ție, ai Tu grijă de toate! (de 10 ori)
Slavă Tatălui…,
Decada 2: Isuse, mă abandonez Ție, ai Tu grijă de toate! (de 10 ori)
Slavă Tatălui…,
Decada 3: Isuse, mă abandonez Ție, ai Tu grijă de toate! (de 10 ori)
Slavă Tatălui…,
Decada 4: Isuse, mă abandonez Ție, ai Tu grijă de toate! (de 10 ori)
Slavă Tatălui…,
Decada 5: Isuse, mă abandonez Ție, ai Tu grijă de toate! (de 10 ori)
Slavă Tatălui…,
În încheiere:
Bucură-te Regină, Maica milei, viaţa, mângâierea şi
nădejdea noastră, bucură-te. Către tine strigăm surghiuniţi fii ai Evei. Către
tine suspinăm, gemând şi plângând în această vale de lacrimi. Aşadar,
mijlocitoarea noastră, întoarce spre noi ochii tăi cei milostivi şi după
surghiunul acesta, arată-ni-l nouă pe Isus, binecuvântat rod al trupului tău.
O milostivă, o blândă, o dulce Fecioară Marie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Părerea ta:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.