VINOVĂŢIA

Un sentiment distructiv.... sau unul constructiv? 

●Vinovăţia este un fapt al existeţei umane, un sentiment inevitabil pentru orice persoană.
●Vinovăţia este un sentiment care predomină în timpul adolescenţei?
●Este adevărată mereu afirmaţia: sentimentul de vinovăţie egal cu vocea lui Dumnezeu?
●Cum am putea face diferenţa între un sentiment de vinovăţie justificat şi unul nejustificat?

Vinovăţia (definiţia unui psiholog creştin):”în parte ea reprezintă conştiinţa neplăcută a faptului că s-a comis ceva rău. Pe de altă parte, ea este frica de pedeapsă. Vinovăţia înseamnă ruşine, regret şi remuşcare. Ea este resentiment şi ostilitate faţă de persoana a cărei autoritate a fost încălcată prin făptuirea răului. Este sentimentul lipsei de valoare sau de inferioritate. Vinovăţia duce la alienare, nu numai faţă de ceilalţi, ci şi faţă de sine, din cauza discrepanţei dintre ce este cineva în realitate şi ce îşi doreşte să fie. Rezultatul este singurătatea şi izolarea.

Trebuie făcută diferenţa între diferitele tipuri de vinovăţie, cele care ajută la creşterea personală sau dimpotrivă care obstaculează această creştere.

VINA DISTRUCTIVĂ: ascunde conflictele interioare şi blochează sau frânează creşterea:
● vina psihologică: sentiment imediat şi iraţional, de frică şi de autocondamnare, care ne chinuie şi ne face să simţim un gol în stomac (ex: teama de pedeapsă, umilinţa unei imagini proprii distruse);
● vina inconştientă: revenirea remuşcărilor produce mânia pe care o îndreptăm spre noi înşine: autoreproşuri umilitoare, supunerea la privaţiuni pentr a ne pedepsi, ne simţim vinovaţi pentru lucruri fără importanţă, scrupule nejustificate. Este logica celui care “neputând face nimic altceva, mă voi roade pe dinăuntru”.

VINA CONSTRUCTIVĂ: se naşte într-un tânăr care a luat viaţa în serios, ca o serie de alegeri personale pe care trebuie să le facă pentru că corespund valorilor sale:
●vina existenţială: viaţa se desfăşoară între doi poli: riscul de a face alegeri noi şi teama de imprevizibil, iar această vină apare atunci când pierdem ocazia de a înainta în viitor pt a rămâne blocaţi în mrejele trecutului;
● vina reflexivă: apare din capacitatea de a ne judeca pe noi înşine în termeni de valori interiorizate şi de credinţă; este vorba despre o vină pozitivă care apare din confruntarea dintre eul meu şi valorile care mă provoacă: conştientizarea că nu am respectat un stil de viaţă ales în mod liber; este o vină care conduce la acceptarea faptului că am păcătuit în faţa lui Dumnezeu şi că acesta este unicul în stare să ne elibereze de aceasta (“Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta...”).

Cauzele vinovăţiei:
●probleme ale trecutului şi aşteptări personale nerealiste;
●inferioritate şi presiune socială;
●convingeri false (precum “sunt un prost, nu sunt bun de nimic, sau sunt urât, sau trebuie să fiu perfect”);
●influenţa Duhului Sfânt.

Reacţii în faţa  vinovăţiei:
●autocondamnare: tânărul are o atitudine ursuză şi posomărâtă, îşi ţine capul în pământ când vorbeşte cu ceilalţi, din cauză că nu se simte capabil să-i privească în faţă;
●răzvrătire:uneori e mai pronunţată faţă de autoritatea care suscită sentimentul maxim de vinovăţie;
●negare şi justificare: un alt mod în care reacţionăm la vinovăţie este să o negăm, încercând să găsim o justificare pentru eşecurile şi păcatele noastre (“comparativ cu alţi oameni, nu sunt chiar aşa rău”, “aşa sunt eu”,etc); uneori ne ascundem vina, proiectându-ne păcatele asupra altora şi descoperind în ei păcatele şi slăbiciunile pe care le ascundem în noi înşine;
                                                                                                                                                                                    
●Mărturisire şi pocăinţă autentică: atunci când este vorba despre o vinovăţie adevărată, acestea două sunt calea spre eliberarea produsă de iertarea lui Dumnezeu; această vinovăţie contrastează puternic cu vina psihologică şi este o întristare constructivă pe care o găsim şi în Biblie. Sf Paul le scrie corintenilor (2 Cor 7,8-10):
“Deşi v-am întristat cu scrisoarea mea, nu-mi pare rău şi chiar dacă mi-ar fi părut rău acum mă bucur nu pentru că v-aţi întristat, ci pentru că, întristându-vă, aţi ajuns la convertire. Căci v-aţi întristat după voinţa lui Dumnezeu ca să nu suferiţi nimic din partea noastră. Într-adevăr, întristarea după voinţa lui Dumnezeu aduce convertirea spre mântuire, fără regrete, pe când întristarea lumii duce la moarte”.

Virtutea castităţii. De ce merită să aştepţi?

O problemă care nu poate fi ignorată
“Nu există un drum mai sigur de a nu rezolva o problemă decât acela de a o ignora, considerând-o inexistentă încă”. ( José Ortega y Gasset)

Adolescenţa

Adolescenţa este perioada în care există acea luptă între tăcerea exterioară şi curiozitatea internă pe tema sexualităţii.
Întrebările adolescenţei:

De ce organele sexuale se trezesc precoce la pubertate, vârstă la care nu suntem capabili să trăim o mare dragoste?

De ce suntem traversaţi de forţă vitală înainte de a fi în stare să o stăpânim?
Pentru ca instinctul sexual să aibă timp să fie educat, umanizat, personalizat.
Aceasta este perioada dobândirii maturităţii sexuale deoarece se simte dorinţa restabilirii unei adevărate armonii dintre impulsul sexual şi o iubire sinceră şi adevărată. Deoarece plăcerea nu este scopul sexualităţii, dar o importantă resursă pentru a o putea trăi ca o întâlnire, ca o bucurie de a iubi şi de a se dărui total.
Vocaţia la castitate este o chemare adresata tuturor oamenilor, nu numai persoanelor consacrate.
“Nu urma poftele tale; Şi de la poftele tale întoarce-te. De vei da sufletului tău plăcerea poftei, te va face pe tine bucurie vrăjmaşilor tăi. Nu te bucura de o viaţă de plăceri, consecinţa sa este o dublă sărăcie.” (Cartea Înţelepciunii 18, 30,31)

Castitate – putere, forţă pozitivă
Castitatea reprezintă obişnuiţa de a dirija, de a controla apetitul sexual (dorinţele) conduşi de principiile raţiunii şi credinţei.
Principiul raţiunii - legea naturală cum a voit-o Dumnezeu şi cum se arată ea în firea lucrurilor.

Prin care se impune respect faţă de sensul, finalitatea naturii şi legilor biologice stabilite de Creator, se impune respect faţă de viaţă, faţă de propriul trup şi trupul celuilalt.

Principiul credinţei – voinţa lui Dumnezeu arătată în revelaţie (descoperire divină) şi pe care ne-o învaţă Biserica.
Castitatea este virtutea care dezvoltă maturitatea autentică a persoanei şi o face capabilă de a respecta şi promova “semnificaţia matrimonială” a trupului.
Castitatea cere abstinenţă de la actele sexuale care atârnă de propria voinţă.
Trupul este instrumentul, suportul sufletului în drum spre Dumnezeu.
“Trupul nu este pentru desfâu, este pentru a ne împlini”.

Păcatele împotriva curăţiei

Constau în separarea sexualitatea de iubire; în declanşarea iubirea la nivel de impuls, în lipsă de respect faţă de propria persoană şi persoana celuilalt.
Aceste păcate sunt: gândurile, cuvintele şi gesturile necurate, masturbarea, flirtul;

pornografia, homosexualitatea, prostituţia, adulterul, concubinajul, desfrâul.

Vom face referiri în continuare doar la unele dintre păcate, cele mai întâlnite în perioada adolescenţei. Prezentarea exemplelor negative pun în evidenţă, prin contrast, splendoarea sexualităţii umane. Trebuie să fim lucizi în faţa răului.
Infestarea imaginaţiei cu gânduri necurate incită la experienţă, care la rândul ei incită imaginarul şi se formează un cerc vicos. Gândurile necurate duc la insomnii şi eşecuri şcolare doarece lipseşte concentrarea necesară pentru a putea învăţa.
    
Pornografia este o întregă industrie de multe miliadre de lei. Miezul ei este mai pervers şi mai deviat decât o simplă prezentare de imagini şi decât şi-ar putea imagina cei mai mulţi oameni.
Imaginaţia şi memoria se hrănesc din privire. Năucitoare este puterea imaginii. Cărţile, desenele, scenele teatrale sau cinematografice, televiziunea au puterea să hrănească şi să dezvolte imaginaţia. De aceea putem spune că imaginaţia curată este şi rămâne prietenul nostru, iar cea necurată este duşmanul nostru.
Efectele pornografiei: dependenţa sexuală, patologii sexuale, amintiri nedorite, lipsa de respect faţă de celălalt sex, aşteptări nerealiste în căsătorie, teamă, vinovăţie şi ruşine.

„Sexul fără persoane” pe care îl oferă pornografia reprezintă o respingere a planului lui Dumnezeu referitor la relaţiile sexuale, care trebuie folosite în cadrul căsătoriei în scopul lăsat de Dumnezeu.
Masturbarea reprezintă căutarea voită a unei plăceri sexuale, o formă de autoerotism. Masturbarea nu reprezintă păcat dacă apare în somn, în stare de semiveghe sau involuntar, dar poate pune un semn de întrebare. Masturbarea este simbolul iubirii de sine, al retragerii din realitatea în care se trăieşte şi îndepărtatea de oameni, a fricii de a iubi, a frustrării şi se datorează deficienţelor de educaţie, lipsei de afecţiune la vârste mici precum şi a suprimării emoţiilor şi închiderii în sine.

Apare şi la băieţi şi la fete. La băieţi este mai frecventă şi intră mai uşor în obişnuinţă. La fete este mai profundă pentru că implică în mai mare măsură voinţa şi acţiunea. Produce boli fizice şi psihice, dificultăţi în viaţa conjugală viitoare. Este un punct de plecare pentru homosexualitate.
 Homosexulitatea reprezintă o activitate sexuală între persoane de acelaşi sex, o tulburare sexuală cu rădăcini adânci în copilărie, des întâlnită în situaţii particulare (puşcării, internate).
În relaţiile homosexuale nu există dăruire de sine, comunicare, receptivitate, deschidere pentru crearea vieţii umane,  ci există frica de natura cea mai intimă a sexualităţii şi ura faţă de sexul opus.
Homosexualitatea stă la baza unor afecţiuni fizice (SIDA) dar mai ales psihice: manii, schizofrenii paranoice. Comportamentul homosexual constituie păcat, iar nu tendinţa care poate fi uneori genetică.
 Flirtul = a porni la agatat, a trişa
Trupul tău nu trebuie să spună lucruri cu care inima nu este de acord! Nu trebuie să spună: “Te iubesc” când, de fapt, te gândeşti: “Puţin îmi pasă dacă mă iubeşte sau nu!” Iubirea este banalizată, limbajul sexualităţii este falsificat.
Tactici de ademenire şi dezamorsarea lor

    “Dacă mă iubeşti, atunci îmi vei permite”.
–    “Dacă mă iubeşti, atunci nu-mi vei cere lucrul acesta!”

    “Ai un corp atât de minunat, încât îmi este foarte greu să mă mai ţin sub control!”
–    “Corpul meu nu e de vânzare!”

    “Toată lumea o face!”
–    “Eu nu sunt toată lumea!”

    “Nimeni nu mă înţelege, în afară de tine. Toţi sunt împotriva mea – părinţii, cei de la şcoală, legea. N-am nevoie decât de susţinerea şi ajutorul tău.” sau versiunea opusă: “Biata de tine! Nimeni nu te-a iubit vreodată aşa cum te iubesc eu! Până acum nu ai avut parte de cineva care să se poarte frumos cu tine şi să te trateze aşa cum meriţi! Dar îţi voi arăta eu dragostea adevărată...”
–    “Eu nu sunt mama ta!” şi pt versiunea opusă “Dragostea adevărată nu înseamnă sex...”

    “Fetele stau la coadă pe sute de metri ca să se întâlnească cu mine. Să ştii că eşti o fată norocoasă”.
–    “Eu nu rămân la coadă printre multe altele”.

    “Credeam că avem de gând să ne căsătorim”. “Cine are nevoie de un petic de hârtie ca să legalizeze o iubire ca a noastră?”, “Este o experienţă care va lucra pentru viitorul nostru”.
–    “În caz că vreodată ne-am răzgândi în ceea ce priveşte relaţia noastră, n-aş vrea să te simţi obligat faţă de mine”.

    “Care-i problema ta? Eşti frigidă sau ce-i cu tine?”
–    “Eu nu sunt un lucru pe care să-l foloseşti cum vrei”.

    “Dacă nu vrei, atunci voi începe să ies cu altcineva”, “Dacă tu nu eşti interesată, să ştii că nu-mi este greu deloc să-mi găsesc pe cineva care să fie”.
–    “Eu nu sunt cu tine ca să-ţi satisfac dorinţele sexuale”.

    “N-ai să rămâi însărcinată”, “Chiar dacă vei rămâne însărcinată voi avea grijă de tine”. “Ne vom căsători”.
–    “Promisiunile sunt pentru a fi încălcate, nu te cred”.

    “Sunt atât de tensionat, încât nu mai pot suporta! Tu m-ai adus în starea aceasta. Nu mă poţi lăsa tocmai acum Trebuie neapărat s-o fac!”
–    “Nu, nu trebuie neapărat s-o facem. Nu ţi se va întâmpla nimic rău, nu vei face hernie, nu vei suferi atac cerebral, nu te vei opri din creştere”.
 Gesturile in iubire
Manifestările fizice ale sentimentelor (de la ţinutul de mână, sărut, mângâiere, îmbrăţişare, până la actul sexual) trebuie să fie semne exterioare ce exprimă, în mod fidel realitatea interioară.
Înainte de a trage o linie privind comportamentul fizic, trebuie trasă o linie în inimile noastre prin opunerea faţă de fiecare impuls din noi care tinde să îl trateze pe celălalt ca mijloc pentru propria plăcere.
“Prietenii să nu aibă între ei gesturi pe care nu le-ar avea dacă nu ar fi gata să se căsătorească”.(Papa Ioan Paul al II-lea)

Dragostea autentică este o experienţă privată şi personală, iar o mare parte din frumuseţea şi inocenţa ei se pierde atunci când are spectatori. Manifestările publice excesive creează probleme  celor din jur care se simt jenaţi de gesturile lipsite de pudoare şi denotă lipsă de respect faţă de persoana proprie şi degenerează adesea în încercarea de a folosi cealaltă persoană în scopuri cu totul străine de dragostea adevărată.
 Când aţi mers prea departe!
Dacă gesturile de intimitate vă conduc la relaţia sexuală.
Duhul Sfânt ne convinge că un lucru este păcat prin  propria conştiinţă care nu ne dă pace. Dacă propria conştiinţă îţi spune că ceea ce faci este greşit şi tu continui să faci acel lucru, atunci acel lucru devine păcat.
Dacă în mod nejustificat vă stârniţi dorinţele sexuale.
Dacă relaţia de prietenie are de suferit şi comunicare încetează.
Cine propune oprirea şi de ce?
Teoretic, responsabilitatea de a propune oprirea este egală. Practic, fetele o pot realiza mai uşor deoarece îşi pot controla mai uşor impulsul sexual decât băieţii. Altfel, ele îşi asumă riscul să rămână însărcinate şi suferă o mai mare respingere socială.

Tehnici de “frânare”/ înfrânare

1.    Fii sinceră şi onestă – spune un NU sincer şi politicos.
2.    Continuă să vorbeşti, menţine conversaţia interesantă, distrage atenţia.
3.    Evită situaţiile care invită la mângâieri.
4.    Planifică întâlnirile şi activităţile în amănunt.
5.    Intâlniţi-vă în acelaşi loc cu o altă pereche sau un grup.
6.    Comunică-i prietenului tău, încă de la început, atitudinea ta în această privinţă.
7.    Nu încuraja, prin modul de a te îmbrăca sau prin acţiunile tale, dorinţa după intimitate fizică.
8.    Stabileşte un punct dincolo de care nu vei trece.
9.    Nu ieşi cu băieţi care par a fi peste măsură interesaţi de intimitate fizică.
10.  Cere-i să te conducă acasă şi abţine-te de la urări de “noapte bună” care par că nu se mai termină.
  
Relaţiile sexuale în afara căsătoriei

În ziua celebrării Sacramentului Căsătoriei mirii îşi spun reciproc: “Mă dăruiesc doar ţie, pentru totdeauna, în întregime (trup, minte, suflet)”. Atunci când o relaţie sexuală are loc în afara căsătoriei, dăruim trupul fără să iubim, deci se înşeală, se răneşte iubirea şi se subminează căsătoria.
Argumente împotriva relaţiilor sexuale premaritale
1.    Rup relaţia cu Dumnezeu.
2.    Tind să destrame cuplurile.
3.    Pot ascunde dificultăţi serioase.
4.    Fac dificilă deosebirea între dragoste adevărată şi pasiune.
5.    Pot conduce la simţăminte de vinovăţie.
6.    Distrug virginitatea.
7.    Prezintă riscul unei sarcini.
8.    Creşte riscul de cancer cervical la fete.
9.    Conduc la contactarea unor boli.
10.    Cei implicaţi în astfel de relaţii sunt mai puţin fericiţi în căsnicie şi mai predispuşi la divort.
11.    Pot afecta sau distruge o reputaţie.
12.    Creşte probabilitatea infidelităţii matrimoniale.
13.    Pot face pe unul dintre parteneri să-şi piardă respectul faţă de celălalt.
14.    Tind să formeze obiceiuri şi să schimbe atitudini.

Se poate păstra castitatea?

Fiecare să creadă şi să se încreadă că se poate păstra castitatea până la căsătorie, deoarece o cere Dumnezeu, care cunoaşte firea umană, îi cunoaşte instinctele şi dorinţele, dar cunoaşte şi voinţa omului.
Drumul castităţii nu este nici utopie, nici naivitate, nici tăgăduire a vieţii, ci este făgaşul, drumul rânduirii sănătoase, vitale în noi, a puterii tainice şi creatoare a sexului.

Paşi concreţi în păstrarea castităţii

1. În primul rând trebuie să iei decizia de a trăi în castitate. Nimeni altcineva nu o poate face în locul tău.
2. Recunoaşte responsabilitatea pe care o ai faţă de trupul tău. Pe măsură ce tu îl respecţi, şi cei din jurul tău o vor face.
3. Întâlneşte-te doar cu oameni care împărtăşesc punctul tău de vedere. Ai nevoie de ei ca să lucreze cu tine, şi nu împotriva ta.
4. Îmbracă-te decent, pentru a nu determina pe alţii să te trateze, ca şi cum le-ai datora sex. Nici o prostituată nu este tratată altfel.
5. Evită filme, spectacole, site-uri de internet, reviste, muzică şi conversaţii care insistă asupra sexualităţii. Vei observa cum creierul tău se curăţă de gânduri care revin la această temă.
6. Observă că îmbrăcămintea nu are numai rolul de a ne păzi de frig, ci ea protejează şi pudoarea noastră – o virtute absolut necesară pentru integritatea relaţiilor dintre oameni!
7. Păstrează controlul asupra comportamentului tău. Alcoolul şi drogurile reduc drastic capacitatea de autocontrol şi îl conduc pe om la fapte pe care niciodată nu şi-ar fi imaginat că e capabil de ele.
8. Mereu aminteşte-ţi că aceasta nu este pentru totdeauna. Aceste renunţări doar pregătesc o dăruire mai completă partenerului tău de viaţă.
9. Evalează-ţi în mod constant comportamentul şi găseşte-ţi punctele tale slabe, pentru a le transforma pozitiv. Tu ştii cel mai bine ce anume este în favoarea ta şi, din moment ce ştii aceasta, vei încerca să o faci bine.
10. Nu te da bătut niciodată! Chiar dacă nu reuşim întotdeuna să ne punem deciziile în practică, merită să încercăm din nou de fiecare dată.
11. Fii realist faţă de viitorul tău alături de o anumită persoană. Nicicodată nu poţi prevedea evoluţia unei relaţii, oricât de romantică ar părea. Sentimentele actuale nu sunt o garanţie pentru durabilitatea relaţiei.
12. Roagă-te deseori la Domnul pentru darul tăriei. Vei observa mari schimbări pozitive în timp.
13. Caută puritatea! Este un dar rareori preţuit în rândurile adolescenţilor, însă tocmai aceasta te va face mai atractiv şi interesant. Merită încercarea! Nu fii o marfă ieftină sau una fără preţ. Puritatea este o valoare pozitivă care trebuie să înflorească mai întâi în inima ta, apoi ea se va revărsa asupra întregului tău comportament.

 Merită să păstrezi curăţia!

Păstrez curăţia, pentru că vreau să fiu liber.
Păstrez curăţia, pentru o convieţuire reuşită în căsnicie.  
Păstrez curăţia, pentru că pregăteşte păstrarea fidelităţii în casătorie.
Păstrez curăţia, pentru că vreau să-i respect pe ceilalţi.
Păstrez curăţia, pentru că vreau să-mi trăiesc viaţa din plin.
Păstrez curăţia, pentru că vreau să primesc ceva de preţ.
Pastrez curăţia, pentru că vreau să am bucuria adevărată.
Păstrez curăţia, pentru că în acest fel realizez civilizaţia iubirii.
Păstrez curăţia, pentru că nu vreau să ratez veşnicia.

 Nu putem singuri

“O Doamne, Dragostea mea, aprinde-mă! Tu ne porunceşti înfrânare; dă-mi ceea ce porunceşti şi porunceşte-mi ceea ce vrei”.(Sf. Augustin)
Cadou de nuntă
“Cel mai mare dar – mult mai de preţ decât banii sau dota – pe care vi-l puteţi face unul celuilalt este o inimă curată, un trup virgin. Este atât de frumos! Dacă vă pierdeţi castitatea, răul începe să-şi facă loc în viaţa voastră. O inimă curată este o inimă fericită, o inimă liberă...!”(Maica Tereza de Calcutta)

Necesitatea rugaciunii - Pr. Arsenie Boca

A intreba daca rugaciunea este necesara inseamna a intreba daca ne putem dispensa de Dumnezeu. Ce este omul prin el insusi? Un neant, un intuneric plin de mizerie, supus degradarii. Prin el insusi este incapabil sa gandeasca si cum sa gandeasca si ce anume sa-si doreasca spre binele lui adevarat. Avem deci o mare nevoie de harul lui Dumnezeu pentru a cunoaste binele  a nu-l confunda cu raul si a folosi mijloacele cele mai bune pentru a inlatura acest rau. Acesta nu se obtine decat prin rugaciune.  “Fara Mine nimic nu puteti face”.

Cine se dispenseaza de rugaciune pierde ajutorul lui Dumnezeu si mintea lui ramane intunecata, iar viata lui este o permanenta ratacire.

Dumnezeu acorda totusi harul Sau, fara sa fi cerut, celor ce au vocatia credintei innascuta in ei. Dar acestia, daca vom cerceta bine au avut in familia si neamul lor o ruda credincioasa care s-a rugat neincetat cu inima curata la Dumnezeu. Asa binecuvanteaza Dumnezeu pana la al saptelea neam pe cei ce-l iubesc.

Iisus ne indeamna: “Cereti si vi se va da, bateti si vi se va deschide” iata calea de a-si insusi harul si mila lui Dumnezeu, calea de a capata lumina cea adevarata, cunostinta cea sigura si nefalsificata.

Iar Iisus adauga: ”Rugati-va neincetat”, iar Sfantul Pavel recomanda pocaitilor sai sa se roage fara intrerupere.”Rugaciunea este asemanatoare respitatiei crestinului, care prin ruga sa elimina aerul corupt al secolului pentru a aspira in schimb spiritul datator de viata al harului lui Dumnezeu”, spune Sfantul Ioan Crisostom, iar a inceta sa ne rugam este ca si cum am scoate un peste din apa. Rugaciunea este viata crestinului. Pentru a ne salva trebuie mai intai sa ne cunoastem pe noi insine, sa ne indepartam de frivolitatile si desertaciunile lumii, sa capatam o cunostinta luminata asupra adevaratelor noastre indatoriri. Ori acestea Dumnezeu ni le descopera in timpul rugaciunii.

Cat de lipsiti de lumina sunt cei ce nu se roaga. Ei se conduc numai dupa pasiunile lor. Nu-si purifica niciodata sufletul, nu-si pun problema sensului existentei lor, traiesc ca animalele si se apropie in mod inevitabil de pieirea definitiva.

Numai rugaciunea i-ar putea salva si degeaba se revolta impotriva lui Dumnezeu ca lor nu le-a daruit credinta. Ei insisi nu au dorit-o, caci daca ar fi dorit-o ar fi cerut-o, iar Dumnezeu o daruieste celui ce o cere cu sinceritate. Acesti oameni au preferat comoditatea vietii si lenea in locul luminii si al adevarului. Ei vor avea parte deci de ceea ce au ales si pe buna dreptate.

“Acela ce stie sa se roage, acela stie sa traiasca bine”, spune Sfantul Augustin, iar Sfantul Efrem spune: “Rugaciunea este paznicul modestiei, fraul furiei, leacul impotriva urei, reprimarea orgoliului, consolarea suferintelor, increderea in rezolvarea tuturor greutatilor .

“Cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui”, ne invata Domnul nostru, iar a rabda ce inseamna decat a ne ruga mereu?

In ziua in care nu ne rugam ne daruim satanei, cu mainile si picioarele legate.”Privegheati si va rugati pentru a nu cadea in ispita”. O clipa de neatentie, de indolenta, de lene in privinta rugaciunii si diavolul pune stapanire pe noi. Numai printr-o permanenta rugaciune il putem deci tine la distanta.

Rugaciunea este cheia raiului, ea deschide portile harului divin. Rugaciunea este un gaj, o garantie a imortalitatii, caci cel ce vorbeste cu Dumnezeu cu toata sinceritatea, devine mai tare ca moartea, sufletul lui devine nemuritor, iar corpul lui va reinvia in mod glorios.

Prin rugaciune il iubim pe Dumnezeu, Il adoram, speram la darurile Lui, inima noastra creste in prezenta Lui, ne dam seama de nimicnicia noastra, ne cuprinde o sfanta teama si respect imbinate cu nadejde si cu bucurie nesfarsita. Increderea in Tatal nostru trebuie sa fie nemarginita. El ne-a creat pentru a ne face fericiti, iar nu pentru a ne osindi. Cine Il iubeste, Il recunoaste de Tata si ajunge cu siguranta la fericirea suprema. Este deci ultranecesara rugaciunea. Ea ne aduce fericirea, ea ne arata calea de urmat spre perfectiune, spre Dumnezeu. Indepartarea de Dumnezeu aduce moartea sufletului. Suntem deci obligati sa ne rugam, nu numai prin legea divina, dar chiar prin legea naturii.

Rugaciunea ne este necesara pentru a ne intari in suferinte si slabiciuni, ea este poruncita de Dumnezeu pentru a scapa de ghearele satanei, sa ne mantuie de pacatul stramosesc, ne purifica din nou, ne reda nevinovatia. Ea este ca o armura ce protejeaza pe crestinul ce lupta pentru perfectiune, ea este faclia care imprastie intunericul din calea vietii omului, ea este porumbelul pacii intre om si Dumnezeu, ea este tamaia placuta lui Dumnezeu.

MISTER UNIVERSE (REMI GAILLARD)

Cel mai tare culturist!

Acesta este preotul

În fiecare sat sau oraş creştin există un om care nu-şi aparţine sieşi, ci celorlalţi; care ia pruncul nou-născut de la sânul mamei sale şi nu-l părăseşte nici chiar în preajma mormântului; care binecuvântează şi sfinţeşte leagănul, nunta, agonia şi sicriul.

Un om pe care copiii se obişnuiesc să-l îndrăgească; un om căruia şi necunoscuţii îi zic "părinte" şi la picioarele căruia creştinii îşi dezvăluie tainele ce le apasă sufletele.
 

Un om care, prin starea sa, este mângâietorul nenorocirilor sufletului şi trupului, mijlocitor obligat între sărăcie şi bogăţie şi căruia bogatul şi săracul îi bat, pe rând, la uşă : bogatul, pentru a-şi lăsa milostenia, în ascuns, săracul, pentru a o primi fără să se umilească.
 

Un om care nu aparţine nici unei clase sociale şi, totuşi, este în aceeaşi măsură al celor de jos, prin viaţa sa săracă, şi al celor de sus, prin educaţia, ştiinţa şi nobleţea pe care i le dau religia iubitoare de oameni.
 

Un om, în sfârşit, care ştie multe, care are dreptul să vorbească şi al cărui cuvânt cade de sus asupra minţilor şi asupra inimilor, cu toată autoritatea unei misiuni dumnezeieşti.

(Traducere din Alphonse de Lamartine de ÎPS Iuliu Hirţea)

Preotul 4

E surprinzător!

Preotul, după Dumnezeu, e totul!
Este dar şi mister; e umilinţă si măreţie; este iertare şi har!
Este loc de întâlnire între cer şi pământ.

E minunat!

Prin Preot Isus se apropie şi umblă cu noi.
Cine se întorcea de la Ars, după ce îl văzuse pe smeritul Paroh, exclama cu uimire:
"L-am văzut pe Dumnezeu într-un om!"
Pentru aceasta, fiecare Preot trebuie să se roage astfel:
"Doamne, fă ca cei ce mă văd pe mine, să te recunoască pe Tine!"

Când mă gândesc...

la ceea ce fac pentru noi preoţii, scrie Enrico Medi, am certitudinea că orice am face pentru ei, este prea puţin. Recunoştinţa noastră cea mai mare constă în a ne ruga pentru ei şi a-i susţine cu prietenia noastră.

Don Novello Pederzini 2002

Despre Preot, atât de mare şi atât de fragil, s-a spus:

Sf. Augustin - Preotul este culmea tuturor măreţiilor.
Monşabre - Nimeni nu este mai mare ca acest sărac şi neînsemnat om care oficiază sacramentele.
Sf. Francisc - Dacă aş întâlni în acelaşi timp un înger şi un Preot, aş saluta mai întâi pe Preot, căci el este un alt Cristos.
Fulton Sheen - Preotul nu aparţine nimănui întrucât el este numai al lui Dumnezeu şi al fraţilor.
Sf. Ioan Bosco - Cel mai mare dar pe care Dumnezeu îl poate face unei familii este un fiu Preot.
Sf. Ioan Vianney - Lăsaţi timp de 20 de ani o parohie fără Preot şi oamenii vor adora animalele.
Sf. Padre Pio - Când celebrez Sfânta Liturghie adesea sunt pe cruce cu Isus.

Preotul 3

• Este omul cel mai iubit şi mai neînţeles; cel mai căutat şi cel mai respins.
• Este persoana cea mai criticată, deoarece trebuie să întărească prin exemplul său autenticitatea mesajului.
• Este fratele universal, a cărui misiune este numai aceea de a sluji fără a pretinde nimic.
• Dacă este sfânt, îl ignorăm, dacă este mediocru, îl dispreţuim.
• Dacă este generos, îl exploatăm; dacă este omul interesului, îl criticăm.
• Dacă avem nevoie, alergăm la el; dacă ne merge bine, îl uităm.
• Şi numai când ne va fi luat, vom înţelege cât ar fi de necesar şi de scump.

Preotul 2

Poate face lucruri
pe care Sf. Fecioară Măria şi îngerii nu le pot face: celebrează Sf. Liturghie şi iartă păcatele.

Când celebrează
urcă o oarecare treaptă dar acţiunea sa atinge cerul.

Când dezleagă
descoperă puterea lui Dumnezeu care iartă păcatele şi ne redă viaţa.

Când învaţă
propune cuvântul lui Isus: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa".

Când se roagă pentru noi,
Domnul îl ascultă, căci l-a rânduit „Pontif, adică o punte de legătură între Dumnezeu şi fraţii.

Când îl primim cu bucurie,
devine prietenul cel mai sincer şi fidel.

Preotul

Trăieşte şi munceşte în lume,
dar nu aparţine lumii.

Este fiul unor oameni,
dar are autoritatea de a-i face fiii lui Dumnezeu.

Este sărac,
dar are puterea de a comunica fraţilor bogăţii infinite.

Este servitor,
dar în faţa lui, îngenunchiază îngerii.

Este muritor,
dar are datoria de a transmite nemurirea.

Umblă pe pământ,
dar ochii săi sunt îndreptaţi spre cer.

Colaborează pentru binele oamenilor,
dar nu-i îndepărtează de la scopul final care este Paradisul.

Avortul provocat şi uciderea unei fiinţe umane

Încă din primul moment al conceperii alerg spre viitor şi.... la 18 zile de viaţă am deja o inimioară ce bate.

La o lună de viaţă celulele mele s-au multiplicat cu milionanele pentru a construi totul, călăuzite de codul meu genetic. La o lună şi jumătate degetele încep să se formeze. În curând voi avea amprentele digitale: eu sunt unic, nimeni nu va mai putea să fie ca mine.

La două luni sunt perfect, precum cei mari: am tot ce-mi trebuie, chiar şi semnele dinţişorilor. Măsor 3 centimetri şi cântăresc 3 grame.

Mamă, priveşte-mă în ecografie înainte să ajungi să iei acea decizie. Priveşte-mă! Sunt viu, fac tumbe, îmi deschid mânuţele, sunt un copil ce vrea să-şi cunoască mama.

La trei luni am deja 8 centimetri şi 25 de grame! Încep să fiu expresiv şi să demonstrez ceea ce simt: bunăstare, durere, frică... Mă trezesc dacă mama se trezeşte, dorm dacă ea doarme, sunt senin dacă ea este senină. Şi... dacă mama nu m-ar mai vrea şi s-ar gândi să se debaraseze de mine, ce mi s-ar întâmpla?

Aş fi aspirat şi fărâmiţat, aşa cum un aspirator aspiră gunoaiele.

Avortul înseamnă uciderea unei fiinţe umane!

UN MESAJ DE SPERANŢĂ PENTRU NOUL AN ACADEMIC

1.    Un mesaj de speranţă

Punctul de pornire al acestei introduceri spirituale este luat din Mesajul „Urbi et Orbi” al Sfântului Părinte Benedict al XVI lea cu ocazia Crăciunului 2008 în care subliniază cu tărie că în contextul evenimentului Naşterii Domnului «Harul lui Dumnezeu, bogat în bunătate şi tandreţe, nu mai este ascuns, ci „a apărut”, s-a manifestat în trup, a arătat chipul său». Acest chip al harului lui Dumnezeu este Isus, chipul lui Dumnezeu – care – mântuieşte. Ceea ce ne interesează îl constituie faptul că, după afirmaţia Sfântului Părinte, harul lui Dumnezeu se adresează oricărei persoane umane, gata să-l primească asemenea personajelor prezente, în acea noapte sfântă, la scena întrupării Fiului lui Dumnezeu.
Mesajul care răsună din profunzimea acestui eveniment crucial este un mesaj de speranţă pentru că se referă la orice om, din orice timp şi în orice situaţie. Astfel că «Orice persoană şi orice situaţie pot să experimenteze puterea harului mântuitor al lui Dumnezeu, care singur poate să transforme răul în bine, care singur poate să schimbe inima omului şi să-l facă să devină o „oază” de pace». Atitudinile care pun în mişcare această stare de pace sunt cele de încredere, respect, curaj, bucurie şi umilinţă. Deci, mesajul care prin forţa conţinutului său ajunge la noi astăzi, la începutul anului 2009, este unul de speranţă care face din orice creştin, deci şi din orice frate franciscan conventual un «om al speranţei».

2.    Fizionomia speranţei (Spes Salvi)

Mergând pe aceeaşi linie a mesajului de speranţă, Sfântul Părinte Benedict al VI lea, în enciclica sa, Spe Salvi, inspirându-se din Scrisoarea către Romani, în Introducere, ne indică sensul în care trebuie înţeleasă speranţa creştină, vizibil legată de credinţa personală: «Răscumpărarea ne-a fost oferită în sensul că ne-a fost dăruită speranţa, o speranţă încrezătoare, în virtutea căreia noi putem să înfruntăm prezentul nostru: prezentul, chiar dacă un prezent obositor, poate fi trăit şi acceptat dacă el conduce spre un scop şi dacă noi putem fi siguri de acest scop, dacă acest scop este atât de mare încât să justifice oboseala drumului» (S.S. 1). Este firească, aşadar, legătura speranţei cu viaţa concretă în care experimentăm tensiunea de a fi persoane, creştini, fraţi conventuali dar nu îndeajuns, ci în devenire, libertate, dialog şi continuitate, de aceea admitem şi în acest caz principiul già e non ancora.
Adevărata fizionomie a speranţei creştine ţine cont de faptul că:
-    Libertatea persoanelor are nevoie de convingeri care nu există de la sine ci trebuiesc redobândite din nou în mod comunitar. Ne-am putea întreba: care sunt convingerile care transpiră din comportamentul nostru comunitar?
-    Orice generaţie trebuie să aducă propria contribuţie în orientarea pozitivă a folosirii libertăţii şi să dea o anumită garanţie pentru viitor. În acest sens, o altă întrebare ar putea fi aceasta: ce valori am transmis şi transmitem noilor generaţii? (cf S.S. 24).
-    Există convingerea că nu este ştiinţa cea care îl răscumpără pe om ci iubirea sinceră şi dezinteresată faţă de Dumnezeu şi faţă de persoane. Chiar atunci când ea este fragilă, ea dă un sens nou vieţii. Oare cum percep ceilalţi iubirea noastră sinceră faţă de ei? (cf S.S. 25).
-    Pe altă parte este adevărat că cine nu a făcut experienţa lui Dumnezeu pe propria piele este în fond fără speranţă. «Adevărata, marea speranţă a omului, care rezistă în pofida tuturor deluziilor, poate fi numai Dumnezeu – Dumnezeul cel care ne-a iubit şi ne iubeşte totuşi „ până la sfârşit”, „până la împlinirea deplină” (cf I 13, 1şi 19, 30). Cine este atins de iubirea lui Dumnezeu începe să intuiască ce este viaţa la propriu» (cf S.S. 27) şi comuniunea cu ceilalţi. Comuniunea cu Isus Cristos ne implică în a fi «pentru toţi». Atunci este evident că numai în comuniune cu El devine posibil a fi şi a exista cu adevărat pentru ceilalţi. O ultimă întrebare ar fi: speranţa noastră în a trăi mai bine şi a ne simţi mai bine îi implică şi pe ceilalţi? În acest sens, ne simţim responsabili faţă de ceilalţi?

3.    Referinţă concretă: «oameni capabili de viitor»

Într-un articol recent din revista Studia Moralia, unul dintre autori (Giuseppe Quaranta) insista asupra unei virtuţi care ar trebui să caracterizeze oamenii de astăzi: «a fi capabili de viitor». Această capacitate presupune două calităţi esenţiale de menţinut într-un echilibru constant: a conserva şi a reforma.
Condiţia fundamentală pentru o dezvoltare capabilă de viitor este păstrarea – conservarea fundamentelor naturale ale vieţii fără a se uita că această capacitate de viitor este posibilă realizând plini de curaj reformele necesare şi modificările stilului de viaţă, cerute de condiţia istorică actuală. Poate şi noi am putea orienta viaţa noastră franciscană păstrând şi promovând «capacitatea noastră de viitor» în fidelitatea faţă de fondatorul nostru, sfântul Francisc, şi faţă de carisma pe care ne-a transmis-o dar printr-o punere serioasă în discuţie a bunătăţii vieţii noastre şi reînnoirea spirituală şi fraternă a dialogului, respectului, încrederii şi iubirii dintre noi.

Virtuţile

Este harnic

Cel care nu-şi «aruncă» timpul aiurea şi ştie să se organizeze bine;
Cel care nu amână ceea ce are de făcut
Cel care are iniţiative
Cel care transpiră
Cel care nu e niciodată fără ocupaţie

Este darnic

Cel care dă
Cel care dă fără să aştepte în schimb
Cel care dă fără măsură
Cel care dă şi viaţa (nu numai că dă ceva, ci se dăruieşte pe sine).

Este curat

Cel care se stăpâneşte pe sine
Cel care se ţine în mână
Cel care se «conţine»
Cel care ştie să spună nu, ştie să renunţe
Îşi stăpâneşte ochii şi gândurile

Este cumpătat

Cel care ştie să-şi dea reguli şi o disciplină
Cel care se mulţumeşte cu ceea ce are, nu pretinde mai mult
Cel care ştie să fie moderat, echilibrat, nu-i exagerat

Este umil

Cel care se stimează în mod just, ştie că are o anumită valoare recunoaşte nimicul său şi nu delirează de atotputerniciei
Nu se laudă, nu se umflă, nu vorbeşte
Cel care ştie să lucreze şi fără să fie văzut pentru că ştie că ceea ce contează este privirea lui Isus

Este blând

Cel care ştie să aştepte
Cel care ştie să se suporte pe sine
Cel care suportă şi pe alţii
Cel care ştie să ducă greul împreună cu alţii

Iubeşte

Cel care are o privire profundă şi priveşte în interior.
Cel care acceptă şi sfaturile celorlalţi
Cel care ştie să se măsoare cu propriile capacităţi
Cel care se recunoaşte o creatură, şi tot ce are a primit de la Dumnezeu sau de la alţii, inclusiv viaţa.
Ştie să spună «mulţumesc!»

Este harnic

Cel care nu-şi «aruncă» timpul aiurea şi ştie să se organizeze bine;
Cel care nu amână ceea ce are de făcut
Cel care are iniţiative
Cel care transpiră
Cel care nu e niciodată fără ocupaţie

Este darnic

Cel care dă
Cel care dă fără să aştepte în schimb
Cel care dă fără măsură
Cel care dă şi viaţa (nu numai că dă ceva, ci se dăruieşte pe sine).


Este curat

Cel care se stăpâneşte pe sine
Cel care se ţine în mână
Cel care se «conţine»
Cel care ştie să spună nu, ştie să renunţe
Îşi stăpâneşte ochii şi gândurile


Este cumpătat

Cel care ştie să-şi dea reguli şi o disciplină
Cel care se mulţumeşte cu ceea ce are, nu pretinde mai mult
Cel care ştie să fie moderat, echilibrat, nu-i exagerat


Este umil

Cel care se stimează în mod just, ştie că are o anumită valoare
Recunoaşte nimicul său
Şi nu delirează de atotputernicie
Nu se laudă, nu se umflă, nu vorbeşte
Cel care ştie să lucreze şi fără să fie văzut pentru că ştie că ceea ce contează este privirea lui Isus


Este blând

Cel care ştie să aştepte
Cel care ştie să se suporte pe sine
Cel care suportă şi pe alţii
Cel care ştie să ducă greul împreună cu alţii


Iubeşte

Cel care are o privire profundă şi priveşte în interior.
Cel care acceptă şi sfaturile celorlalţi
Cel care ştie să se măsoare cu propriile capacităţi
Cel care se recunoaşte o creatură, şi tot ce are a primit de la dumnezeu sau de la alţii, inclusiv viaţa.
Ştie să spună «mulţumesc!»

Viciile

INVIDIA

Priveşte strâmb la ceilalţi.

E plin de sine.

Nu suportă binele celorlalţi.

Este dorinţa de a lua bunurile altora şi de a sta în locul lor.

Constă în faptul că se devine mâhnit pentru ceea ce altul are, ceea ce noi nu avem şi am vrea să avem. Invidia este, astfel un mod de a împiedica fericirea şi procură nefericire.

De fapt proverbul din popor spune: „Se poate chiar muri de ciudă”.

Dorind ceea ce altul are, invidiosul nu vede ceea ce are el şi de aceea nu are motive de bucurie. Invidiosul este un veşnic rănit. Uneori, când dezamăgirea îl roade, nu are altă bucurie decât să se bucure de răul altuia.

MÂNIA

mânia vrea totul, imediat, cu forţa, fără rezistenţă.

Este o reacţie violentă care ne dezamăgeşte, creează deziluzii, ne răneşte.Este inversul răbdării, care face din timp un aliat, contrar dialogului care creează relaţii şi cere o negociere pacifică.

Mânia ne face astfel «să ne ieşim din fire». Este o sfătuitoare foarte rea, ne face să ne pierdem controlul, ne conduce la lipsă de măsură verbală şi fizică - uneori până la ucidere - pentru ca celălalt să se plece la ceea ce noi suntem, ceea ce noi vrem, reducându-l la starea de obiect, de aceea mânia ne pune împotriva a toate: «Sau eu sau el».

ZGÂRCENIA

Prinde, ţine, se agaţă de ceea ce are.

Nu dăruieşte niciodată. Este fără îndoială cel mai caraghios viciu. În zgârcenie, de fapt, se pierde totul în momentul în care se vrea totul. Omul fixismului. Scoate lucrurile din circulaţie.Este exclusă orice capacitate de dăruire.

Avarul-zgârcitul nu dăruieşte nimic, nici măcar pentru sine însuşi. Îşi împiedică astfel să se bucure de binele pro-priu, neatingându-l.Preferă să-l păstreze intact.Agăţându-se astfel de bogăţiile proprii, lacomul este până la urmă un sărac, un imbecil indigen, aşezându-se pe o comoară pe care n-o foloseşte şi pe care o apără din toate părţile.

NECURĂŢIA

Viciul celor:

- incapabili să controleze instinctul sexualităţii

- care caută mereu senzaţii ce provin din propriul trup

Ia lumină atunci când căutarea plăcerilor se face tiranică, până la a nu respecta nici pe altul, nici pe sine. Este în act atunci când plăcerea cărnii tinde să posede, să se stăpânească de noi ca un impuls orb care vrea cu orice preţ satisfacţia.

Se ajunge atunci la folosirea altora, la abuz, la instrumentalizare, împărţire, fără nici un respect faţă de per-soană, faţă de istoria sa, faţă de relaţiile sale, faţă de angajamentele sale anterioare, faţă de condiţiile sale reale de existenţă. Tocmai de aceea necurăţia este rudă cu violenţa: violenţă seducătoare, atac moral sau fizic, răzbunare afectivă, ruptura fidelităţii. Necurăţia este opusul gingăşiei, al comuniunii.

LĂCOMIA

Lacomul

Trăieşte doar pentru stomac

Îi este mereu foame

Este un mod de a focaliza dorinţa proprie pe lucruri, fără frână, fără limite. Lăcomia constă în a lua, a asimila, a înfuleca mâncare şi toate celelalte lucruri pentru interesul personal, după nevoile proprii, în afara oricărei preocupări de a da şi altora, de convieţuire, de solidaritate.

Lacomul este un vampir care nu are niciodată de-ajuns.Celălalt cu care ar putea împărţi, nu există. Lacomul nu face la masă loc pentru cuvinte sau întâlniri: se-ndoapă. Poate ajunge să se organizeze cu multă inteligenţă ca să-şi sporească banchetul şi să mănânce chiar din farfuria altuia. Poate ajunge să ia pâinea de la gura celorlalţi, exploatând forţa de muncă, plătind cu un salariu nedrept, privându-l de strictul necesar pentru o viaţă demnă.

MÂNDRIA

Este în căutare de: laude, aplauze, recompense, recunoşteri.

Este un mod de a privi lumea întrebându-se cine e cel mai mare, cel mai frumos, cel mai bogat, cel mai inteligent şi să se localizeze, plus-minus, conştient în vârful piramidei. Constă în lipsa de măsură pentru sine. Orgoliosul iubeşte ierarhia.Doreşte onoruri!!!

Nu poate învăţa nimic de la ceilalţi, deoarece are impresia că ştie totul. Calcă în picioare pe ceilalţi cu puterea sa şi nu primeşte nimic de la nimeni. Nu se simte dator faţă de nimeni. Sentimentul de recunoştinţă îi este foarte străin. În acest sens, orgoliosul se crede la originea existenţei sale; acţionează ca şi cum ar fi tată pentru sine însuşi.

LENEA

Mama tuturor viciilor, moartea voinţei, lenea este mormântul dorinţelor. Constă în a dori şi a nu dori nimic şi a vrea astfel moartea dorinţei.

Lenea este dorinţa blocată, imobilă. În acest sens, leneşul se închide într-o non - istorie. Devine indiferent faţă de orice, imposibil să simtă milă chiar şi în faţa suferinţei altora.Leneşul nu doreşte nimic nici pentru sine, nici pentru alţii.Se reduce pe sine la un obiect inert.

NICOLAE STEINHARDT - O mărturisire de excepţie

"Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în viciul său.
Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încât ne umple sufletul de venin.
Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgârciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blândeţea inimii se usucă pe vrejii de dis-preţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori... Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.
Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înnebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbânzii trufaşe asupra poftelor... Dar, dincolo de orice, trufia rămâne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă. Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne ne-mişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.
Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.
Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai se-veri decât viciile şi incapacităţile noastre…"
"Acum stau, ştiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a răului, orice lipsa de mila, orice lipsa de înţelegere, bunăvoinţa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul graţiei si gingăşiei unui menuet de Mozart... este un păcat si o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătura rea, orice dispreţ, orice rea dispoziţie este de la diavol si strica totul.
Acum ştiu, am aflat si eu... ".

Cel ce iubeşte, se bucură de Dumnezeu mai presus de toate bunătăţile pământului

Cartea a III-a, Despre mângâierea lăuntrică, Capitolul XXXIV

 1. Dumnezeul meu, adică tot ceea ce am mai scump pe lume! Ce mi-aş putea dori mai mult? Ce fericire mai mare aş putea râvni? O, ce vorbă dulce şi plină de desfătare, nu însă pentru cel ce îndrăgeşte lumea şi cele ce se cuprind în ea, ci doar pentru iubitorul Cuvântului. Dumnezeul meu, adică totul. Celui care ştie să-l înţeleagă, Cuvântul acesta îi este de ajuns; celui care iubeşte, îngânarea lui e o desfătare. Într-adevăr, ajunge să fii lângă mine, că toate se prefac în plăcere; dacă, dimpotrivă, Tu lipseşti, totul devine searbăd. Tu dai pace inimii, Tu împărtăşeşti odihnă şi tihnă fără margini, Tu eşti sărbătoarea inimii. Tu faci ca, mulţumindu-ne de toate, să te binecuvântăm întru toate. În afară de tine, nimic nu poate să ne mulţumească multă vreme; ca ceva să fie plăcut şi desfătător e nevoie de darul şi sarea înţelepciunii tale.
 2. Poate oare ceva să nu placă celui care te iubeşte? Cât despre cel care nu te-ar iubi pe tine, ar putea oare ceva să-l desfete şi să-l mulţumească cu adevărat? Căci cei ce nu află plăcere decât în înţelepciunea lumească, ori în poftele trupului, sunt lipsiţi, în fapt, de cuminţenie, de vreme ce sunt aşteptaţi la tot pasul de nenumărate amăgiri şi de zădărnicie, încheiate în cele din urmă prin moarte. Dimpotrivă, cei ce păşesc pe urmele paşilor tăi - dispreţuind cele pământeşti, răstignind poftele trupurilor lor -, cu adevărat înţelepţi se arată, căci de la năluciri deşarte se înalţă la adevăr şi de la carne la spirit. Unora ca aceştia le este dat să prindă cu adevărat gust pentru Dumnezeu şi toată bunătatea făpturilor lui Dumnezeu s-o întoarcă în laudă şi mulţumire Ziditorului a toate. Într-adevăr, alt gust şi altă plăcere descoperă inima omului în Ziditorul tuturor făpturilor; alt gust cu totul în fiinţa făpturilor: uriaşă, într-adevăr, e deosebirea dintre veşnicie şi timp, dintre lumina însăşi, necreată, şi lumina primită prin oglindire.
3. O, lumină veşnică, înălţată mai presus de toate luminile create, trimite aurul razei tale să pătrundă ca un fulger adâncul cel mai ascuns al inimii mele. Spală-mă, umple-mă de voioşie, lămureşte-mă, însufleţeşte cugetul meu cu tăria darului tău, să pot rămâne nedespărţit de tine, în culmea fericirii. Când, Doamne, va suna ceasul mult dorit al desfătării, când, cu nesaţ, fiinţa ta va fi cu adevărat totul pentru mine? Cât timp nu se va întâmpla aceasta, nu voi cunoaşte nici bucurie deplină. Dar, din păcate, iată, ce durere: omul vechi îşi duce mai departe zilele în mine: nu-i cu desăvârşire răstignit, nu-i cu desăvârşire mort; încă se răzvrăteşte şi cârteşte împotriva spiritului, se războieşte mocnit, încercând să scuture stăpânirea curată şi paşnică a sufletului.
 4. Tu însă, Domnul meu, cel ce stăpâneşti asupra puterilor mării şi potoleşti răzvrătirea talazurilor, vino în ajutorul meu! Spulberă-i pe cei ce mă împresoară cu luptă; zdrobeşte-i cu puterea braţului tău, pururi neînfrânt. Arată-ţi, rogu-te, mărinimia şi slava: căci în afara ta, Domnul şi Dumnezeul meu, nu este pentru mine nici oblăduire, nici scăpare.

Imitaţiunea lui Cristos

Cuvântul Domnului vorbeşte în şoaptă sufletului credincios

Cartea a III-a, Despre mângâierea lăuntrică, Capitolul I

1. Auzi-voi ce va grăi întru mine Domnul Dumnezeu (Ps 84, 8). Ferice de sufletul care aude glasul Domnului răsunând într-însul, şi care soarbe cuvintele mângâierii de pe buzele Domnului. Ferice de urechile pururi deschise şoaptelor lui Dumnezeu, ferice de cei ce ştiu să nu se sinchisească de şuşotelile lumii. Fericiţi, de asemenea, cei care nu-şi apleacă urechea la rostirile ce răsună în afară şi care, dimpotrivă, iau aminte la glasul ce povăţuieşte sufletul. Ferice de ochii care-şi închid pleoapele pentru cele din afară, ca să-şi aţintească mai bine privirile asupra celor din lăuntru. Ferice de cei care pătrund lucrurile dinăuntru şi care se străduiesc zi de zi, prin îndelungă pregătire, să înţeleagă tot mai bine tainele cereşti. Ferice de cei ce-şi consfinţesc faptele şi gândurile Domnului, lepădându-se de toate lucrurile şi piedicile lumii. Ia seama la toate acestea, suflete al meu, şi pune zăvor simţurilor din afară, ca să poţi auzi cuvântul Domnului şi Dumnezeului tău răsunând întru tine.

2. Iată ce zice Acela care te iubeşte: Eu sunt mântuirea ta (Ps 34, 3), Eu sunt liniştea şi viaţa ta. Fii alături de mine mereu şi ai să te bucuri de pace. Leapădă-te de tot ceea ce este trecător şi caută lucrurile care nu pier. Ce altceva sunt toate lucrurile şi făpturile lumii acesteia, dacă nu o nălucire amăgitoare? Şi la ce ţi-ar putea folosi toate făpturile lumii, dacă tu, suflete al meu, ai ajunge să fii părăsit de Părintele şi Creatorul tău? Prin urmare, leapădă-te de toate, ca să te faci plăcut, în credinţă, Domnului şi Ziditorului tău, şi astfel să poţi ajunge la o fericire neînşelătoare.

Dureroasele Patimi ale Domnului nostru Isus Cristos

Din meditaţiile Venerabilei Ana Ecaterina Emmerich (1774-1824)
Mistică, stigmatizată , vizionară

Capitolul XVIII - Originea căii crucii

 În  timpul  întregii  scene prezentate mai  sus, mama  lui  Isus, cu Magdalena  şi  Ioan  au  stat ascunşi  în forum: amărăciunea  i-a cuprins din cauza a tot ce vedeau şi auzeau. Când Isus a fost dus în faţa lui Irod, Ioan le-a dus pe cele două femei prin locurile sfinţite de paşii lui. Au privit din nou casa lui Ana, cea a lui Caiafa, Ofelul, Ghetsemani şi Grădina Măslinilor; s-au oprit şi au adorat fiecare colţ în care el a căzut sau unde a suferit; au oftat încet la gândul suferinţei prin care trecea. Binecuvântata Fecioară  îngenunchea des şi  săruta pământul călcat de  fiul ei,  în  timp ce Magdalena  îşi  frângea  mâinile  cu  profundă  durere,  iar  Ioan,  neputându-şi  opri  lacrimile,  le consola şi  le susţinea pe femei  înainte.  În acest mod s-a practicat pentru prima dată devoţiunea faţă de Calea Crucii; astfel s-au desfăşurat Misterele Pasiunii  lui Isus, chiar  înainte ca ele să se împlinească; Fecioara Maria, modelul purităţii, a fost cea dintâi care a arătat profundă veneraţie, pe care Biserica o simte faţă de dragul nostru Domn. Cât de duios şi de încurajator este a o urma pe Imaculata Mamă, care trece şi udă locurile sfinte cu lacrimile ei. Dar, ah! Cine poate descrie sabia  ascuţită de  durere  ce  îi  străpunge  sufletul  plăpând?  Ea  l-a  purtat  pe  Salvatorul  lumii  în sânul ei, l-a hrănit, l-a conceput pe adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu, aflat în Dumnezeu pentru toată eternitatea, ea, în a cărei inimă plină de graţie, Cristos a binevoit să-şi găsească sălaş nouă luni; Maria l-a simţit înăuntrul ei înainte să apară printre oameni pentru a împărţi binecuvântările salvării şi  înainte de a predica cereştile  învăţături; a suferit împreună cu Isus,  împărtăşindu-i nu doar Drumul Calvarului, dar şi dorinţa fierbinte de a-i întoarce de la moarte pe cei căzuţi. 

În  acest mod minunat  Sfânta  şi  cea mai curată  Fecioară  a  pus  bazele  devoţiunii  numite Calea Crucii; astfel,  la fiecare staţiune marcată de chinurile Fiului ei a strâns  în inima ei merite inepuizabile  ale  Pătimirii  pe  care  le-a  considerat  ca  pietre  preţioase  sau  ca  nişte  flori  frumos mirositoare  gata  să  fie  prezentate  Tatălui  Etern  în  folosul  tuturor  credincioşilor.  Mâhnirea Magdalenei a fost atât de adâncă  încât părea o persoană care îşi pierduse minţile. Iubirea divină şi nelimitată pe care o simţea pentru Domnul nostru a determinat-o să îngenuncheze la picioarele lui şi să-şi arunce înaintea lui sentimentele din inima ei (aşa cum odată i-a turnat ulei parfumat pe cap când stătea  la masă); chiar  în momentul  în care  îşi urma  impulsul, o prăpastie neagră  i s-a părut  că  intervine  între  ea  şi  Domnul.  Regretul  simţit  pentru  greşelile  proprii  era  imens  şi recunoştinţa  nu  era  atât  de  mare,  iar  dorinţa  de a-i oferi la picioare dovezi de dragoste şi mulţumire a fost  înăbuşită  de  imaginea  lui  Isus  trădat,  transfigurat şi  gata  să  moară pentru răscumpărarea păcatelor ei, luate asupra lui însuşi; această viziune a umplut-o de groază şi inima i s-a frânt de sentimente de iubire, regret şi recunoştinţă. Nerecunoştinţa acelora pentru care Isus îşi  dădea  viaţa,  a  amplificat  amărăciunea  sa  înzecit  şi  fiecare  pas,  cuvânt  sau mişcare  arătau agonia sufletului ei. Inima  lui Ioan era plină de dragoste şi suferinţă, dar el nu spunea nimic. O consola  pe  Mama  Învăţătorului  iubit  de-a  lungul  primului  pelerinaj  pe  drumul  crucii,  dând exemplu de devoţiune, de atunci practicată cu înflăcărare de către toţi membrii Bisericii creştine.

Sa facem schimb de linkuri

http://universalyes.blogspot.com/

MARIO KART - REMI GAILLARD

Cel mai tare culturist

MISTER UNIVERSE - REMI GAILLARD

Gimnastică în tramvai

GYMNASTICS - REMI GAILLARD

DECATHLON - REMI GAILLARD

Hochei pe gheata

Cele mai tari filmuleţe de pe Youtube

Cele  mai faine filmuleţe ale lui REMI GAILLARD 
ROCKY - REMI GAILLARD

Supă de pui

Din totdeauna mi-a placut supa de pui. Într-o zi am descopert o carte care se numea aşa. Nu era o carte de bucate, dar era o carte din care te puteai hrăni, desigur în mod spiritual vorbind. Ce conţinea această carte: poveşti din viaţa oamenilor, cum au trecut prin diferite întamplări şi greutăţi, boli, pericole, diferite sentimente şi mai ales experienţe cu privire la ajutorul pe care l-au simţit de la Dumnezeu. Cartea este tradusă din limba engleză, dar cred că se pot aduna, aşa cum au făcut autorii acelei cărţi, o colecţie de poveşti şi întâmplări pe care le-au trăit chiar românii.
Este foarte greu să transpui pe hârtie spiritul oricărui moment din viaţa reală. Poveşti pe care le spunem zilnic au necesitat transcrierea lor de cel puţin cinci ori pentru a suna bine în scris aşa cum sună şi în realitate. Când veţi citi aceste rânduri, vă rog uitaţi tot ce aţi învăţat la orele de lectură rapidă. încetiniţi ritmul. Luaţi aminte la cuvintele din inima şi mintea dumneavoastră.

Ce spuneţi, aţi dori să comunicaţi o anumită trăire a voastră pentru ca cei care vor trece la rândul lor prin diferite greutăţi să aibă o idee despre ce ar putea să facă sau despre o alegere mai bună?

Cei care doriţi să împărtăşiţi experienţele voastre vă aştept poveştile, desigur pentru confidenţialitatea datelor e bine să folosiţi alte date decât cele reale. 

Deasemenea cei care au să îmi ofere sugestii în legătură cu această idee le aştept.