Relaţia mea cu Dumnezeu era foarte săracă, mizerabilă. Îl căutam doar când aveam probleme, şi aproape totdeauna era vorba de probleme economice. Spuneam o rugăciune şi ceream bani...Nimeni nu-mi spusese că făcând astfel păcătuiam, iar diavolul îmi adormise conştiinţa. Adesea, când ieşeam din Biserică, mă opream în faţa statuii Lui Iisus Copil şi-i atingeam mâna spunând: „Ascultă-mă! Dă-mi bani, căci am mare nevoie!” Aşa cum fac alţii cu Budha; îi freacă burta cerându-i bani. Aşa făceam eu cu Pruncul Iisus!! Ce lipsă de respect! Şi Domnul îmi arăta cum Îl îndurera lipsa mea de iubire pentru El şi de respect. Ce durere şi ruşine simţeam acum!...Apoi banii veneau, dar dispăreau repede. Cu cât veneau mai repede, cu atât mai repede rămâneam fără nimic şi mă găseam într-o situaţie şi mai rea...
Stând astfel lucrurile, o doamnă mi-a povestit că şi ea trecuse printr-o situaţie asemănătoare, dar s-a dus la un preot protestant şi acum lucrurile se amelioraseră. Abia am auzit asta, că am şi cerut să mă ducă acolo. Vedeţi ce infidelă eram?!!
Am mers la acel pastor, care a făcut o rugăciune pentru mine punându-mi mâinile pe cap. Apoi m-a făcut să mă împărtăşesc în felul lor. Gândiţi-vă, eu primeam Trupul şi Sângele Domnului (deşi în mod nedemn) şi mă duceam acolo să mă împărtăşesc cu o „amintire” a Cinei Domnului...Pur şi simplu nu eram conştientă de diferenţe: îmi plăceau celebrările lor care erau foarte animate, cântau, aplaudau...şi consideram Liturghiile noastre mult mai plicticoase!! Acolo nu cred în icoane, în statui, spun că asta este idolatrie...şi de atunci n-am mai îngenucheat nici eu în faţa Crucifixului, pentru că...era idolatrie!
În acea epocă, aveam o vecină sărmană căreia îi mai dădeam câte un ban. Ei bine, am dus-o şi pe ea acolo, care era catolică, la Biserica Evanghelică, începând astfel să-i distrug credinţa. Pe scurt, din cauza sfaturilor mele şi a ideilor pe care i le-am pus în cap, a murit fără să primească Sfintele Sacramente. Vedeţi: când nu-L aveam pe Dumnezeu în noi, chiar şi lucrurile bune pe care credem că le facem devin murdare ca păcatele noastre. Când în noi este răul, sfârşim prin a-i conduce şi pe cei din jur în aceleaşi greşeli.
Cât despre mine, atunci când acel pastor mi-a cerut zeciuiala, m-am înfuriat: eram tocmai într-o perioadă fără bani, iar el îmi cerea 10% din câştigurile mele...Aşa mi-a trecut pofta de protestantism!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Părerea ta: