Prima întoarcere

Chiar în acea clipă am auzit vocea soţului meu. Se văita şi plângea strigând: „Gloria!!! Gloria! Te rog, nu mă lăsa! Priveşte la copilaşii tăi, au nevoie de tine! Gloria! Vino înapoi! Nu fi laşă! Întoarce-te!” Auzeam totul şi l-am văzut plângând cu multă durere.
Vai de mine, în acel moment Domnul îmi îngădui să mă întorc... Dar eu nu voiam să mă întorc! Acea pace, acea bucurie de care eram învăluită, mă fascinau! Dar încet, încet, am început să cobor spre trupul meu pe care l-am găsit fără viaţă. L-am văzut nemişcat pe o targă la infirmeria Universităţii Naţionale. Am văzut medicii care dădeau impulsuri electrice inimii mele pentru a mă scoate din stopul cardiac. Eu şi vărul meu rămăsesem mai mult de două ore întinşi pe pământ pentru că din trupurile noastre ieşeau descărcări electrice şi nu puteau fi atinse. Numai când electricitatea s-a descărcat complet au putut să ne dea ajutor. Atunci au început încercările de reanimare asupra mea.
Am privit, am pus picioarele sufletului meu pe trup (şi sufletul are formă umană), capul meu făcu o scânteie, şi am intrat cu violenţă, căci trupul părea că mă aspiră înăuntru. Intrând, am simţit o mare durere; ieşeau scântei din toate părţile, iar eu mă simţeam încastrată în ceva foarte mic (trupul meu). Era ca şi când trupul meu pe care-l vedeţi, cu această statură a sa, intrase pe neaşteptate într-un costum de copil, dar din fier. Era o suferinţă îngrozitoare, simţeam durerea intensă a cărnii mele arse, întregul trup ars îmi provoca o durere indescriptibilă, mă ardea şi ieşeau vapori din el... Am auzit medicii strigând: „Îşi revine! Îşi revine!”
Ei erau fericiţi, dar suferinţa mea era îngrozitoare! Picioarele erau înspăimântător de negre, trupul şi braţele rămăseseră cu carne vie! Problema picioarelor era complicată, se avea în vedere posibilitatea amputării. Pentru mine, aceasta era o durere teribilă: vanitatea unei femei moderne, întreprinzătoare, intelectuală, studentă... Sclava trupului, a frumuseţii, a modei, dedicam 4 ore pe zi exerciţiilor aerobice; devenită sclavă pentru a avea un corp frumos, acceptam tot ceea ce mi se spunea să fac: masaje, diete, injecţii... Aceasta era viaţa mea: o rutină de sclavaj pentru a avea un trup frumos! Spuneam mereu: dacă am un sân frumos, e pentru a-l arăta; de ce să-l ascund? La fel spuneam despre picioare, pentru că ştiam că am nişte picioare spectaculare... Dar într-o clipă, am văzut cu groază cum întreaga mea viaţă fusese o continuă şi inutilă grijă pentru corp...Aceasta fusese centru vieţii mele: dragostea pentru trup. Şi acum, ce-mi mai rămăsese? În locul sânilor două găuri; picioarele descărnate, negre precum cărbunele. Observaţi: părţile trupului pe care le îngrijeam şi le stimam cel mai mult au fost cele care au rămas complet arse şi fără carne.