Istoria indulgenţei plenare a Porţiunculei este legată de numele Sfântului Francisc de Assisi, fondatorul ordinului franciscan.
Actuala bazilică „Sfânta Maria a Îngerilor“ din Porţiuncula, construită din ordinul papei Pius al V-lea, începând cu anul 1569 şi care a fost ridicată la circa 4 kilometri depărtare de Assisi, cuprinde între zidurile sale vechea capelă numită Porţiuncula, în care sfântul Francisc a avut inspiraţia să ceară papei indulgenţa.
„Iată cum i-a venit sfântului Francisc această idee: într-o noapte din luna iulie a anului 1216, în timp ce se afla în genunchi în faţa altarului Porţiunculei cufundat în rugăciune, a văzut pe neaşteptate o lumină care strălucea pe zidurile capelei. Aşezaţi pe tron, înconjuraţi de o mulţime de îngeri, învăluiţi într-o lumină de nedescris, au apărut Isus şi sfânta Fecioară Maria. Mântuitorul l-a întrebat pe sfântul Francisc ce har ar dori pentru binele oamenilor. Sfântul Francisc a răspuns umil: «Deoarece acela care îţi vorbeşte este un păcătos mizerabil, o, Dumnezeule îndurător, el îţi cere milă pentru fraţii săi păcătoşi; iar toţi cei care vor intra în această biserică să aibă de la tine, Doamne, care vezi chinurile lor, iertare pentru păcatele comise.»
«Ceea ce ceri tu, o, frate Francisc, este mare – îi spuse Domnul – dar de lucruri mai mari eşti demn şi vei obţine lucruri şi mai mari. Accept, deci, rugăciunea ta, dar cu condiţia ca tu să ceri vicarului meu de pe pământ, din partea mea, această indulgenţă.» Era indulgenţa iertării.
Pe când abia mijeau zorile, sfântul din Assisi, luând cu sine numai pe fratele Masseu din Marignano, plecă spre Perugia, unde se afla papa în acele zile. Pe scaunul lui Petru şedea în acele zile, după moartea papei Inocenţiu al III-lea, papa Honoriu al III-lea, om în vârstă, dar foarte bun şi pios, care dăduse tot ceea ce avea săracilor.
Pontiful, ascultând povestea din gura lui Francisc, îl întrebă pentru câţi ani cerea acea indulgenţă. Francisc răspunse că el nu cere ani, ci suflete, şi că voia ca oricine ar fi intrat în acea biserică, spovedit şi cu părere de rău, să fie dezlegat de toate păcatele sale, de vină şi de pedeapsă, în cer şi pe pământ, din ziua botezului până în ziua şi ceasul în care va fi intrat în acea biserică. Era vorba de o cerere neobişnuită, pentru că o astfel de indulgenţă se acorda numai celor care luau crucea şi plecau să lupte pentru eliberarea Sfîntului Mormînt, devenind cruciaţi. Într-adevăr, papa îi spuse Sf. Francisc: «Nu este obiceiul curiei romane să acorde o astfel de indulgenţă». Francisc continuă: «Ceea ce eu cer, nu este din partea mea, ci din partea Celui care m-a trimis, adică din partea Domnului nostru Isus Cristos». În ciuda, deci, a reticenţei curiei, pontiful îi acordă cele cerute.“
Papa a dat indulgenţa cerută de Francisc şi la 2 august 1216 s-a consacrat bisericuţa, publicându-se actul pontifical.
Indulgenţa s-a dat pentru ziua de 2 august, dar nu s-a făcut prea mare publicitate, pentru a nu stăvili vizitarea locurilor sfinte şi participarea la cruciade, singurele ocazii pentru care se oferea atunci această indulgenţă. Ulterior indulgenţa s-a extins la toate bisericile franciscane, apoi după al doilea război mondial s-a extins la toate bisericile parohiale, iar noua legislație canonică a Bisericii a extins-o la toate bisericile, însă numai o dată pe zi. (Pr. Iosif Gabor, Sfântul Francisc, Serafica, Roman, 2001, p. 47)
Indulgenţa plenară, pe care sufletul o primeşte în această zi, reprezintă iertarea pedepsei temporale pentru păcatele care au fost spovedite şi iertate. Puterea indulgenţei se bazează pe meritele Mântuitorului şi ale sfinţilor.
Condiţia obţinerii unei indulgenţe este ca sufletul să se găsească în stare de har sfinţitor, iar după primirea sfintei împărtăşanii, să recite, după intenţia sfântului părinte, rugăciunile: Tatăl nostru, Bucură-te Marie şi Crezul.
