luni, 9 ianuarie 2017

Lectio Divina - Mărturia lui Ioan Botezătorul asupra Identității lui Isus (Ioan 1,29-34)

A doua zi, l-a văzut pe Isus venind la el și a zis: „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. Acesta este cel despre care am spus: «După mine vine un bărbat care a fost înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine. Eu nu-l cunoșteam, dar am venit să botez cu apă, ca, prin aceasta, el să fie făcut cunoscut lui Israel»”.
Ioan a dat mărturie, spunând: „Am văzut Duhul coborând ca un porumbel din cer și a rămas deasupra lui. Eu nu-l cunoșteam, însă cel care m-a trimis să botez cu apă, el mi-a zis: «Acela deasupra căruia vei vedea Duhul coborând și rămânând peste el, el este cel care botează în Duhul Sfânt». Eu am văzut și am dat mărturie: acesta este Fiul lui Dumnezeu”.
Contextul: a doua zi din săptămâna inaugurală a prezentării lui Isus

Împărțirea textului
1) Botezul lui Ioan cu apă, pentru ca Isus să fie făcut cunoscut
2) Botezul lui Isus în Duhul Sfânt, prin care iartă păcatele

Acțiunea vederii și lipsa cunoașterii
1) îl vede pe Isus venind către el (eu nu-l cunoșteam)
2) îl vede pe Duhul Sfânt (eu nu-l cunoșteam)
Verbe diferite ce exprimă acțiunea progresivă a văzului:
Botezătorul îl vede = îl privește (ble,pei) pe Isus care vine
Eu am văzut = „am observat cu atenție (e`w,raka)
Am văzut = „am contemplat” (teqe,amai) Duhul coborând ca un porumbel


Verbe ale mărturiei

Spune – zice: Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu
care ridică păcatul lumii
După mine vine un bărbat care era înaintea mea
Dă mărturie despre vederea Duhului
Dă mărturie despre convingerea că „acesta este Fiul lui Dumnezeu”.
Progresul narațiunii de la mărturia indirectă asupra lui Isus:
- Botezătorul nu este Cristos
- Isus îl precedă pe Ioan, este preexistent la mărturia directă:
Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii
Acesta este Fiul lui Dumnezeu
Mărturie bazată pe experiența personală:
îl vede pe Isus venind către el: Isus face primul pas
îl vede pe Duhul Sfânt coborând din cer = originea divină a Duhului și relația sa cu Tatăl și cu Fiul
rămânând asupra lui = acțiune permanentă cu valoare de „sigiliu”
Împlinirea profeției despre Mesia (Is 9,2) și despre Slujitor (Is 42,1-2)
Mielul lui Dumnezeu
Mielul pascal: importanța Paștelui în timpul vieții și al pătimirii lui Isus
Mielul slujitor: nu și-a deschis gura
Mielul care devine lumină a lumii și eliberator al fiilor lui Dumnezeu
Miel apocaliptic victorios: contextul judecății finale

Ridică păcatul lumii
păcatul prin excelență = incredulitate, refuzul luminii sau preferarea întunericului
purificarea de păcat prin botezul în Duhul Sfânt oricine are speranța aceasta pusă în El devine curat după cum el este curat

Lipsa cunoașterii
Nu o cunoaștere de rudenie, ci o cunoaștere teologică
Cunoașterea prin revelație = prin darul luminii supranaturale
Exemplul lui Ioan, care se întreabă cine este Isus, cercetează
Vocea Tatălui = Garanția pentru a putea mărturisi autentic acest botez
Acesta este Fiul lui Dumnezeu = mărturia lui Ioan pe baza revelației
Trecerea de la necunoaștere la cunoaștere cerută și cititorului
Cine este Acesta care acționează și vorbește astfel?
Gânduri maturizate în solitudine și rugăciune
Imaginea porumbelului = simbol al Duhului Sfânt
rămâne asupra lui Isus în mod permanent este transmis credincioșilor prin botez și prin educația în credință
Percepția senzorială: văz și auz consimte acestui martor să afirme în final:
Acesta este Fiul lui Dumnezeu (1,34)
Mărturia despre natura divină a lui Isus, în baza experienței
Genealogia credinței își trage seva din rădăcină, nu din ramuri
Acest episod se găsește la baza mărturiei de credință în comunitatea ioaniană, credință într-un Dumnezeu care este Tatăl lui Isus, Fiul său unic născut, asupra căruia coboară și rămâne Duhul Sfânt (1,32-33). Este vorba despre același Duh care, odată împlinită „ora”, rămâne în credincioși pentru totdeauna (14,17). Această conștientizare pune bazele cultului dorit de Tatăl: în Duh și în adevăr (4,23).


Întrebări
1) Când l-am văzut pe Isus venind către mine?
2) Care era cunoașterea mea despre El înainte și după întâlnire?
3) Ce înseamnă păcatul lumii?
4) Cine poate elibera lumea păcat? (Vezi structurile sociale bolnave)
5) Ce înseamnă Mielul lui Dumnezeu pentru mine?
6) Ce reprezintă Fiul lui Dumnezeu pentru mine?
Consemnări: .....

Mărturia lui Ioan Botezătorul despre identitatea lui Isus
Mielul lui Dumnezeu
Iartă păcatele lumii
Fiul lui Dumnezeu
Botează în Duhul Sfânt