Sfântul Iosif de Copertino (1603-1663)

Sfântul Iosif de Copertino este, a-şi putea spune, un sfânt de o extraordinară actualitate, deoarece, chiar dacă la noi în ţară este puţin cunoscut, în Italia de exemplu, din punct de vedere spiritual este un sfânt foarte apropiat de oamenii timpului nostru. Dar înainte de a prezenta viaţa şi importanţa sa în perioada istorică în care a trăit, să vedem contextul istoric.

Suntem la începutul secolului al XVII-lea (perioada în care a trăit Iosif de Copertino). În-ceputul acestui secol este marcat de mari schimbări, atât în istoria lumii, cât şi în istoria Bise-ricii. Ne aflăm în perioada în care în Biserică au loc reforme şi contrareforme; protestantismul se răspândeşte tot mai mult, puterea inchiziţiei se extinde, iar misionarismul începe să dea roade în noi ţinuturi. Biserica în această perioadă şi chiar de mai înainte s-a confruntat cu pro-gresul ştiinţei şi apariţia noilor moduri de gândire.

În perioada în care a trăit Iosif de Copertino, întâlnim mari gânditori ca Galileo Galilei, Ioan Kepler şi mulţi alţii în diferite ţări, care au contribuit mult la dezvoltarea ştiinţei (cf. DUMEA, Istoria Bisericii vol. II, 2000 pp. 155 – 158) şi nu numai a ştiinţei (în muzică, filozofie, artă etc.).

De asemenea, tot în perioada vieţii lui Iosif de Copertino are loc şi Războiul de 30 de ani (1618 – 1648). După acest război cultura a ieşit tot mai mult de sub dominaţia Creştinismului. Astfel, religia, ştiinţa şi morala au încetat să mai fie integrate. Treziri religioase succesive şi diverse manifestări ale raţionalismului au apărut concomitent (cf. CAIRNS, Creştinismul de-a lungul secolelor, Oradea 1997, pp. 337 – 351). În astfel de condiţii se extind misiunile, după cum am mai spus, iar ordinul iezuit devi-ne liderul lucrării misionare romano – catolice din Asia şi din emisfera apuseană.

Dacă în timpul lui Iosif de Copertino toată Europa era în „fierbere”, datorită numeroaselor schim-bări şi evenimente, nici pe Scaunul lui Petru nu a fost linişte. Din 1605 până în 1667 au fost în frunte Bisericii cinci Papi: Paul al V-lea, (1605 – 1621 ); Grigore al XV-lea (1621 – 1623 ); Urban al VIII-lea (1623 – 1644 ); Inocenţiu al X-lea (1644 – 1655 ) şi Alexandru al VII-lea (1655 – 1667 ). Cel care are o importanţă deosebită pentru viaţa lui Iosif de Copertino este Papa Urban al VIII-lea care era în frun-tea Bisericii când el începea viaţa sa mistică.

Iosif Desa, pentru că acesta era adevăratul său nume, s-a născut la Copertino la data de 17 iunie 1603. Tatăl său, Felice Desa, era un renumit lemnar, specializat în construirea de căruţe. Posibil că pentru acest fapt şi pentru că era un om iscusit Felice Desa avea în îngrijire castelul oraşului (fortărea-ţă al familie Pirelli, familie de duci şi marchizi, care prefereau să aibă reşedinţa în alată parte, iar în locurile pe care le stăpâneau veneau rareori, dar mai ales pentru ridicarea impozitelor, în perioada cu-lesului).

Felice, tatăl lui Iosif, era numit pentru aceste atribuţii „castelanul”, el având în grija sa castelul fa-miliei Pirelli; pentru aceasta era respectat chiar şi de nobilimea locală. Totul se schimbă când în urma unor încurcături, se găseşte încărcat de datorii care nu erau ale sale. Căutat de cei cărora le era dator, fuge şi încearcă să se ascundă la un prieten.

E foarte posibil ca poliţia acelei perioade să-i fi sechestrat casa. Franceschina Panaca, soţia lui Felice, însărcinată fiind şi chiar pe punctul de a naşte, ca să nu fie dusă în faţa tribunalului, se ascunde într-un staul, nu departe de casă şi acolo, în mizerie şi durere, aduce la lumina zilei pe Iosif. A fost botezat pe 17 iunie 1603 cu numele de Iosif Maria (cf. POPOLIZIO, Vita di S. Giuseppe da Copertino, Copertino 1979, pp. 42-43).

Iosif a fost educat de mama sa cu o pedagogie a săracului a-şi putea spune, de un exemplu bun. Putem spune că primi ani ai vieţii lui Iosif au fost ca la oricare muritor de rând, fără nici un aspect deosebit.

În acea perioadă nu toţi copii aveau norocul de a merge la şcoală, dar Iosif, fiul unei familii acum sărace, dar civilizate, şi mai ales pentru că era nepotul a trei Fraţi Franciscani, a fost trimis la şcoală. Nu merge mult timp la şcoală pentru că se îmbolnăveşte în aşa măsură că nimic din acea perioadă cu privire la medicină nu îl putea ajuta şi rămâne astfel imobilizat de boală aproape şase ani.

Vindecat într-un mod oarecum miraculos, se dedică cu totul Sfintei Fecioare Maria, căreia i-a ce-rut, atât el, cât şi mama sa ajutorul şi rămâne fidel Fecioarei până la moarte.

Încet, încet, se naşte în el vocaţia franciscană.

La început, totuşi, a întâmpinat dificultăţi în a-şi exprima dorinţa de a-l urma pe Sfântul Francisc de Assisi. În oraşul Copertino, erau toate cele trei Familii Franciscane dar, nereuşind nici la Conventuali şi nici la Minori sa fie admis, nu se descurajează şi încearcă şi la Capucini.

Aici a fost admis doar ca frate laic, la început.

După puţin timp a fost trimis la Martina pentru a face Noviciatul.

La Noviciat se simţea în largul său, dar din anumite motive, Maestrul de Noviciat îi recomandă să părăsească acest stil de viaţă şi să se întoarcă în lume pentru că nu e pentru viaţa de Frate Franciscan. Aceasta se întâmplă la opt luni de la intrarea lui în Noviciat.

După acest eşec, în viaţa lui Iosif se întâmplă ceva extraordinar. Pornind de la episodul pescuitului miraculos din Evanghelia după Sfântul Luca, (cf. Lc. 5, 4-8) în care Petru, după ce a lucrat toată noap-tea şi nu a prins nimic se întoarce descurajat, iar Isus îi spune să iasă din nou în larg pentru a pescui, Iosif îşi dă seama că este chemat la ceva special. Acest episod evanghelic revarsă o lumină miraculoa-să asupra întregii viaţi a lui Iosif Maria Desa, apărând în istorie ca marele descurajat şi totodată marele încrezător: descurajat în tentativele umane şi încrezător în mare bunătate a lui Dumnezeu.

Când această încredere va fi perfectă, atunci va fi şi pentru el pescuitul minunat.

Datorită perseverenţei sale, în cele din urmă a fost primit de Franciscanii Conventuali şi la 18 mar-tie 1628 a fost hirotonit preot. Făcea diferite munci simple în convent şi avea timp pentru meditaţie.

În 4 octombrie 1630, în oraşul Copertino s-a desfăşurat o procesiune în sărbătorea Sfântului Fran-cisc. Iosif a asistat la procesiune, când deodată a fost înălţat în aer şi a rămas acolo plutind deasupra mulţimii care se uita la ceastă privelişte impresionantă. Când s-a coborât şi şi-a dat seama ce se întâm-plă, a devenit atât de stânjenit încât a alergat în casa mamei sale pentru a se ascunde de mulţime. Aces-ta a fost primul dintre multele sale zboruri, care i-au câştigat numele de „sfântul zburător”.

Deşi era aproape total neiniţiat în problemele de teologie, avea darul ştiinţei infuze şi a dat răspun-suri clare, înţelepte, asupra multor probleme delicate de doctrină şi exegeză atunci când a fost consul-tat de diferiţi teologi. „Fratele cel mai ignorant din tot Ordinul Franciscan”- aşa se numea pe el însuşi – a fost chemat la Roma; Papa Urban al VIII-lea l-a primit în audienţă, dar după câteva cuvinte fratele Iosif a căzut în extaz şi suveranul Pontif a putut constata personal ceea ce se petrecea cu acest suflet ales. Vestea despre aceste fenomene extraordinare atrage mulţimile în jurul lui şi superiorii au fost nevoiţi să-l mute dintr-un convent într-altul pentru a evita aglomerările şi manifestările exagerate. Iosif a primit totul cu umilinţă şi linişte. Oriunde ajungea căuta să fie de folos atât în convent cât şi în afara lui, îndeplinind sarcinile încredinţate, ajutând cu multă bunătate pe bolnavi şi semănând în inimile tuturor iubirea faţă de Preasfântul Sacrament al Euharistiei şi de Preacurata Fecioară Maria (Cf. Vieţile Sfinţilor vol. II, Editura Arhiepiscopiei Romano – Catolice Bucureşti 1983, pp. 141 – 142 ).

Dar viaţa lui Iosif acum începe să devină publică. Lumea începe să-l numească sfânt, fapt care atrage după sine privirea Inchiziţiei. Este chemat în faţa Inchiziţiei din Napoli (1638) pentru toate câte se întâmplau în jurul său şi este găsit inocent; dar pentru a evita eventualele abuzuri populare, este trimis într-un convent solitar.

La 25 aprilie 1639 părăseşte Roma, unde a stat câteva luni, pentru a se îndrepta spre Assisi, unde trăieşte timp e 14 ani în grele încercări ale spiritului, aspre penitenţe şi mortificaţii, dar în acelaşi timp în daruri spirituale si carisme. În această perioadă este vizitat de Maria Infanta de Savoia, Principele Cazimir, viitorul rege al Poloniei şi îl converteşte pe ducele Ioan Federic de Braunschweig – Lüneburg.

În 1653 este trimis şi de la Assisi într-un alt convent, de data asta al capucinilor, cel da la Pietrarubibbia (Macerata); de aici după puţin timp i se permite să se întoarcă la fraţii săi convetuali, la Osimo, unde rămâne până la moarte (18 septembrie 1663) (cf. Enciclopedia Catolică vol. VI, Sansanii, Firenze, 1985, p. 807).

După ce am parcurs puţin viaţa sa putem spune că începând cu „viaţa publică”, a avut o viaţă plină de extaze, previziuni şi diverse miracole, dar mai ales plină de „zboruri”, levitaţie. Astfel viaţa sa ni-l descoperă ca fiind una din figurile cele mai interesante ale misticii creştine.

Ce mă învaţă acest sfânt? În primul rând este încrederea pe care a avut-o tot timpul în Dumnezeu şi Sfânta Fecioară Maria. Mă învaţă că nimic nu se întâmplă în viaţa omului la întâmplare. Trebuie să avem încredere şi să perseverăm în a înfrunta greutăţile vieţii cu curaj, pentru că niciodată nu vom fi singuri.

De asemenea trebuie să ţinem cont tot timpul de ceea ce ne spune Dumnezeu în fiecare zi prin oameni sau nu neapărat prin ei. Şi acest lucru nu se poate realiza fără rugăciune. Trebuie precizat că Iosif de Copertino a fost un maestru al rugăciunii. În centru zilei sale stătea celebrare sfintei Liturghii căreia îi urmau ore de adoraţie în faţa Sfântului Sacrament. Sfântul Iosif de Copertino a trăit am putea spune într-o intimă unire cu Duhul Sfânt; era cu totul pătruns de Duhul Sfânt, de la care învăţa miste-rele lui Dumnezeu pentru ca mai apoi să le traducă într-un limbaj simplu şi pe înţelesul tuturor. Cei care îl întâlneau ascultau cu mare plăcere cuvintele sale deoarece, după cum spun biografii, deşi era lipsit de cultură şi cu o caligrafie nu prea frumoasă, când vorbea despre Dumnezeu se transforma.

Dumnezeu vorbeşte în deosebi prin cei de lângă noi, cum s-a întâmplat şi în viaţa lui Iosif de Co-pertino, dar noi trebuie să vedem cu ochii săi mesajul pe care ni-l transmite. Cu alte cuvinte, Dumne-zeu ne vorbeşte prin diferite evenimente, realizări şi chiar prin viaţa acestui Sfânt.

Astfel şi exemplul lui Iosif de Copertino are un mesaj important să ne transmită. Viaţa lui simplă, dar cu conţinut puternic, încărcată de încercări şi tentaţii, dar şi plină de credinţă şi încredere în Dum-nezeu, de daruri divine, ne învaţă adevăratele valori ale vieţii şi lucrurile cu adevărat importante care trebuie să le căutăm (cf. SERRINI, Tra cielo e terra, fără editură, fără an, pp. 212 - 216).

În simplitatea sa, Sfântul Iosif de Copertino a obţinut coroana învingătorului, câştigând bătăliile la care a fost supus şi poate simţi bucuria de învingător, respectându-şi promisiunea făcută în faţa Dom-nului.

În Sfântul Iosif de Copertino avem un exemplu de cât poate face un om din punct de vedere uman, slab, fragil din punct de vedere al sănătăţii, ignorant, lipsit de importanţă, fără prea mare ştiinţă, într-o viaţă oferită lui Dumnezeu.

Bibliografie

Enciclopedia Catolica vol. VI, Sansani, Firenze, 1985.

Vieţile Sfinţilor vol. II, Editura Arhiepiscopiei Romano – Catolice Bucureşti, 1983.

CAIRNS EART E., Creştinismul de-a lungul secolelor, Cartea Creştină, Oradea, 1997.

CHENIS CARLO, MARIA APA, San Giuseppe da Copertino nostro contemporaneo – spazi di santita e tempo dell` esistenza, Culturex, Osimo, 2004.

DUMEA EMIL, Istoria Bisericii vol. II, Institutul Teologic Romano – Catolic Iaşi, 2000.

POPOLIZIO BONAVENTURA P. M., Vita di S. Giuseppe da Copertino, Grrottelia, Copertino, 1979.

PARISCIANI P. G. San Giuseppe da Copertino, Pax et Bonum, Osimo, 1963.

─────────,L` inquisizione e il caso S. Giuseppe da Copertino, Messaggero, Padova, 1996.

─────────, San Giuseppe da Copertino – il Santo invocato dagli studenti, Basilica S. Giuseppe da Copertino, Osimo, 2001.

SERRINI P. LAFRANCO, Tra cielo e terra, fără editură, fără an.