Fericita Tereza de Calcutta (1910-1997)

Când vorbim despre secolul XX nu ne putem gândi la altceva decât la o perioadă foarte densă şi accelerată ca derulare a faptelor istorice, contradictorie şi complexă, fericită dar şi dramatică prin consecinţele unor procese şi fenomene de tip istoric care s-au manifestat pe plan politico-militar, social şi spiritual. Este secolul în care sute de milioane de oameni au fost victimele războaielor, revoluţiilor, epurărilor etnice sau religioase şi a intoleranţei ideologice. Printre cele mai spectaculoase evenimente care s-au înregistrat în acest secol putem aminti: revoluţia bolşevică din octombrie 1917 care a generat o uriaşă zonă de incertitudine politică, de instabilitate, haos şi război civil, cele două războaie mondiale care au zguduit puternic lumea, timp în care au avut loc decimări în masă a populaţiei globului, la care s-au adăugat şi alte tipuri de dezastre.

Europa Centrală, unde s-a născut cea care avea să devină Maica Tereza, a reprezentat pentru secolul al XX-lea câmpul multor tensiuni internaţionale. Fostul Imperiu Otoman este pe cale să dispară, lăsând însă în urmă un mozaic de state în care se îngrămădesc naţionalităţi şi religii cu interese divergente: greci, slavi, sârbi, albanezi, turci, musulmani, ortodocşi, evrei. Practic, istoria ei este alcătuită dintr-o lungă şi succesiune de războaie interne, provocate în mare parte de rivalităţile şi intenţiile hegemonice ale marilor puteri europene: Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman, Rusia, Prusia. În timpul celor două războaie balcanice din 1912-1913, Rusia susţine ţările din Balcani împotriva turcilor. Puterile Centrale se simt încercuite şi încearcă să destrame Antanta (Franţa, Rusia, Serbia, Regatul-Unit). Aceste crize accentuează tensiunile internaţionale şi cursa către înarmare. Asasinarea ducelui Franz - Ferdinand de Austria de către un sârb bosniac provoacă declanşarea Primului Război Mondial. Al Doilea Război Mondial tulbură din nou ordinea geografică din regiune, timp în care, pe lângă Bulgaria şi România, Albania devine „democraţie populară” stând sub influenţă sovietică (cf. De La Borie G., 16-18).

Zona de referinţă în care Maica Tereza şi-a desfăşurat cea mai mare parte a vieţii sale, India sau mai precis oraşul Calcutta de pe acest continent, nu este nici ea scutită de perioade tulburătoare şi de suferinţă. Odată cu căderea Imperiului Mongol (1858) care a dominat sub-continentul indian timp de mai multe secole, India devine colonie britanică. Naţionalismul indian se trezeşte în special sub influenţa lui Mahatma Gandhi, cel care le cere englezilor să părăsească India. După mulţi ani de răscoale şi lupte, independenţa Uniunii Indiene este proclamată în 1947. O parte din această ţară se separă pentru a deveni statul musulman al Pakistanului. Schimbări violente precum secesiunea Pakistanului în momentul independenţei, urmată de cea a Bangladeshului în 1970, provoacă exodul a numeroase persoane şi numeroase alte masacre între hinduşi şi musulmani, sikh şi hinduşi ( cf. De La Borie G., 38-39).

După cum era şi de aşteptat, distrugerea bunurilor şi a lucrurilor făcută de cele două războaie mondiale, cu fenomenele care le-au însoţit şi le-au urmat, au lovit grav şi în Biserică. Mai mult, dezvoltarea ulterioară ne arată că schimbările interne şi externe ale ultimelor timpuri nu a trecut pe lângă Biserică fără să-i lase urme. În multe ţări, activitatea pastorală suferă din cauza amestecului şi interdicţiilor din partea statului. Cele mai importante evenimente politico-religioase care au marcat acest veac au fost reconcilierea Italiei cu Sfântul Scaun şi mai ales Conciliul Vatican II deschis de către Papa Ioan al XXIII-lea (1958-1963), în care s-a vorbit despre revelaţia Bisericii, despre viaţa ei internă şi mai ales despre misiunea acesteia în lume (cf. Hertling L., 541-543, 565). „Acest conciliu a voit să fie o reînnoire globală a Bisericii şi a raporturilor ei cu lumea, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu” (Dumea E., 593).

În această atmosferă se naşte una dintre personajele extraordinare ale secolului nostru, Agnes Ganxhe Bojaxhiu, la 27 august 1910, într-o familie albaneză la Skopje, astăzi capitala Macedoniei, în fosta Iugoslavie, pe atunci parte din Imperiul Otoman. Tatăl, Kolle, este un comerciant cu carte, angajat în mişcarea de eliberare a Albaniei de sub dominaţia turcă. Mama, Drane, este o femeie puternică care, după moartea prematură a soţului, îi va creşte pe cei trei copii, Lazăr, Agnes şi Age, îngrijindu-se de educaţia lor, la un nivel superior mediei celor de vârsta lor, şi de instruirea lor religioasă. Agnes a primit Prima Sfântă Împărtăşanie la vârsta de 5 ani şi jumătate, iar Sf. Mir în noiembrie 1916. După asasinatul ducelui Ferdinand al Austriei la Sarajevo în 1914, întreaga Europă va suferi datorită flăcărilor marelui război. La optsprezece ani, părăseşte Skopje pentru a merge la Rathfarham, aproape de Dublin, în Irlanda. A fost acceptată cu multă bucurie de surorile de Loreto, ramura irlandeză a Institutului Sfintei Fecioare Măria fondat de Mary Ward în 1609. Ordinul trimitea misionare mai ales în India. Agnes a visat să ajungă în India încă de când a auzit vorbindu-se despre ea de la câţiva misionari iugoslavi. Pe data de 1 decembrie 1928, Agnes, novice cu numele Maria Tereza a Pruncului Isus pleacă spre India la bordul unei nave, împreună cu o altă colega iugoslavă pe nume Betika Kajnc care a luat numele Maria Magdalena. Debarcă la Colombo la 27 decembrie, iar la 6 ianuarie 1929 începe noviciatul la Darjeeling, la poalele munţilor Himalaya.

În ziua de 24 mai 1931 depune primele voturi la Darjeeling, iar voturile pe viaţă le va depune la 24 mai 1937. Va preda geografie şi religie fetelor de la colegiul Sf. Fecioară Maria la Entally, Calcutta, până în luna august 1848, devenind şi directoarea acestui colegiu. Calcutta era unul dintre cele mai populate oraşe ale Indiei. Odată ce naţiunea îşi obţinuse independenţa, la Calcutta veneau mii de fugari care vagabondau prin oraş, victime ale foamei şi bolilor, pentru motivul că nu reuşeau să-şi găsească nicăieri o locuinţă unde să stea (cf. Allegri R., 96-97).

În trenul care o duce la Darjeeling, într-o noapte din decembrie 1946, simte chemarea pentru cei mai săraci dintre săraci, aceasta fiind o vocaţie în vocaţie. Îi împărtăşeşte experienţa pe care a avut-o îndrumătorului spiritual, părintele Celeste van Exem şi arhiepiscopului de Calcutta, monseniorul Ferdinand Perier. Amândoi o îndeamnă să aibă răbdare şi să fie prudentă. Doi ani mai târziu, scrie la Roma, la Congregaţia pentru Persoanele Consacrate, pentru a cere permisiunea de a părăsi ordinul de Loreto şi de a se dedica indienilor săraci. În acelaşi an, la 18 august, sosind răspunsul de la Roma, Maica Tereza renunţă la veşmântul negru al surorilor de Loreto, îmbracă „sari-ul” alb al indiencelor sărace şi părăseşte mănăstirea (cf. Bosco T., 26-31). Aprobarea instituirii la Calcutta a Congregaţiei Misionarelor Carităţii s-a realizat la 7 octombrie 1950. În anii următori apar iniţiativele cele mai celebre: Nirmal Hriday (Casa muribunzilor), Shishu Bhavan (Casa copiilor), Shantinaghar (Oraşul leproşilor). Fericita Tereza părăseşte India pentru întâia oară în octombrie 1960, după 23 de ani de muncă continuă, pentru a merge în America, invitată fiind la un congres. Înainte de a se întoarce la Calcutta, se opreşte la Roma, unde îi cere Papei Ioan al XXIII-lea, prin cardinalul Gregorio Agagianian, aprobarea congregaţiei cu titlul de drept pontifical. La Roma îl întâlneşte pe fratele ei Lazăr, pe care nu-1 văzuse de când avea optsprezece ani. La 1 februarie 1965 „Congregaţia Misionarelor Carităţii” obţine statutul pontifical, adică reconcilierea directă cu Roma.

Câteva luni mai târziu, Maica Tereza inaugurează în Venezuela prima casă dintre cele 443 de case răspândite în 95 de ţări. Datorită meritelor sale, la 10 decembrie 1969 primeşte la Oslo premiul Nobel pentru pace. Este cel mai prestigios din sutele de premii, distincţii, titluri academice „honoris causa” pe care le-a primit. În martie, după crizele de inimă, care în luna octombrie a anului precedent au provocat temeri pentru viaţa ei, constrângând-o la o perioadă îndelungată de internare în spital, Maica Tereza îi prezintă papei demisia din funcţia de superioară generală. Totuşi, chiar în ciuda acestor lucruri, Capitolul General al Ordinului, la 8 septembrie 1990, o realege în unanimitate iar ea acceptă încă o dată funcţia.

În anul 1991, de Paşti, Maica Tereza inaugurează catedrala din Tirana, care în timpul dictaturii lui Enver Hoxha fusese transformată în cinematograf. Se împlineşte unul din visele sale atunci când reuşeşte să deschidă trei case în Albania. În luna august 1994, scrie un mesaj adresat puternicilor lumii reuniţi la Cairo pentru Conferinţa Mondială a ONU despre „Popoare şi dezvoltare”. Este un apel insistent împotriva avortului, în numele dreptului la viaţă. Cu prilejul celei de-a patra Conferinţe Mondiale a ONU despre femei care a avut loc la Pechin, în septembrie 1995, trimite participantelor un mesaj în apărarea maternităţii. Nu după mult timp, i se agravează condiţiile sale de sănătate deja precare. Este internată în spital de trei ori, iar la 29 noiembrie 1996 este operată pe arterele coronariene. La sfârşitul lunii decembrie, îşi dă demisia din funcţia de Superioară Generală a Misionarelor Carităţii şi în locul Fericitei Tereza este aleasă sora Nirmala Joshi, în vârstă de 63 de ani, o indiancă ce s-a convertit de la hinduism la catolicism. Maica Tereza declară totuşi că este fericită şi că nu vrea să iasă la pensie pentru că mai are încă multe de făcut.

Fericita Tereza moare la Calcutta în urma unui stop cardiac, în ziua de 5 septembrie 1997, la orele 21,30. După funeraliile de stat, celebrate la 13 septembrie, este înmormântată în capela de la parter a Casei din Lower Circular Road, acolo unde se reculegea mereu în rugăciune intimă (cf. Zambonini F., 13-16).

După ce am prezentat în linii mari biografia Fericitei Tereza şi evenimentele principale din viaţa sa, în continuare voi căuta să-i evidenţiez trăsăturile spirituale sau mai bine spus să vorbesc despre universul spiritualităţi sale, care a răspuns atât de bine la criza politico-socio-religioasă a vremii.

Maica Tereza spune despre sine următoarele: „După sânge şi origine sunt albaneză. Am cetăţenie indiană. Sunt călugăriţă catolică. În inimă aparţin cu totul inimii lui Isus” (cf. Zambonini F., 166). Ea s-a îndrăgostit cu adevărat de Isus încă din cea mai fragedă copilărie şi nu a încetat în tot cursul vieţii să păşească în taina acestei intimităţi. Primul har al acestei intimităţi datează după spusele sale, de la Prima Sfântă Împărtăşanie. În timpul noviciatului a ştiut să-şi însuşească foarte bine virtuţile supunerii. Unul din crezurile centrale ale vieţii Maicii Tereza nu a fost ajutarea săracilor şi suferinzilor cum a tradus atât de liber mass-media şi Biserica, ci sărăcia şi suferinţa în sine, pe care Maica Tereza le considera sfinte, şi respectiv calea adevărată spre mântuire, după cum ea însăşi a declarat. În ciuda faptului că a fost intens lăudata ca un suflet altruist, dedicat alinării suferinţei celor bolnavi şi săraci, realitatea din clinicile şi orfelinatele din Calcutta, aflate sub conducerea şi patronajul ei, construia o imagine considerabil diferită.

Mesajul religios al Maicii Tereza a fost unul extrem, tinzând spre valori creştin-fundamentaliste, în dese declaraţii violente la adresa avortului, pe care îl considera, după cum a declarat chiar în discursul de acceptare a premiului Nobel, cea mai mare ameninţare la adresa păcii în lume. În mod similar era ferm opusă metodelor contraceptive, susţinând că planificarea naturală este singura metodă acceptabilă, şi că oricărui părinte care a consimţit vreodată la un avort ar trebui să îi fie interzis dreptul la adopţie. Într-un cuplu de evenimente mai puţin notabile, dar relevante legate de caracterul său, Maica Tereza a participat în 1995 la influenţarea unui vot în legătură cu ridicarea interdicţiei asupra divorţului în Irlanda, singura ţară din Europa cu o asemenea prohibiţie, astfel ca, în timp ce majoritatea partidelor politice ţinteau spre aprobarea moţiunii şi ridicarea interdicţiei, Maica Tereza a intervenit sfătuind alegătorii să voteze împotrivă.

Slabă, măruntă (1,52m), cu faţa brăzdată de zbârcituri datorate oboselii şi participării la nevoile omului, asemeni unui câmp pregătit pentru semănat, Fericita Tereza i-a iubit pe sărmani, pe săraci, pe muribunzi, pe cei încătuşaţi, pe bolnavii de Sida, pe copiii fără familie, dar mai cu seamă pe cei care sunt respinşi de lume. Această mică şi fragilă femeie a fost o sublimă şi uimitoare mărturie a lui Cristos. Puterea Maicii Tereza a fost iubirea, pe care a trăit-o într-un mod simplu şi concret. Dumnezeu a vrut să scoată în evidenţă prin această călugăriţă albaneză faptul că El nu încetează să ne iubească pe noi, fiii săi, chiar şi în condiţiile disperate provocate de cele două războaie mondiale şi prin ea invită lumea să nu-şi piardă speranţa în astfel de condiţii limită. A fost o femeie care nu a vorbit mult, dar a acţionat mereu şi care s-a topit de dorinţa de a se dărui pe sine, în întregime, celorlalţi. Se poate spune că este cea mai pură expresie a unui creştinism trăit lângă Isus din Evanghelie. Maica Tereza a ascuns în micuţa sa făptură o spiritualitate imensă şi un curaj supraomenesc (cf. Allegri R., 5-20).

Unul dintre cele mai importante mesaje pe care Maica Tereza a vrut să le transmită lumii a fost acela de a nu se anula demnitatea fiinţei umane care este atât de preţioasă în ochii lui Dumnezeu. Ea vede în fiecare suferind chipul lui Cristos, care s-a întrupat şi a acceptat să moară pe cruce fără păcat, pentru a ne răscumpăra pe noi de toate păcatele. Într-un mod foarte vizibil a reuşit să schimbe India, contestându-i mentalitatea fatalistă şi revendicând valoarea de neînlocuit a persoanei. Această femeie sfântă, cu o personalitate foarte puternică, nu a fost specialistă doar în bolile omenirii, dar a ştiut ca şi în dezastre, cutremure, inundaţii, distrugeri în urma războaielor (nu trebuie să uităm nici de dezastrele provocate de cele două bombe care au fost lansate de către americani la Hiroshima şi Nagasaki) să ofere primul ajutor în numele lui Cristos (cf. Pucci V. M., 20-25). A răspuns foarte bine la nevoile timpului, concentrându-se printre altele pe trei aspecte fundamentale: sărăcie, tăcere şi zâmbet. Maica Tereza a înţeles foarte bine faptul că pentru se detaşa de lucrurile materiale astfel încât să se simtă cât mai libere în interiorul ei, şi pentru a înţelege lumea foarte săracă, a fost numai decât necesar să trăiască în sărăcie. Este cerinţa cea mai radicală şi cea mai originală a Misionarelor Carităţii, ca act de încredere în providenţă. Esenţa congregaţiei întemeiată de ea rămâne compasiunea pentru cei mai săraci dintre săraci şi pentru cei care suferă de un tip aparte de lepră: singurătatea. Despre veselie spune următoarele: „ O călugăriţă veselă este ca un soare într-o comunitate. Veselia este semnul unei persoane generoase” (cf. Pucci V. M., 95).

Atunci când numărul surorilor Maicii Tereza a crescut, curajoase şi pregătite să se deplaseze oriunde, s-au oferit să ajute în multe locuri din lume victimele de pe urma războaielor şi a calamităţilor naturale. Această fericită va repeta fără încetare locuitorilor din ţările bogate că nu foloseşte la nimic să te duci în India pentru a-i ajuta pe copiii înfometaţi, dacă nu ai ochi să vezi setea de dragoste a celor excluşi din Occident. La începutul anului 1990, în momentul în care Cortina de Fier ce separa Europa în două va cădea, ea îşi va îndrept privire către ţările ex-comuniste. Profunzimea credinţei sale, viziunile şi încercările care i s-au dat, fac din ea şi una dintre marile figuri mistice ale lumii.

Fericita Tereza este pentru mine un adevărat model de trăire evanghelică. Acest exemplu actual de sfinţenie dă naştere în inima mea la un imbold sincer pentru a-l imita, prin slujirea celor mai săraci dintre săraci şi a tuturor acelor persoane pe care societatea de astăzi le marginalizează. Nu în ultimul rând, asemenea acestei femei sfinte, doresc să fiu un mesager al iubirii şi al păcii în lume. Aş voi să spun şi eu împreună cu Maica Tereza: „Eu sunt un creion în mâinile lui Dumnezeu. El scrie ceea ce vrea.”

Bibliografie

ALLEGRI RENZO, Tereza Sărmanilor, trad. Vasile Sichitiu, Akia, Braşov 1994.

BOSCO TERESIO, Madre Tereza - il sorriso di Dio, Elledici, Torino 2003.

DE LA BORIE GUILLEMETTE, Maica Tereza de Calcutta, trad. Dan Burcea, Sapientia, Iaşi 2004.

DUMEA EMIL, Teme de Istorie a Bisericii, Sapientia, Iaşi 2002.

HERTLING LUDWIG, Istoria Bisericii, Ars Longa, trad. Emil Dumea, Iaşi, 1998.

MARIO V. PUCCI, Madre Teresa di Calcutta, Messaggero Di Sant’Antonio, Padova 2001.

ZAMBONINI FRANCA, Tereza de Calcutta - Creionul lui Dumnezeu, trad. Cristina Grigore, Pauline, Bucureşti 2003.