Domnişoara Boiszenou, membră a echipei conducătoare a “Căminului” din Auteuil unde Yvonne îşi reîntâlneşte mama şi sora, se temea de femeile exaltate. Ca atâţia alţii, ea constată la tânără “un echilibru perfect”, “Yvonne are într-atât aerul unei mistice, pe cât am eu aerul unui arhiepiscop!” precizează ea. Veselă ca un cintezoi, Yvonne dă impresia că orice îi este uşor.
Totuşi Domnul continuă să-i ceară să-şi îndeplinească misiunile specifice, care nu înseamnă în nici un caz odihnă. Astfel el o trimite în locurile pe care i le indică, să caute ostii consacrate, pe punctul de a fi profanate, la persoanele vizate. Se întâmplă că uneori, puţinii ei prieteni, să poată participa la aceste căutări. Yvonnei îi este teamă. Ea trebuie să înfrunte reacţii foarte dificile: insulte, lovituri, planşete... dar ea acţionează încrezătoare în forţa pe care Domnul i-o va da la fiecare pas.
În ciuda unei stări de sănătate alarmante: febra, leziuni pulmonare, hemoftizie... în timpul acestei perioade, săracii, aceşti prieteni ai lui Isus, rămân în centrul preocupărilor ei; fiecare din ei îl reprezintă pe Isus însuşi deoarece Isus Cristos a fost unul dintre ei. Oricare ar fi perioadele de desparţire, ea nu riscă să-i uite. Pentru orice absenţă sunt prevăzute soluţii de rezeră.
Apoi Isus le vorbi din nou zicând: “Eu sunt lumina lumii. Cine Mă urmează, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (In 8,12.)
Crucificată de toată această mizerie, ea are grija, cu mult înainte pentru timpul în care trăia, unui raport cu fiecare persoană.
De la cei mai lipsiţi, ea învaţă să fie mai generoasă, să câştige energie căci ei refuză rareori altora bucuria prezenţei lor, tandreţea inimii lor. Ei sunt cu atât mai mari, cu cât rămân mai umili.
La rândul său, ea dăruieşte nu numai reconfortare şi hrană, ci şi încrederea ei în capacităţile lor de a schimba ei însişi câte ceva.
Ea îi vizitează pe cei pe care îi indică Domnul pentru ca să-i consoleze, să-i reconforteze, să-i ajute material, după cum i se cere.
Ea spală vasele, cară gunoiul, pregăteşte masa şi o înlocuieşte pe mama bolnavă, pe lângă cei mici. Pentru a aduna fonduri, îşi înmulteşte iniţiativele: stă de veghe noaptea pentru a desena decoraţiuni colorate, cântă la vioară în cadrul unor concerte particulare şi cere câteodată puţini bani uneia din bunicile ei sau unei prietene foarte apropiate.
Dar numai cu forţele ei omeneşti, ar putea să pareze loviturile în ciuda sănătăţii ei şi în faţa pericolului? Într-adevăr, în aceste periferii, pericolele sunt chiar reale, mai ales pentru o tânără atât de seducătoare. Dacă Yvonne descoperă aici suflete frumoase, ea face faţă, pe de altă parte, la evenimente teribile. Aici salvează un copilaş abandonat, rănit la cap, dincolo se ocupă, singură, pentru a evita alte suferinţe, de o familie, a cărei fiică a fost găsită spânzurată, are grijă de o altă fată rănită cu un cuţit în claviculă. Nu sunt rare cazurile când se confruntă cu probleme cauzate de alcool; într-o zi desparte un tată de fiul său în timp ce se băteau cu cuţitele. Cunoscând dragostea lor pentru copilaş, ea nu ezită să se plaseze între ei şi copilul familiei, singura modalitate de a opri luptă.
Uneori ea îşi riscă viaţa în timpul unor situaţii extreme din care nu se retrage decât invocând intens îngerul său păzitor. Acesta îi este familiar, cunoscându-l pe nume. “Lumea este plină de supranatural, fără de care aş fi clacat de mult timp”, va spune ea. O credinţă şi un curaj neobişnuit, pentru o tânără crescută într-un mediu atât de protejat ca al său!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Părerea ta: