duminică, 5 decembrie 2010

Yvonne se supune examinării unui exorcist…

Cercetările continuă pentru a determina dacă fenomenele din viaţa sa sunt într-adevăr supranaturale sau sunt rodul înşelătoriilor sau isteriei. Yvonne se supune tuturor chestionarelor, examenelor psihiatrice cerute, ascultând totdeauna de judecata Bisericii; aceste obiecţiuni sunt rapid eliminate mai ales datorită marelui său echilibru evident. Singurul, dintre cei patru preoţi implicaţi în această anchetă, părintele Tonquédec nu vrea să concluzioneze că asistă el însuşi la fenomenele mistice asupra cărora îşi bazează esenţialul analizei sale. Ceilalţi trei, printre care Monseniorul Picaud, aduc o concluzie pozitivă privind autenticitatea vieţii Yvonnei. Acesta din urmă, printr-o anchetă detaliată, joacă un rol determinant, permiţând Monseniorului Gouraud să-şi facă o opinie mult mai clară asupra Yvonnei şi anturajului ei. El nu ezită să se deplaseze pentru a interoga, mai ales, persoanele din echipa conducătoare a Căminului din Auteuil la Paris, unde Yvonne a petrecut mult timp.
El vrea să se asigure că ele nu sunt nici iluminate, nici nevrozate sau doar naive. Calitatea sufletească şi echilibrul acestor martori fiind relevate fără ambiguitate, el se declară favorabil intrării Yvonnei la mănăstirea din Malestroit. Monseniorul Gouraud nu împărtăşeşte această opinie, el se teme că aceasta să nu aducă dezordine în mănăstire (viitorul va demonstra contrariul). Dar Domnul dirijează evenimentele şi, după cum ea presimţise, la douăzeci şi şase de ani, Yvonne are în sfârşit fericirea să poată intra la mănăstirea din Malestroit, în martie 1927.
Această schimbare nu o împiedică să rămână foarte realistă că vor fi şi zile grele şi întunecate şi, chiar să se gândească la soarta pisicii ei, Malikoko, găsită pe stradă, care intră şi ea la mănăstire!

 “Sfinţenia constă mai ales în a nu te plânge de propria slăbiciune, căci nu merită sfinţenia cei care nu cad, ci aceia care cad adesea şi care se ridică din nou.”
Sora Yvonne-Aimée

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta: