●Vinovăţia este un fapt al existeţei umane, un sentiment inevitabil pentru orice persoană.
●Vinovăţia este un sentiment care predomină în timpul adolescenţei?
●Este adevărată mereu afirmaţia: sentimentul de vinovăţie egal cu vocea lui Dumnezeu?
●Cum am putea face diferenţa între un sentiment de vinovăţie justificat şi unul nejustificat?
Vinovăţia (definiţia unui psiholog creştin):”în parte ea reprezintă conştiinţa neplăcută a faptului că s-a comis ceva rău. Pe de altă parte, ea este frica de pedeapsă. Vinovăţia înseamnă ruşine, regret şi remuşcare. Ea este resentiment şi ostilitate faţă de persoana a cărei autoritate a fost încălcată prin făptuirea răului. Este sentimentul lipsei de valoare sau de inferioritate. Vinovăţia duce la alienare, nu numai faţă de ceilalţi, ci şi faţă de sine, din cauza discrepanţei dintre ce este cineva în realitate şi ce îşi doreşte să fie. Rezultatul este singurătatea şi izolarea.
Trebuie făcută diferenţa între diferitele tipuri de vinovăţie, cele care ajută la creşterea personală sau dimpotrivă care obstaculează această creştere.
VINA DISTRUCTIVĂ: ascunde conflictele interioare şi blochează sau frânează creşterea:
● vina psihologică: sentiment imediat şi iraţional, de frică şi de autocondamnare, care ne chinuie şi ne face să simţim un gol în stomac (ex: teama de pedeapsă, umilinţa unei imagini proprii distruse);
● vina inconştientă: revenirea remuşcărilor produce mânia pe care o îndreptăm spre noi înşine: autoreproşuri umilitoare, supunerea la privaţiuni pentr a ne pedepsi, ne simţim vinovaţi pentru lucruri fără importanţă, scrupule nejustificate. Este logica celui care “neputând face nimic altceva, mă voi roade pe dinăuntru”.
VINA CONSTRUCTIVĂ: se naşte într-un tânăr care a luat viaţa în serios, ca o serie de alegeri personale pe care trebuie să le facă pentru că corespund valorilor sale:
●vina existenţială: viaţa se desfăşoară între doi poli: riscul de a face alegeri noi şi teama de imprevizibil, iar această vină apare atunci când pierdem ocazia de a înainta în viitor pt a rămâne blocaţi în mrejele trecutului;
● vina reflexivă: apare din capacitatea de a ne judeca pe noi înşine în termeni de valori interiorizate şi de credinţă; este vorba despre o vină pozitivă care apare din confruntarea dintre eul meu şi valorile care mă provoacă: conştientizarea că nu am respectat un stil de viaţă ales în mod liber; este o vină care conduce la acceptarea faptului că am păcătuit în faţa lui Dumnezeu şi că acesta este unicul în stare să ne elibereze de aceasta (“Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta...”).
Cauzele vinovăţiei:
●probleme ale trecutului şi aşteptări personale nerealiste;
●inferioritate şi presiune socială;
●convingeri false (precum “sunt un prost, nu sunt bun de nimic, sau sunt urât, sau trebuie să fiu perfect”);
●influenţa Duhului Sfânt.
Reacţii în faţa vinovăţiei:
●autocondamnare: tânărul are o atitudine ursuză şi posomărâtă, îşi ţine capul în pământ când vorbeşte cu ceilalţi, din cauză că nu se simte capabil să-i privească în faţă;
●răzvrătire:uneori e mai pronunţată faţă de autoritatea care suscită sentimentul maxim de vinovăţie;
●negare şi justificare: un alt mod în care reacţionăm la vinovăţie este să o negăm, încercând să găsim o justificare pentru eşecurile şi păcatele noastre (“comparativ cu alţi oameni, nu sunt chiar aşa rău”, “aşa sunt eu”,etc); uneori ne ascundem vina, proiectându-ne păcatele asupra altora şi descoperind în ei păcatele şi slăbiciunile pe care le ascundem în noi înşine;
●Mărturisire şi pocăinţă autentică: atunci când este vorba despre o vinovăţie adevărată, acestea două sunt calea spre eliberarea produsă de iertarea lui Dumnezeu; această vinovăţie contrastează puternic cu vina psihologică şi este o întristare constructivă pe care o găsim şi în Biblie. Sf Paul le scrie corintenilor (2 Cor 7,8-10):
“Deşi v-am întristat cu scrisoarea mea, nu-mi pare rău şi chiar dacă mi-ar fi părut rău acum mă bucur nu pentru că v-aţi întristat, ci pentru că, întristându-vă, aţi ajuns la convertire. Căci v-aţi întristat după voinţa lui Dumnezeu ca să nu suferiţi nimic din partea noastră. Într-adevăr, întristarea după voinţa lui Dumnezeu aduce convertirea spre mântuire, fără regrete, pe când întristarea lumii duce la moarte”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Părerea ta: