Să încercăm să depăşim tabu-ul care stă în spatelele cuvântului “vocaţie”. În vocaţie stă sensul vieţii noastre. În vocaţie este sensul întregii noastre vieţi. Trăind în ea putem ajunge la maximul puterilor noastre şi al capacităţii de dăruire. În realizarea planului pe care Dumnezeu l-a gândit pentru noi stă secretul fericirii noastre.
Vocaţia reprezintă o realitate foarte bogată şi complexă. Poate fi întâlnită ca punct de sinteză şi de echilibru între diverse componente. Expresia dialogului între voinţa lui Dumnezeu şi cea a omului se realizează prin întâlnirea dintre bogăţiile persoanei şi apelurile pe care viaţa le face fiecăruia, între propria dorinţă de libertate şi propriul simţământ de responsabilitate, între nevoile individului şi aşteptările comunităţii, între experienţa trecută şi proiectul de sine. Tot ceea ce face din vocaţie o realitate relaţională şi dinamică se dezvoltă datorită capacităţii de autodeterminare a subiectului. Ea se conturează de-a lungul situaţiile vieţii, trasate în mod providenţial, care se clarifică doar prin intermediul unei lecturi retrospective, profunde şi iluminate, a propriei istorii şi urmărind un fir logic.
Suferinţa vieţii are un sens
Cuvântul vocaţie vine din latină şi înseamnă chemare. Dumnezeu cheamă omul: fiecărei persoane îi încredinţează o misiune, un proiect de realizat. Individului îi rămâne datoria de a răspunde la chemarea lui Dumnezeu. Doar acela care caută propria vocaţie realizează pe deplin viaţa sa, oferind-o pentru obiectivul pentru care a fost creat.
În această privinţă este interesant să reamintim etimologia cuvântului păcat care în ebraică semnifică chiar „ a greşi strada” , „ a rata obiectivul”, „ a fi în afara drumului”: cu alte cuvinte, a fi în afara proiectului lui Dumnezeu.(…)
Puncte de reflecţie care te ajută să conduci propria reflecţie vocaţională:
1. Cu privire la propria vocaţie, ce anume am clar?
Ceva îmi este deja clar, o anumită sensibilitate, o anume prietenie sau cunoaştere semnificativă care mă ajută să cresc într-un anumit sens, o anumită aspiraţie profundă, etc
2. Ce obstacole întâlnesc în căutarea mea vocaţională? care sunt temerile mele, problemele mele, dubiile, rezistenţele, limitele etc?
3. Ce anume este oportun să fac în căutarea mea vocaţională? Care sunt aspectele pozitive pe care trebuie să le consolidez, limitele pe care trebuie să le depăşesc? Ce instrumente sau ce alegeri îmi pot fi de folos?
Poate că şi tu ai experimentat câtă armonie există în persoanele care şi-au realizat vocaţia, care cu echilibru ştiu să facă să rodească propriile potenţialităţi şi să-şi accepte propriile limite. Sunt persoane care trăiesc în mod profund în pace cu sine şi alţii pentru că sunt „ la locul lor”.
Chiar şi psihologia, utilizând categoria semnificaţiei, oferă o reflecţie deosebit de interesantă. Victor E. Frankl, psihoterapeut vienez, afirmă faptul că: „ Orice epocă are nevrozele sale. În realitate, astăzi ne confruntăm, precum în timpurile lui Freud, cu o frustrare sexuală, dar cu una existenţială. Pacientul de astăzi suferă de un abisal sentiment de lipsă de valoare, conectat cu un simţ de gol existenţial”.
Cine nu descoperă sensul propriei vieţi, cu alte cuvinte, propria vocaţie, e condamnat la gol interior şi la frustrare. Un gol care îşi găseşte din ce în ce mai mult loc printre tineri. Tentativele de a fugi de acest sentiment sunt diverse ( stresându-se prin diferite activităţi, drog, alcool, muzică, sex) dar toate sunt ineficace.
Tuturor le este dată o vocaţie de realizat
Nu este uşor să vorbeşti astăzi tinerilor despre vocaţie datorită atâtor prejudecăţi care cu timpul s-au format pe această temă. De aceea, înainte de a intra în argumentul propriu-zis, sunt obligat să fac o muncă preventivă pentru a elibera câmpul atâtor prejudecăţi. Ideea cea mai periculoasă este aceea că vocaţia nu îi interesează pe toţi, dar numai pe unii: pe cai care sunt chemaţi să devină preoţi şi surori.
Din fericire, Conciliul Vatican al II-lea s-a opus acestui mod de a vedea lucrurile, afirmând faptul dă toţi sunt chemaţi, că Dumnezeu încredinţează tuturor o vocaţie, că Dumnezeu ne cheamă la sfinţenie, la radicalitatea evanghelică. Este interesant cum Ioan Paul al II-lea, în enciclica (Christifideles laici, 16), vorbind despre vocaţia tuturor oamenilor la sfinţenie, afirmă că “ aceasta este consemnul primar încredinţat de conciliu bisericii”. Aşadar, papa afirmă că lucrul cel mai important pe care l-a afirmat conciliul este faptul că toţi suntem chemaţi la sfinţenie.
Toţi suntem chemaţi la sfinţenie
Acesta este visul pe care Dumnezeu îl are pentru fiecare dintre noi. Sfinţenia, după cum am văzut, nu este un privilegiu pentru cei mai frumoşi sau mai simpatici. Dumnezeu vrea ca toţi să fie sfinţi, vrea ca tu să fii sfânt!
Ai fost creat pentru aceasta. Aceasta este şi cea mai profundă dorinţă pe care o purtăm în noi. Este dorinţa spre care însăşi natura noastră tinde. Aşa cum nu poţi cere unei văcuţe să dea vin dacă ea este chemată să dea lapte, la fel nu poţi să te mulţumeşti cu o viaţă de compromis dacă ai fost creat pentru sfinţenie. Aceasta este unicul drum ce poate să îţi dea acea fericire la care aspiri. De aceea este oportun să îţi învingi teama,
să te confrunţi cu ea.
O premisă: Dumnezeu nu joacă cu cărţile ascunse!
Trebuie deci să demolăm ideea că a descoperi propria vocaţie este foarte dificil. E adevărat, Dumnezeu nu îţi va telefona pentru a-ţi spune ce vrea de la tine. Pentru a-ţi înţelege vocaţia ai nevoie de angajament şi discernământ. În acelaşi mod, însă, este ridicolă ideea că Dumnezeu joacă cu cărţile ascunse. Nu e aşa! Vocaţia, înainte de a fi problema noastră, este a lui Dumnezeu însuşi care vrea să se comunice. Dumnezeu vrea să ne facă cunoscut sensul vieţii noastre, mai mult decât noi înşine ne dorim. Astfel că El face totul pentru a ne-o comunica. Problema nu este la El, dar în noi care nu lăsăm spaţiu să îl ascultăm. O ştim bine: nu este un surd mai rău decât acela care nu vrea să audă!
Aşează-te deci în căutarea vocaţiei tale, animat de această siguranţă: Dumnezeu vrea să-mi vorbească! La întrebarea dacă este dificil să cunoşti propria vocaţie, Giussepe Lazzati a dat acest răspuns: « Aş spune că în adevăr e dificilă, dacă noi nu complicăm lucrurile, dacă avem voinţa de a o cunoaşte şi curajul de a o recunoaşte.»(1990)
Menţine deci dorinţa vie de a şti care este voinţa lui Dumnezeu asupra ta şi nu pune rezistenţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Părerea ta: