Viciile

INVIDIA

Priveşte strâmb la ceilalţi.

E plin de sine.

Nu suportă binele celorlalţi.

Este dorinţa de a lua bunurile altora şi de a sta în locul lor.

Constă în faptul că se devine mâhnit pentru ceea ce altul are, ceea ce noi nu avem şi am vrea să avem. Invidia este, astfel un mod de a împiedica fericirea şi procură nefericire.

De fapt proverbul din popor spune: „Se poate chiar muri de ciudă”.

Dorind ceea ce altul are, invidiosul nu vede ceea ce are el şi de aceea nu are motive de bucurie. Invidiosul este un veşnic rănit. Uneori, când dezamăgirea îl roade, nu are altă bucurie decât să se bucure de răul altuia.

MÂNIA

mânia vrea totul, imediat, cu forţa, fără rezistenţă.

Este o reacţie violentă care ne dezamăgeşte, creează deziluzii, ne răneşte.Este inversul răbdării, care face din timp un aliat, contrar dialogului care creează relaţii şi cere o negociere pacifică.

Mânia ne face astfel «să ne ieşim din fire». Este o sfătuitoare foarte rea, ne face să ne pierdem controlul, ne conduce la lipsă de măsură verbală şi fizică - uneori până la ucidere - pentru ca celălalt să se plece la ceea ce noi suntem, ceea ce noi vrem, reducându-l la starea de obiect, de aceea mânia ne pune împotriva a toate: «Sau eu sau el».

ZGÂRCENIA

Prinde, ţine, se agaţă de ceea ce are.

Nu dăruieşte niciodată. Este fără îndoială cel mai caraghios viciu. În zgârcenie, de fapt, se pierde totul în momentul în care se vrea totul. Omul fixismului. Scoate lucrurile din circulaţie.Este exclusă orice capacitate de dăruire.

Avarul-zgârcitul nu dăruieşte nimic, nici măcar pentru sine însuşi. Îşi împiedică astfel să se bucure de binele pro-priu, neatingându-l.Preferă să-l păstreze intact.Agăţându-se astfel de bogăţiile proprii, lacomul este până la urmă un sărac, un imbecil indigen, aşezându-se pe o comoară pe care n-o foloseşte şi pe care o apără din toate părţile.

NECURĂŢIA

Viciul celor:

- incapabili să controleze instinctul sexualităţii

- care caută mereu senzaţii ce provin din propriul trup

Ia lumină atunci când căutarea plăcerilor se face tiranică, până la a nu respecta nici pe altul, nici pe sine. Este în act atunci când plăcerea cărnii tinde să posede, să se stăpânească de noi ca un impuls orb care vrea cu orice preţ satisfacţia.

Se ajunge atunci la folosirea altora, la abuz, la instrumentalizare, împărţire, fără nici un respect faţă de per-soană, faţă de istoria sa, faţă de relaţiile sale, faţă de angajamentele sale anterioare, faţă de condiţiile sale reale de existenţă. Tocmai de aceea necurăţia este rudă cu violenţa: violenţă seducătoare, atac moral sau fizic, răzbunare afectivă, ruptura fidelităţii. Necurăţia este opusul gingăşiei, al comuniunii.

LĂCOMIA

Lacomul

Trăieşte doar pentru stomac

Îi este mereu foame

Este un mod de a focaliza dorinţa proprie pe lucruri, fără frână, fără limite. Lăcomia constă în a lua, a asimila, a înfuleca mâncare şi toate celelalte lucruri pentru interesul personal, după nevoile proprii, în afara oricărei preocupări de a da şi altora, de convieţuire, de solidaritate.

Lacomul este un vampir care nu are niciodată de-ajuns.Celălalt cu care ar putea împărţi, nu există. Lacomul nu face la masă loc pentru cuvinte sau întâlniri: se-ndoapă. Poate ajunge să se organizeze cu multă inteligenţă ca să-şi sporească banchetul şi să mănânce chiar din farfuria altuia. Poate ajunge să ia pâinea de la gura celorlalţi, exploatând forţa de muncă, plătind cu un salariu nedrept, privându-l de strictul necesar pentru o viaţă demnă.

MÂNDRIA

Este în căutare de: laude, aplauze, recompense, recunoşteri.

Este un mod de a privi lumea întrebându-se cine e cel mai mare, cel mai frumos, cel mai bogat, cel mai inteligent şi să se localizeze, plus-minus, conştient în vârful piramidei. Constă în lipsa de măsură pentru sine. Orgoliosul iubeşte ierarhia.Doreşte onoruri!!!

Nu poate învăţa nimic de la ceilalţi, deoarece are impresia că ştie totul. Calcă în picioare pe ceilalţi cu puterea sa şi nu primeşte nimic de la nimeni. Nu se simte dator faţă de nimeni. Sentimentul de recunoştinţă îi este foarte străin. În acest sens, orgoliosul se crede la originea existenţei sale; acţionează ca şi cum ar fi tată pentru sine însuşi.

LENEA

Mama tuturor viciilor, moartea voinţei, lenea este mormântul dorinţelor. Constă în a dori şi a nu dori nimic şi a vrea astfel moartea dorinţei.

Lenea este dorinţa blocată, imobilă. În acest sens, leneşul se închide într-o non - istorie. Devine indiferent faţă de orice, imposibil să simtă milă chiar şi în faţa suferinţei altora.Leneşul nu doreşte nimic nici pentru sine, nici pentru alţii.Se reduce pe sine la un obiect inert.