Din meditaţiile Venerabilei Ana Ecaterina Emmerich (1774-1824)
Mistică, stigmatizată , vizionară
Capitolul XVIII - Originea căii crucii
În timpul întregii scene prezentate mai sus, mama lui Isus, cu Magdalena şi Ioan au stat ascunşi în forum: amărăciunea i-a cuprins din cauza a tot ce vedeau şi auzeau. Când Isus a fost dus în faţa lui Irod, Ioan le-a dus pe cele două femei prin locurile sfinţite de paşii lui. Au privit din nou casa lui Ana, cea a lui Caiafa, Ofelul, Ghetsemani şi Grădina Măslinilor; s-au oprit şi au adorat fiecare colţ în care el a căzut sau unde a suferit; au oftat încet la gândul suferinţei prin care trecea. Binecuvântata Fecioară îngenunchea des şi săruta pământul călcat de fiul ei, în timp ce Magdalena îşi frângea mâinile cu profundă durere, iar Ioan, neputându-şi opri lacrimile, le consola şi le susţinea pe femei înainte. În acest mod s-a practicat pentru prima dată devoţiunea faţă de Calea Crucii; astfel s-au desfăşurat Misterele Pasiunii lui Isus, chiar înainte ca ele să se împlinească; Fecioara Maria, modelul purităţii, a fost cea dintâi care a arătat profundă veneraţie, pe care Biserica o simte faţă de dragul nostru Domn. Cât de duios şi de încurajator este a o urma pe Imaculata Mamă, care trece şi udă locurile sfinte cu lacrimile ei. Dar, ah! Cine poate descrie sabia ascuţită de durere ce îi străpunge sufletul plăpând? Ea l-a purtat pe Salvatorul lumii în sânul ei, l-a hrănit, l-a conceput pe adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu, aflat în Dumnezeu pentru toată eternitatea, ea, în a cărei inimă plină de graţie, Cristos a binevoit să-şi găsească sălaş nouă luni; Maria l-a simţit înăuntrul ei înainte să apară printre oameni pentru a împărţi binecuvântările salvării şi înainte de a predica cereştile învăţături; a suferit împreună cu Isus, împărtăşindu-i nu doar Drumul Calvarului, dar şi dorinţa fierbinte de a-i întoarce de la moarte pe cei căzuţi.
În acest mod minunat Sfânta şi cea mai curată Fecioară a pus bazele devoţiunii numite Calea Crucii; astfel, la fiecare staţiune marcată de chinurile Fiului ei a strâns în inima ei merite inepuizabile ale Pătimirii pe care le-a considerat ca pietre preţioase sau ca nişte flori frumos mirositoare gata să fie prezentate Tatălui Etern în folosul tuturor credincioşilor. Mâhnirea Magdalenei a fost atât de adâncă încât părea o persoană care îşi pierduse minţile. Iubirea divină şi nelimitată pe care o simţea pentru Domnul nostru a determinat-o să îngenuncheze la picioarele lui şi să-şi arunce înaintea lui sentimentele din inima ei (aşa cum odată i-a turnat ulei parfumat pe cap când stătea la masă); chiar în momentul în care îşi urma impulsul, o prăpastie neagră i s-a părut că intervine între ea şi Domnul. Regretul simţit pentru greşelile proprii era imens şi recunoştinţa nu era atât de mare, iar dorinţa de a-i oferi la picioare dovezi de dragoste şi mulţumire a fost înăbuşită de imaginea lui Isus trădat, transfigurat şi gata să moară pentru răscumpărarea păcatelor ei, luate asupra lui însuşi; această viziune a umplut-o de groază şi inima i s-a frânt de sentimente de iubire, regret şi recunoştinţă. Nerecunoştinţa acelora pentru care Isus îşi dădea viaţa, a amplificat amărăciunea sa înzecit şi fiecare pas, cuvânt sau mişcare arătau agonia sufletului ei. Inima lui Ioan era plină de dragoste şi suferinţă, dar el nu spunea nimic. O consola pe Mama Învăţătorului iubit de-a lungul primului pelerinaj pe drumul crucii, dând exemplu de devoţiune, de atunci practicată cu înflăcărare de către toţi membrii Bisericii creştine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Părerea ta: