Dureroasele Patimi ale Domnului nostru Isus Cristos - Ana Ecaterina Emmerich (1774-1824)

Din meditaţiile Venerabilei Ana Ecaterina Emmerich (1774-1824)
Mistică, stigmatizată, vizionară

Capitolul XVIII - Originea căii crucii

 În  timpul  întregii  scene prezentate mai  sus, mama  lui  Isus, cu Magdalena  şi  Ioan  au  stat ascunşi  în forum: amărăciunea  i-a cuprins din cauza a tot ce vedeau şi auzeau. Când Isus a fost dus în faţa lui Irod, Ioan le-a dus pe cele două femei prin locurile sfinţite de paşii lui. Au privit din nou casa lui Ana, cea a lui Caiafa, Ofelul, Ghetsemani şi Grădina Măslinilor; s-au oprit şi au adorat fiecare colţ în care el a căzut sau unde a suferit; au oftat încet la gândul suferinţei prin care trecea. Binecuvântata Fecioară  îngenunchea des şi  săruta pământul călcat de  fiul ei,  în  timp ce Magdalena  îşi  frângea  mâinile  cu  profundă  durere,  iar  Ioan,  neputându-şi  opri  lacrimile,  le consola şi  le susţinea pe femei  înainte.  În acest mod s-a practicat pentru prima dată devoţiunea faţă de Calea Crucii; astfel s-au desfăşurat Misterele Pasiunii  lui Isus, chiar  înainte ca ele să se împlinească; Fecioara Maria, modelul purităţii, a fost cea dintâi care a arătat profundă veneraţie, pe care Biserica o simte faţă de dragul nostru Domn. Cât de duios şi de încurajator este a o urma pe Imaculata Mamă, care trece şi udă locurile sfinte cu lacrimile ei. Dar, ah! Cine poate descrie sabia  ascuţită de  durere  ce  îi  străpunge  sufletul  plăpând?  Ea  l-a  purtat  pe  Salvatorul  lumii  în sânul ei, l-a hrănit, l-a conceput pe adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu, aflat în Dumnezeu pentru toată eternitatea, ea, în a cărei inimă plină de graţie, Cristos a binevoit să-şi găsească sălaş nouă luni; Maria l-a simţit înăuntrul ei înainte să apară printre oameni pentru a împărţi binecuvântările salvării şi  înainte de a predica cereştile  învăţături; a suferit împreună cu Isus,  împărtăşindu-i nu doar Drumul Calvarului, dar şi dorinţa fierbinte de a-i întoarce de la moarte pe cei căzuţi. 

În  acest mod minunat  Sfânta  şi  cea mai curată  Fecioară  a  pus  bazele  devoţiunii  numite Calea Crucii; astfel,  la fiecare staţiune marcată de chinurile Fiului ei a strâns  în inima ei merite inepuizabile  ale  Pătimirii  pe  care  le-a  considerat  ca  pietre  preţioase  sau  ca  nişte  flori  frumos mirositoare  gata  să  fie  prezentate  Tatălui  Etern  în  folosul  tuturor  credincioşilor.  Mâhnirea Magdalenei a fost atât de adâncă  încât părea o persoană care îşi pierduse minţile. Iubirea divină şi nelimitată pe care o simţea pentru Domnul nostru a determinat-o să îngenuncheze la picioarele lui şi să-şi arunce înaintea lui sentimentele din inima ei (aşa cum odată i-a turnat ulei parfumat pe cap când stătea  la masă); chiar  în momentul  în care  îşi urma  impulsul, o prăpastie neagră  i s-a părut  că  intervine  între  ea  şi  Domnul.  Regretul  simţit  pentru  greşelile  proprii  era  imens  şi recunoştinţa  nu  era  atât  de  mare,  iar  dorinţa  de a-i oferi la picioare dovezi de dragoste şi mulţumire a fost  înăbuşită  de  imaginea  lui  Isus  trădat,  transfigurat şi  gata  să  moară pentru răscumpărarea păcatelor ei, luate asupra lui însuşi; această viziune a umplut-o de groază şi inima i s-a frânt de sentimente de iubire, regret şi recunoştinţă. Nerecunoştinţa acelora pentru care Isus îşi  dădea  viaţa,  a  amplificat  amărăciunea  sa  înzecit  şi  fiecare  pas,  cuvânt  sau mişcare  arătau agonia sufletului ei. Inima  lui Ioan era plină de dragoste şi suferinţă, dar el nu spunea nimic. O consola  pe  Mama  Învăţătorului  iubit  de-a  lungul  primului  pelerinaj  pe  drumul  crucii,  dând exemplu de devoţiune, de atunci practicată cu înflăcărare de către toţi membrii Bisericii creştine.