Sfânta Angela Merici

Sfânta Angela Merici s-a născut la 21 martie 1470 în Desenzano, o mică localitate pe lacul Garda în Italia. Este renumită prin concepţia ei înaintată, azi am spune revoluţionară, despre viaţa călugărească; a întemeiat o congregaţie de călugăriţe care nu erau obligate să poarte îmbrăcăminte specială, nici să locuiască în mănăstire şi nici să depună jurăminte numite voturi.
 Activitatea ei s-a desfăşurat în epoca renaşterii, epocă de mult fast în viaţa de fiecare zi, de prosperitate economică şi efervescenţă literară care duseseră la o decădere a moravurilor. Glasul aspru şi ameninţător a lui Girolamo Savanarola, strangulat şi apoi ars în Piaţa Signoriei din Florenţa în anul 1499, arunca fulgere împotriva dezmăţului ce se întindea tot mai mult; douăzeci de ani mai târziu,un călugăr augustinian, Martin Luther a voit să aducă în biserică aceea „reformă” care s-a transformat într-o dureroasă sfâşiere a unităţii creştine.
 Din corul robust al acestor voci care reclamau reforma moravurilor, apare glasul firav al unei femei neştiutoare de carte; ea aduce o contribuţie practică şi luminată la realizarea vieţii cu adevărat creştine. Angela Merici îşi trăise tinereţea oferind un exemplu de împotrivire paşnică faţă de spiritul modern uşuratic; s-a înscris în Ordinul al III-lea franciscan pentru a se obliga la o viaţă spirituală mai intensă şi mai activă.
 Crescută într-o familie de ţărani, după pierderea părinţilor săi la vârsta de 15 ani, a voit să se aventureze în lungi pelerinaje. În cele din urmă a ajuns până în Ţara Sfântă. Cu această ocazie, printr-un tablou de o strălucitoare lumină, Dumnezeu a voit să-i descopere misiunea înaltă la care era chemată: a văzut o scară lungă ce se sprijinea pe pământ iar celălalt capăt dispărea în înaltul cerului, pe această scară urca un lung şir de fetiţe. A înţeles că misiunea sa era aceea de a contribui la asistenţa spirituală şi materială a fetelor. În acea vreme şcoala era încă un bun destinat familiilor înstărite şi rezervat doar bărbaţilor, care puteau îmbrăţişa cariera politică, religioasă, diplomatică sau militară.

Călătoria spre Ţara Sfântă datează din anul 1524, o călătorie pe care sfânta Angela Merici a trăi-o într-un context de bucurie foarte profundă chiar dacă, conform mărturiilor biografice, această femeie simţea că „drumurile”-toate drumurile-, pe care până în acel moment le parcursese şi mai ales, acel drum către Ţara Sfântă, o conduceau către un scop care se situa „dincolo”, raportat la scopurile călătoriilor de mai înainte. Aşadar bucuria este „firul roşu”ce însoţeşte acest drum al ei şi este acel dat obiectiv ce devine centru al Credinţei.
 Putem spune că odată cu această călătorie în Ţara Sfântă începe pentru această femeie partea”istorică” a vieţii sale. Totuşi în biografia sa rămâne semnul unei existenţe profunde însoţit şi de un semn fizic. Semnul: faimoasa pentru cine cunoaşte viaţa sfintei Angela Merici, neaşteptata orbire care o loveşte atunci când ajunge pe pământul Palestinei. Ipoteza explicabilă, dar destul de consistentă, spune astfel: orbirea acestei femei, mai mult decât o mutilare ştiinţifică explicabilă, ar fi putut fi interpretată drept o minune răvăşitoare. Dumnezeu, spun uni biografi, i-ar fi luat vederea pentru a o „constrânge” să privească şi să asculte cu simţuri sine, şi să înţeleagă Proiectul pe care El voia să-l îndeplinească prin intermediul ei.
 În diferite texte ce vorbesc despre sfântă în acest pelerinaj al ei, găsim o triplă conotaţie: o sfântă fără haină religioasă, fără stigmate şi fără aurerolă; dar o sfântă, o femeie investită cu inteligenţa harului şi datorită acestuia devine apoi: Mamă, Sfătuitoare, Pedagogă, Lucrătoare Socială şi, mai ales mireasa lui Cristos.
Pelerinajul său va fi marcat de semnul orbirii şi trăit sub semnele tăcerii, pocăinţei, carităţii. Printre roadele pelerinajului în Ţara Sfântă amintim ruptura faţă de obiceiurile timpului şi răbdarea în discernământ.
 Cum se pot explica acestea? Angela încă de tânără intuieşte că vrea să se diferenţieze de stările de viaţă esenţiale pentru lumea feministă a timpului ei acţionând, aşadar, conform demnităţii pe care Cristos o conferise fiecăreia dintre creaturile sale.
 După călătoria în Ţara Sfântă, unde încercase să redescopere, Iubirea, locul unde El a îmbrăcat natura umană în anul 1525 Angela Merici se angajează într-o nouă călătorie spre Roma aici este foarte mişcată, vizitând Coloseumul şi Catacombele, de tema martiriului, şi se întrebă dacă mai pot exista martiri într-o perioadă precum era cea în care trăia, perioadă dominată de indiferenţă religioasă. Angela Merici descoperă că biserica înainte de a fi o biserică de martiri este biserică martiră şi, descoperind, aceasta învaţă că cuvântul „martir” este viaţa sa ţi că viaţa martirului este cuvântul cel mai sublim.
 Am văzut-o în Ţara Sfântă şi la Roma, acum vom vorbi despre călătoria la sfântul Munte din Varallo. Pe acest munte, un frate franciscan construise cu un realism surprinzător locurile Patimilor lui Cristos. Contemplă astfel scene din viaţa lui Isus şi din durerile, Lui.
 Putem spune că pelerinul-şi aici facem referinţă la natura peregrină a Angelei Merici- devine un profet, vorbeşte inimi, ajunge la esenţial, deoarece a înţeles că viaţa sa este înainte de toate o căutare continuă, dinamică, uneori suferindă, a adevărului.

Angela avea deci o misiune nespus de vastă şi înnoitoare şi pentru a asigura realizarea şi continuarea operei sale a întemeiat în Brescia, în 1535, congregaţia Sfintei Ursula, (sfântă martirizată în secolul al IV-lea de către huni, prin înecare, împreună cu alte tinere fecioare, în apele Rinului), o congregaţie de călugăriţe care sunt cunoscute în lumea întreagă sub numele de Ursuline, şi se ocupă cu deschiderea şi întreţinerea de colegii şi şcoli pentru femei; ele urmează regulamentul întocmit de Angela Merici, tipărit după moartea ei. Angela Merici a murit în Brescia la 27 ianuarie 1540 şi a fost declarată sfântă în 1807. Comemorarea ei se făcea mai întâi la 31 mai; din 1955 a fost transferată la 1 iunie,deoarece la 31 mai se stabilise sărbătorirea Sfintei Maria Regină; acum e comemorată chiar în ziua trecerii ei la cele veşnice (cf. Vieţile Sfinţilor, pag. 45-46).
 Regula, Amintirile, operele pe care sfânta Angela Merici le-a dictat surorilor sale, îşi păstrează şi după mai mult de patru secole, bogăţia lor spirituală, actualitatea mesajului său şi expresivitatea imediată a discursului direct.
Din regulă: ”Dumnezeu a hotărât pentru voi surorilor de a vă dărui şi de a vă separa de întunericul din această lume mizeră şi de a vă uni împreună la serviciul maiestăţii divine.
 Trebuie să redaţi infinite mulţumiri pentru că aţi primit această favoare particulară un cadou unic,deoarece toate personalităţile importante ale lumii adică împărătese, regine, ducese s-au remarcat pentru marea lor bucurie şi glorie de a nu fi fost slugile voastre, întrucât stimează starea voastră de viaţă, deoarece e mai bună decât a lor (cf.cap.1-10, din regulă).
 În al doilea rând v-aş ruga de a face orice efort posibil pentru a rămâne în această stare la care Dumnezeu v-a chemat.  Într-adevăr, scriptura spune: ”Celor care au perseverat până la sfârşit aceia vor fi salvaţi” (cap.1,20-25).
 Despre acceptarea tinerelor în comunitate: ”În primul rând tinerele care vor să intre în comunitatea noastră trebuie să fie virgine. În al doilea rând având intenţia de al servi pe Dumnezeu în această stare de viaţă trebuie să intre vioaie şi cu voinţă proprie (cf. cap. 2,1-5). Despre modul de a se îmbrăca: ”Îmbrăcămintea trebuie să fie simplă,din lână sau bumbac nu foarte fină şi în nici un caz transparentă. Stofa trebuie să fie neagră sau roşu închis (cf. cap. 3,1-10).
 Postul: ”Fiecare trebuie să accepte postul trupesc ca un lucru necesar şi ca un mijloc către adevăratul post spiritual (cf. cap. 5,1-5).

Rugăciunea: ”Se recomandă fiecăreia de a face rugăciuni atât mentale cât şi verbale. Pentru cele care nu ştiu să citească să înveţe de la surorile care ştiu (cf. cap. 6,1-5.25).
 Sărăcia: ”Îndemnăm pe fiecare de a îmbrăţişa sărăcia nu numai acea cu privire la lucrurile temporare dar deasupra tuturor adevărata sărăcie spirituală, pentru care omul dezbracă inima de orice afecţiune şi speranţă către lucrurile create, trecătoare şi mai ales de sine însuşi pentru că în Dumnezeu are singurul bine iar afară de Dumnezeu este considerat un sărac, în sensul de a fi nimic (cap. 11,1-10).
După această prezentare succintă a reguli lăsate de sfânta Angela Merici, care propune un anume stil de viată, mod de a fi diferit de ceea ce se trăia în timpul respectiv, vom încerca să prezentăm modul de gândire a „omului renascentist” perioadă în care a trăit Angela, perioadă de vârf a renaşterii:
Populaţiei din acele timpuri, înflorirea culturală şi artistică ce a caracterizat Renaşterea nu a produs nici-o schimbare în modul de viaţă sau de reprezentare a lumii. Referindu-ne însă la numărul restrâns al personalităţilor în diferite domenii de creaţie, putem spune astăzi că noile orizonturi spirituale şi liberalizarea moralei au creat un anumit tip de "Om al Renaşterii" ("Homo universalis renascentista"), caracterizat prin înţelegere ascuţită, deschisă oricărei idei, simţ deosebit al frumosului, dorinţă de afirmare şi renume, individualism cu posibilităţi de dezvoltare multilaterală, adversar al dogmelor şi ideilor preconcepute. În aspiraţia sa spre universalitate, înlătură orice barieră care-i stă în cale, se arată curajos în proiectele sale şi plin de forţă în acţiune. Este prieten şi cunoscător al artelor, colindă fără dificultate filosofia şi literatura, înlocuieşte legile morale cu cele estetice. "Omul Renaşterii" este în primul rând un umanist cu larg spirit de toleranţă.
     În contrast cu acesta nu dispar fanaticii, partizanii unei singure idei, care văd în fiecare reprezentant al unei păreri contrarie, nu un adversar de idei, ci un duşman personal ce trebuie anihilat. Renaşterea reprezintă epoca de înnoire socială şi culturală, care a avut loc în Europa, la sfârşitul Evului Mediu, în secolele al XV-lea şi al XVI-lea, caracterizată prin redescoperirea interesului pentru cultura şi arta antichităţii clasice.

Renaşterea a avut originea în Italia şi s-a răspândit apoi în întreaga Europă apuseană. În acest timp s-au produs profunde transformări sociale, politice, economice, culturale şi religioase, care au marcat trecerea către societatea modernă. Societatea feudală a Evului Mediu cu structură ierarhică rigidă, dominată de economia agrară şi sub puternica influenţă a Bisericii Catolice a început să se destrame. La producerea acestor fenomene, un rol determinant l-au avut oamenii de cultură şi artiştii, înclinaţi către clasicismul greco-roman, aspirând la eliberarea spirituală de sub dogmele religioase.
Sfânta Angela Merici este contemporană cu persoane şi evenimente importante, dintre care amintim: Nicolae Copernic (1473-1543), Martin Luther (1483-1546), Thomas Morus (1477-1535), Michelangelo (1475-1564), Erasmus din Rotterdam (1466-1536), apoi câteva evenimente: Descoperirea Americii de către Cristofor Columb în anul 1492, prezentarea heliocentrică a sistemului solar de către Nicolae Copernic, în "Capela Sixtină" Michelangelo pictează plafonul şi fundalul cu "Judecata de Apoi".
Ce a lăsat sfânta Angela Merici posterităţii?
Ea a vrut să încredinţeze în primul rând, un stil de viaţă feminin ce dispăruse. Angela redescoperă rolul semnificativ şi de neuitat pe care femeile l-au avut în adunarea primilor creştini. Voia să reînvie acel stil de viaţă feminină pierdut deoarece în acest stil întrevedea redobândirea propriei demnităţi în ambientul unui creştinism autentic.
 Angela voia să dea noi motive de sfinţire statutului dificil al discipolelor sale. Ea insista nu atât asupra exerciţiului binefacerii cât asupra evangelizării, şi acest lucru nu se putea îndeplini decât prin intermediul unor „sfinte vii”.

Iată de ce cine o urma, ca fiică şi ca discipolă, trebuia să se diferenţieze de lume prin exemplul vieţii şi al Cuvântului.
Angajarea într-un pelerinaj, alături de bucuria de a împlini şi de a trăi o experienţă de credinţă, duce în mod necesar la cotidianietate, unde, zi de zi, credinţa este chemată să devină mărturie forte ce nu cunoaşte apus.
 Poporul lui Dumnezeu ascultă indicaţii precise şi iluminante, dar cere şi anumite călăuze care să le preceadă pe aceste cărări încă neexplorate. Biserica resimte nevoia de sfinţi, care să deschidă drumurile. Fiecare mare epocă istorică în biserică a avut drept protagonişti pe sfinţi.
Viaţa sfintei Angela Merici, actuală astăzi ca şi ieri, este un umil, dar preţios răspuns la această exigenţă.


Bibliografie


Vieţile Sfinţilor, I, Arhiepiscopia Romano-Catolică, Bucureşti, 1992.
CAPPELLETTI GIOVANNI, Sant’Angela Merici, Edizione Paoline, Milano, 1986.
MARIANI LUCIANA, TAROLLI ELIZA, S. Angela Merici Regola Ricordi Legati, Editrice Queriniana, Brescia, 1975.
ZANI ANTONIO, Angela Merici a Gerusalemme e Roma, metafore suggestive del comune traguardo, în Giornata di studio del Centro Mericiano, Roma, 19 septembrie 1999, p. 2-8.