Pr. Anton Demeter OFMConv

SLUJITORUL LUI DUMNEZEU

franciscan minor conventual

„Duhul Domnului este asupra mea, căci Domnul m-a uns şi m-a trimis să aduc săracilor vestea cea bună, să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor închişi eliberarea şi celor prinşi în război libertatea; să dau de ştire un an de milostivire al Domnului” (Is 61, 1-2)

Iubiți credincioşi, în următoarele rânduri, vreau să vă prezint viața plină de credință a Slujitorului lui Dumnezeu, Pr. Anton Demeter, cunoscut de mulți dintre dumneavoastră ca „preotul fără picioare”.

Într-adevăr, cuvintele biblice de mai sus se potrivesc de minune acestui om al lui Dumnezeu care a fost conştient toată viața lui, până în măduva oaselor şi în ciuda persecuției la care a fost supus de către autoritățile comuniste, că Mântuitorul l-a chemat să ducă săracilor vestea cea bună şi să vindece pe cei cu inima zdrobită. Drept dovadă, zeci de mii de persoane, de orice religie şi crez, ar putea da oricând mărturie că el, în ciuda suferinței care îl măcina zi de zi în căruciorul în care era țintuit, era oricând gata să şteargă lacrimile de pe fețele lor. În acest sens, este binecunoscut faptul că Pr. Anton, prin puterea dăruită lui de Domnul, de pe această cruce în formă de cărucior, avea pentru fiecare un zâmbet, o vorbă bună, o mângâiere, o rugăciune puternică pe care o înălța spre tronul milei dumnezeieşti.

Ne-am putea întreba: era Pr. Anton un om special? Avea puteri supranaturale? Cine a fost şi este încă acest om, preot şi frate franciscan conventual?

Părintele s-a născut la data de 17 septembrie 1925, zi în care Biserica sărbătoreşte momentul în care Părintele nostru fondator, sf. Francisc de Assisi, a primit în trupul său rănile Mântuitorului. Noi credem că naşterea sa în această sărbătoare nu a fost deloc întâmplătoare pentru că ceva mai târziu, fără să caute deloc acest lucru, va primi şi el aceleaşi răni, aceleaşi suferințe în carnea lui în ziua de 4 aprilie 1959, în timpul săptămânii luminate, imediat după Sf. Paşti din acel an.

A avut şi frați părintele, mai exact şapte. După plecarea sa din familia proprie la seminar, el va primi de la Bunul Dumnezeu alți frați, mult mai mulți: frați franciscani, tineri ca şi el şi care doreau să îmbrățişeze crucea lui Cristos cu bucurie, în sărăcie şi simplitate, după exemplul Sf. Francisc.

Cât priveşte formarea sa teologică şi spirituală, şi-a făcut studiile teologice şi filosofice în seminariile din Hălăuceşti (IS), Luizi Călugăra (BC) şi Alba Iulia unde va fi hirotonit preot. Probabil că nu ştia ce-l aştepta. Fiind însă sedus pentru totdeauna de Domnul, în care şi-a găsit toată bucuria, şi dorind să se pună în totalitate la dispoziția lui Dumnezeu pentru a-i conduce pe oameni la Cristos, unicul Învățător (cf. Mt 23,10) şi Mântuitor al oamenilor (cf.Fap 4,12), cu o neobosită pasiune pentru mântuirea sufletelor se va angaja cu tot elanul în răspândirea evangheliei lui Cristos, mai întâi la Prăjeşti şi după puțin timp la Catedrala „Sf. Iosif” din Bucureşti.

Despre această din urmă numire, pr. Anton mărturisea: "Ştiam că mă aşteaptă o grea răspundere şi multe riscuri..., dar voiam să mi le asum cu toată bucuria şi generozitatea". Referindu-se, apoi, la anii petrecuţi ca vicar parohial la catedrala din Bucureşti, pr. Anton scria: „Despre acei ani, ca şi despre anii de seminar şi noviciat, păstrez cele mai duioase şi sfinte amintiri”.

După numai cinci ani de pastorație, Pr. Anton va fi arestat şi condamnat la 20 de ani de către regimul comunist ateu la muncă silnică cu acuzația: „uneltire împotriva ordinii sociale”. Mai concret,  de ce anume a fost acuzat? Iată câteva învinuiri care i-au fost aduse:

1. Influenţa masa credincioşilor şi, mai cu seamă, a copiilor şi tinerilor, cărora le-ar fi oferit o educaţie mistico-religioasă;

2. Se ruga, împreună cu mulţimea credincioşilor, pentru episcopii şi preoţii arestaţi, care erau consideraţi de comunişti drept criminali şi trădători;

3. Refuza să denunţe la Securitate existenţa unei corespondenţe, care ar fi trebuit să ajungă la Vatican, şi despre care, în opinia comuniştilor, pr. Anton ar fi ştiut din scaunul de Spovadă;

4. Păstra legătura cu preoţii franciscani din Moldova şi cu Fraţii Şcolilor Creştine din Bucureşti, şi unii şi alţii consideraţi a fi duşmani ai poporului;

5. Propaga, în opinia Securităţii, unele idei duşmănoase la adresa regimului comunist, precum: „Porţile iadului nu vor învinge Biserica lui Cristos”, depăşindu-şi astfel competenţele preoţeşti;

6. În sfârşit, urmau acuzaţiile de imoralitate şi corupţie, aspecte şi mai greu de suportat, pentru că lezau direct demnitatea umană şi integritatea morală a pr. Anton Demeter...

"La terminarea procesului - mărturisea deseori părintele - am avut sentimentul şi bucuria unei victorii din partea lui Cristos şi nu mă mai interesa ce fel de condamnare avea să se pronunţe împotriva mea. Procurorul ceruse să mi se aplice o pedeapsă exemplară. Pentru mine însă lucrul acesta nu mai avea nici o importanţă, eram în mâinile Domnului şi mă simţeam mai liber ca oricând".

În sfârşit, după lungi ani de închisoare se va retrage mai întâi în parohia romano-catolică din Oțeleni, apoi la Barticeşti şi, după 1990 aici la Institutul nostru franciscan, unde îşi va desăvârşi chemarea, punând în practică Cuvântul lui Cristos: „dacă vrea cineva să vină după mine, să-şi i-a crucea şi să mă urmeze” (Mc 8, 34).

Cu această mare iubire faţă de Dumnezeu şi de oameni, pe care părintele a nutrit-o, a trăit-o şi a mărturisit-o în întreg arcul de timp al vieţii sale sfinte, sub mâna protectoare a preasfintei Fecioare Maria, şi păşind cu perseverenţă pe urmele sfântului Francisc din Assisi spre desăvârşirea sa umană şi spirituală, părintele Anton Demeter avea să se îndrepte hotărât spre Creatorul şi Răscumpărătorul tuturor. Astfel, la o vârstă înaintată şi după îndelungi ani de suferinţă, dar plin de încredere în milostivirea lui Dumnezeu şi plin de seninătate, înconjurat fiind de fraţii săi întru consacrare, în frunte cu părintele provincial, în seara zilei de 20 decembrie 2006, la ora 21.36, părintele Anton şi-a încheiat viaţa pe acest pământ şi s-a întors în casa Tatălui ceresc. A murit ca un sfânt, eliberat fiind din închisoarea căruciorului, care a fost pentru el timp de patruzeci de ani casă, pat, altar şi masă.

A fost înmormântat în cimitirul central din Roman unde mulți dintre cei care l-au cunoscut sau care, ulterior, au auzit de viața sa sfântă, dedicată grijii față de mântuirea sufletelor, se apropie zilnic de mormântul său. În tăcere, ei aprind o lumânare şi îl roagă să mijlocească la bunul Dumnezeu ajutorul de care au nevoie.

Aşadar, pr. Anton, asemenea Sf. Ioan Botezătorul, prin viața lui sfântă, rugăciunile şi sfaturile sale nu a dorit altceva decât să arate mereu spre Cristos, să-i conducă pe cât mai mulți oameni la El, în care noi oamenii ne găsim toată bucuria şi împlinirea (cf. Col 1,16). Suntem siguri că acest lucru îl face şi în cer.

 Conştienți de viața sa sfântă şi de faptul că nu şi-a dorit altceva decât să-i conducă pe oameni la Dumnezeu, vrem să-i deschidem cauza de beatificare. Iar pentru aceasta, avem nevoie de mărturiile celor care l-au cunoscut.

Pe această cale, îi rog pe toți cei care au apelat la Pr. Anton pentru sfaturi sau au recurs la mijlocirea sa în rugăciune şi au obținut ajutor, să pună în scris şi să le predea la părintele care se află la acest birou de consiliere spirituală.

Fie ca Bunul Dumnezeu să ne ajute să începem şi să ducem la bun sfârşit această lucrare, iar Părintele să mijlocească pentru fiecare dintre noi ajutorul de care avem nevoie în viața noastră.

Dacă cineva doreşte să mă contacteze, în scris sau telefonic:

Pr. Damian Pătraşcu

Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan

Str. Ştefan cel Mare, 268/B

611040 – Roman (NT)

Tel. 0748255651

Email: patrascu.damian@gmail.com

http://ofmconv.ro/memoriam-pr-anton-demeter-ofmconv/

http://www.mesagerulsfantulanton.com/content/slujitorul-lui-dumnezeu-pr-anton-demeter-franciscan-minor-conventual

http://ofmconv.ro/pr-anton-demeter-repere-biografice-iii/