Exorcismul este un act liturgic – ca atare public - în cadrul căruia Biserica, prin intermediul unui episcop sau a unui preot – care în Biserica Catolică trebuie să aibă permisiune specifică şi explicită din partea episcopului diecezan, nu numai se roagă lui Dumnezeu cerându-i să elibereze o persoană, un loc, un obiect de sub stăpânirea sau influenţa celui rău, ci şi porunceşte acestuia - în numele şi cu autoritatea lui Isus Cristos (cfr. Mc 1,25u; 3,15; 6,7) - să se îndepărteze de la persoana, de la locul sau de la obiectul în cauză . Această permisiune poate fi acordată preotului pentru un timp nedeterminat, pentru un timp determinat, pentru un caz determinat sau pentru fiecare exorcism care trebuie aplicat după ritualul stabilit de Biserica Catolică . Datorită caracteristicilor unice ale acestui sacramental, în Biserica Catolică această permisiune este acordată numai preoţilor care posedă următoarele calităţi: un deosebit spirit de credinţă şi de rugăciune, ştiinţă, prudenţă, integritate morală şi o pregătire specifică în acest domeniu .
În cadrul normelor introductive ale actualului ritual al exorcismelor, Biserica îndeamnă preotul exorcist să nu aplice persoanei exorcismul decât dacă a ajuns la certitudinea morală că această persoană este posedată de diavol. Pentru a-l ajuta pe preotul exorcist să recunoască astfel de cazuri, Biserica indică şi semnele prin care se exprimă posesia diabolică: capacitatea de a vorbi şi de a înţelege diferite limbi pe care persoana în cauză nu le-a studiat şi pe care în mod obişnuit nu le foloseşte niciodată , cunoaşterea unor lucruri ascunse sau de la distanţă, manifestarea unei forţe fizice care depăşeşte vârsta şi condiţia fizică naturală a persoanei în cauză , manifestări ostile vehemente împotriva lui Dumnezeu, împotriva numelui lui Isus, al Sfintei Fecioare Maria, al Sfinţilor, precum şi împotriva Bisericii, împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, împotriva riturilor, a sacramentaliilor, a crucii, a icoanelor şi altor realităţi sacre.
În acest context trebuie precizat că pentru recunoaşterea fenomenului de posesie diabolică nu este absolut necesar ca persoana suspectată de această posesie să manifeste toate aceste semne. Prezenţa unuia sau numai a unora dintre aceste semne care se manifestă întotdeauna sau deosebit de frecvent în aceleaşi condiţii sau în condiţii asemănătoare, este suficientă pentru a recunoaşte că în acest caz persoana în cauză este victima unei posesii diabolice.
În exercitarea acestui minister sacru, preotul trebuie să acţioneze întotdeauna cu multă prudenţă şi discreţie, evitând categoric spectacolaritatea; interzicând accesul mijloacelor de comunicare în masă înainte, în timpul şi după efectuarea exorcismului; evitând răspândirea oricărei informaţii despre exorcismul pe care va trebui să-l efectueze, pe care îl efectuează sau pe care l-a efectuat. Obligaţia de a păstra această discreţie revine şi celorlalte persoane care vor asista, care asistă sau care au asistat la acest exorcism.
În ceea ce priveşte cazurile de gravitate minoră, în care nu există fenomenul de posesie diabolică, ci influenţe diabolice de entitate minoră asupra unei persoane, Biserica, în cadrul actualului ritual al exorcismelor recomandă preotului exorcist să nu recurgă la exorcism, ci la alte rugăciuni adecvate care pot ajuta persoana în cauză – numite „rugăciuni de eliberare” –, care pot fi recitate şi de către preoţii care nu sunt exorcişti şi de către diaconi.
Persoanelor care sunt afectate de acestea sau de alte influenţe diabolice, actualul ritual al exorcismelor propune o serie de rugăciuni de eliberare, care în astfel de cazuri, de-a lungul istoriei Bisericii, au demonstrat o deosebită eficacitate.
Aici este necesar să subliniem diferenţa fundamentală care există între un exorcism şi o rugăciune de eliberare: exorcismul constă atât în a-L invoca pe Dumnezeu cerându-i să elibereze o persoană, un loc, un obiect de sub stăpânirea diavolului cât şi în a porunci acestuia din urmă în numele şi cu autoritatea lui Isus Cristos să părăsească persoana, locul sau obiectul în cauză; rugăciunea de eliberare constă numai în a-L invoca pe Dumnezeu în mod direct sau prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, a Sfântului Arhanghel Mihail sau a altor Sfinţi ca El să elibereze de orice influenţă diabolică persoana care se roagă, persoana pentru care alţii se roagă, un determinat loc sau obiect; exorcismul poate fi efectuat numai de preotul exorcist, în timp ce rugăciunile de eliberare pot fi recitate şi de către preoţii care nu sunt exorcişti, de către diaconi şi de către laici.
Amintind cuvintele lui Isus „astfel de diavoli nu pot fi scoşi decât cu post şi cu rugăciune” (Mt 17,21), Biserica îndeamnă preotul exorcist ca prin post şi rugăciune să implore permanent ajutorul lui Dumnezeu pentru sine şi pentru alţii, în timp ce creştinului vexat de diavol îi recomandă să se roage lui Dumnezeu, să practice mortificarea, să reînnoiască frecvent renunţările şi promisiunile baptismale, să recurgă frecvent la sacramentul Pocăinţei şi al Reconcilierii precum şi la sacramentul Euharistiei, în mod deosebit înainte de a i se aplica exorcismul .
Creştinul care se află în aceste condiţii poate primi un ajutor important, iar uneori determinant, din partea familiarilor săi, din partea rudelor, a prietenilor şi a preotului care este directorul spiritual sau duhovnicul său, în mod deosebit prin grija lor permanentă faţă de el, prin post, rugăciune şi sprijinul moral pe care i-l pot acorda, îndeosebi în momentele şi în situaţiile dificile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Părerea ta: