1 După şase zile, Isus l-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe
Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt 2 şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea
lor: faţa lui strălucea ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina. 3 Şi iată că le-au apărut Moise şi Ilie,
care vorbeau cu Isus.
4 Petru, intervenind, i-a spus lui Isus: «Doamne, e bine că
suntem aici! Dacă vrei, voi face aici trei colibe: una pentru tine, una pentru
Moise şi una pentru Ilie».
5 Pe când mai vorbea încă, iată că i-a învăluit un nor
luminos şi iată că un glas din nor spunea: «Acesta este Fiul meu cel iubit în
care este mulţumirea mea; ascultaţi de el!».
6 Auzind, discipolii au căzut cu faţa la pământ şi au fost
cuprinşi de o mare spaimă. 7 Isus a venit, i-a atins şi le-a zis:
«Ridicaţi-vă, nu vă temeţi!».
8 Ridicându-şi ochii, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus
singur. 9 Pe când coborau de pe munte, Isus le-a
poruncit: - Să nu spuneţi nimănui ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului nu
va fi înviat din morţi.
Transfigurarea este pusă după
primul anunț al morții lui Isus (Mt
16,21). Acest anunț îi zguduie pe discipoli, în special pe Petru (Mt 16,22-23) Ei se așteptau la un rege
glorios. Crucea era o piedică pentru a crede în Isus. Schimbarea la Față, unde
Isus apare glorios pe vârful muntelui, i-a ajutat pentru ca ei să poată depăși
trauma Crucii și să descopere în Isus adevăratul Mesia. Moise şi Ilie
reprezintă Legea şi toţi profeţii care au fost înainte de Cristos. Ei sunt
martori că El este cel aşteptat, cel care va realiza toate profețiile și
desigur Crucea era drumul spre Glorie. Nu există alt drum.
·
Matei 17, 1-3: Schimbarea lui Isus
MUNTELE: evanghelistul
Matei expune viaţa publică a lui Isus între doi munţi. La început, cu
ispitirile în deşert (a fost dus pe un munte...) şi la sfârşitul ministeriului
său, adunându-i pe discipolii săi cu toată puterea sa şi trimiţându-i să
vestească evanghelia la toate popoarele. După ispitiri, la începutul vieţii
sale publice, Isus urcă pe munte şi sintetizează învăţăturile sale (în ceea ce
numim predica de pe munte). La mijlocul ministeriului său găsim acest text cu
un munte, unde Isus îi duce pe discipolii săi mai apropiaţi pentru a le da o
"anticipare" a gloriei sale ultime şi definitive. În tradiţie acest
munte este identificat cu muntele Tabor.
Muntele, în
Vechiul Testament,
este locul prin
excelenţă al revelaţiilor divine.
TRANSFIGURAREA: este schimbarea
aparenţei şi formei şi asumarea unui aspect diferit. În originalul grec se
spune literalmente că a fost o metamorfoză, conjugat la pasiv, ceea ce dă de
înţeles că Dumnezeu e cel care a realizat această schimbare. Drept consecinţă,
faţa lui Isus devine strălucitoare şi hainele lui devin albe. Este strălucirea
proprie a lui Dumnezeu, care revelează fiinţa intimă a lui Dumnezeu.
· Matei 17, 4: Lui Petru îi place, dar nu
înțelege
Petru se
oferă să construiască trei colibe. Marcu spune că lui Petru îi era frică, fără
să știe ceea ce spunea (Mc 9,6), și Luca adaugă că discipolii erau
toropiți de somn (Lc 9,32). Ei sunt ca noi: le este greu să înțeleagă
Crucea.
Corturile,
colibele sau adăposturile fac aluzie la sărbătoarea Corturilor care este un
memorial israelit al timpului mântuitor.
·
Matei 17,5-8: Vocea din Cer a clarificat faptele
Glasul
Tatălui:
"Acesta este Fiul meu cel iubit în care este mulţumirea mea;
ascultaţi-l". Repetă ceea ce Matei şi ceilalţi sinoptici prezintă la
Botezul lui Isus. Cu această ocazie, Matei adaugă "ascultaţi-l". A
asculta înseamnă a se supune pentru iudei. A asculta înseamnă şi "a pune
din nou în inimă". Este un imperativ care ne aminteşte textul principal
din Deuteronom "Ascultă, Israele". Glasul ceresc porunceşte
ascultarea faţă de Isus şi discipolii cad cu faţa la pământ pentru a simboliza
atitudinea reverenţioasă faţă de Învăţător. Isus este cu adevărat Mesia glorios
și drumul pentru a ajunge la glorie trece prin Cruce, după cum a fost anunțat
de profetul Isaia: Mesia Slujitor (Is
53,3-9).
·
Matei 17,9: Să știi să păstrezi secretul
SĂ
NU SPUNEŢI NIMĂNUI:
trebuie continuat drumul. Și nimeni nu trebuie să știe despre această revelație
până când nu va fi glorificat Fiul lui Dumnezeu. Situație pe care în acest
moment discipolii nu reușesc s-o înțeleagă. Crucea lui Isus este dovada că
viața este mai puternică decât moartea. Înțelegerea totală în urmarea lui Isus
nu se obține prin intermediul instruirii teoretice, ci printr-o angajare
practică, mergând cu El pe drumul slujirii de la Galileea la Ierusalim.
Pentru meditația personală:
·
Care
este vocea, în interiorul nostru, pe care o ascultăm mai mult? Ce ne spune nouă
imperativul: Ascultați-L?
·
Cum
să schimbăm (transfigurăm) astăzi atât viața personală, familiară cât și cea
comunitară?
Rugăciunea de abandonare împreună:
Tatăl
meu, Mă abandonez ţie, Fă din mine ceea ce-ţi va plăcea. Orice ai face din mine
îţi mulţumesc. Sunt gata pentru orice, accept totul, pentru ca voia Ta să se
facă în mine, în toate făpturile.
Nu
doresc nimic altceva Dumnezeul meu. Îmi încredinţez sufletul în mâinile tale
Ţi-l dăruiesc, o Dumnezeul meu, cu toată iubirea inimii mele, pentru că Te
iubesc, şi pentru că aceasta îmi este o nevoie a iubirii de a mă dărui, de a mă
încredinţa mâinilor Tale, fără măsură, cu o încredere infinită, căci Tu eşti
Tatăl meu.. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Părerea ta:
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.