A văzut şi a crezut

Isus a murit pe cruce în ziua de vineri la orele 15. Trei ore mai târziu a început Sabatul. Legea evreiască interzicea spălatul morţilor în timpul Sabatului, iar trupurile condamnaţilor la crucificare au fost înmormântate în ziua morţii. Corpurile nu puteau să rămână pe cruce în timpul nopţii. După moartea lui Isus au rămas deci numai trei ore pentru pregătirea şi îngrijirea înmormântării Sale.

Iosif din Arimateea a trebuit în acest scurt timp să meargă la Pilat, care se afla în fortăreaţa Antonia, pentru a obţine permisiunea să ia corpul neînsufleţit al lui Isus şi să se întoarcă la Golgota cu centurionul roman, care avea datoria să confirme moartea Condamnatului.

Nu a fost timp pentru spălarea corpului, întrucât conform ritualurilor complicate ar fi durat prea mult, iar înmormântarea trebuia să aibă loc înaintea Sabatului.

În Evanghelie citim că pe durata înmormântării Iosif din Armateea a fost ajutat de Nicodim, care „a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi aloe. Au luat deci trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în fâşii de pânză de in, cu miresme, după cum au obiceiului Iudeii să îngroape. În locul unde fusese răstignit Isus, era o grădină; şi în grădină era un mormânt nou, în care nu mai fusese pus nimeni. Din pricină că era ziua pregătirii iudeilor, pentru că mormântul era aproape, au pus acolo pe Isus.” (In 19, 39-42).

Dis de dimineaţă, prima zi după Sabat (duminica) apostolii Petru şi Ioan au aflat de la Maria Magdalena despre dispariţia trupului lui Isus. Au alergat imediat acolo, iar Sfântul Ioan a ajuns primul la mormânt „S-a aplecat, şi s-a uitat înăuntru, a văzut fâşiile de pânză jos, dar n-a intrat. Simon Petru, care venea după el, a ajuns şi el, a intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză jos. Iar ştergarul, care fusese pus pe capul lui Isus nu era cu fâşiile de pânză, ci făcut sul şi pus într-un alt loc singur. Atunci celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt, a intrat şi el: şi a văzut, şi a crezut.” (In 20, 3-8)

Sfântul Ioan a crezut în înviere în momentul în care a văzut în mormânt numai pânzele fără trupul lui Isus. Pânzele erau nemişcate, forma lor arăta că, cu siguranţă, nimeni nu a scos din ele trupul, dar într-un mod miraculos corpul a ieşit prin pânzele ce l-au înfăşurat.

Evangheliştii Matei, Marcu şi Luca scriu că trupul lui Isus a fost înfăşurat într-o pânză (sindon). Sfântul Luca afirmă că Petru a văzut în mormânt othonia (pânza), dar nu aminteşte de ştergar. În schimb Sfântul Ioan scrie despre „pânze” (othonia) şi despre „înfăşurarea” (enteligmenon) în ele a corpului lui Isus. În mormânt se aflau deci nişte pânze şi un ştergar (în greacă soudarion).

După apreciatul om de ştiinţă Gino Zinotti termenul „soudarion” (ştergar), vine de la cuvântul aramaic sodara, ce defineşte în general pânza de in de diferite dimensiuni şi întrebuinţări. Trupul lui Isus a fost învelit într-o bucată mare de pânză (ştergar), lungimea depăşea 4m, iar lăţimea peste 1 m. Acest ştergar (sodara) acoperea capul şi tot trupul, o jumătate era trecută pe dedesubt, iar a doua pe deasupra. Trupul acoperit în acest fel era înfăşurat cu două bucăţi de pânză petrecute vertical. Capul învelit cu ştergarul (sodara) şi labele picioarelor nu erau învelite cu pânzele verticale, ci numai în sodariul cel lung.

După înviere, când corpul a „trecut” prin giulgiu, s-a produs căderea lui, deoarece interiorul era gol, cu excepţia acelei părţi de ştergar care îi înfăşură capul. „Aceasta a păstrat forma capului în relief, pentru că ştergarul s-a îmbibat cu sângele de pe faţă şi păr şi s-a întărit în acest loc, dar şi pentru că această parte era în afara bucăţilor de pânză verticale care înfăşurau corpul.

Pe această bază, profesorul Zaninotti dă un nou sens textului Sfântului Ioan cu privire la învierea lui Isus: Simon Petru, care venea după el, a ajuns şi el, a intrat în mormânt, şi a văzut fâşiile de pânză jos. Iar ştergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era strâns cu fâşiile de pânză, ci făcut sul şi pus într-un alt loc singur.” (In 20, 7)

Imaginea giulgiului neatins, din care în mod misterios „a dispărut” corpul lui Isus, a fost pentru Sfântul Ioan un semn suficient pentru a crede în înviere (cu toate că nu văzuse încă învierea lui Cristos).

M.P.